Normele din 19 noiembrie 2014
privind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- OUG nr. 34/2006 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucr…
Are ca temei 3
- Legea nr. 32/1994 19 mai 1994 (prevederi anume) privind sponsorizarea
- OG nr. 119/1999 31 august 1999 (prevederi anume) privind controlul intern și controlul financiar preventiv
- Legea nr. 350/2005 2 decembrie 2005 (prevederi anume) privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități …
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
ANEXĂ
NORME METODOLOGICE SPECIFICE
privind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale
A.
Dispoziții generale
1.
În Ministerul Apărării Naționale, controlul financiar preventiv propriu reprezintă forma de control intern/managerial constând în ansamblul de activități și acțiuni organizate și desfășurate în mod unitar la nivelul tuturor structurilor ale căror comandanți/șefi au calitatea de ordonator de credite,
potrivit
prevederilor
Ordonanței
Guvernului
nr.
119/1999
privind
controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014.
1.1.
Controlul financiar preventiv are drept scop identificarea proiectelor de operațiuni‚ denumite în continuare operațiuni, care nu respectă condițiile de legalitate și regularitate și/sau, după caz, de încadrare în limitele și destinația creditelor bugetare și de angajament și prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public și/sau fondurile publice.
1.2.
Fac obiectul controlului financiar preventiv operațiunile care vizează, în principal:
a)
angajamentele legale și angajamentele bugetare;
b)
deschiderea și repartizarea de credite bugetare;
c)
modificarea repartizării pe trimestre și pe subdiviziuni a clasificației bugetare a creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;
d)
ordonanțarea cheltuielilor;
e)
constituirea veniturilor publice, în privința autorizării și stabilirii titlurilor de încasare;
f)
concesionarea sau închirierea de bunuri aparținând domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;
g)
vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;
h)
alte categorii de operațiuni stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.
1.3.
Conținutul controlului financiar preventiv constă în verificarea sistematică a operațiunilor care fac obiectul acestuia, din punctul de vedere al:
a)
legalității
–
controlul de legalitate;
b)
regularității
–
controlul de regularitate;
c)
încadrării în limitele și destinația creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz
–
controlul bugetar.
2.
Ordonatorii de credite au obligația organizării controlului financiar preventiv propriu la nivelul unităților militare pe care le conduc și/sau structurilor asigurate financiar, după caz, astfel încât să se realizeze obiectivele controlului, prin aplicarea prevederilor actelor normative în vigoare și a dispozițiilor prezentelor norme metodologice specifice.
3.
Șeful Direcției financiar-contabile asigură coordonarea controlului financiar preventiv propriu, îndrumarea metodologică și monitorizarea modului de aplicare în structurile Ministerului Apărării Naționale a actelor normative privind controlul financiar preventiv propriu.
4.
Operatorii economici din coordonarea Ministerului Apărării Naționale elaborează norme proprii de control financiar preventiv propriu, ținând cont de legislația aplicabilă fiecărei entități.
4.1.
Coordonarea și controlul modului de aplicare la operatorii economici aflați în coordonarea Ministerului Apărării Naționale a dispozițiilor legale referitoare la controlul financiar preventiv propriu revine consiliilor de administrație și adunărilor generale ale acționarilor, potrivit legii.
B.
Organizarea controlului financiar preventiv propriu
5.
Controlul financiar preventiv propriu se organizează de ordonatorii de credite, la nivelul unităților militare prevăzute la pct. 1, prin stabilirea:
a)
cadrului specific al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu, graficului de circulație al documentelor prevăzute în cadrul specific și a modului de organizare a evidenței angajamentelor bugetare;
b)
compartimentelor/entităților organizaționale de specialitate în care se inițiază și derulează operațiunile supuse controlului financiar preventiv propriu;
c)
persoanelor cu atribuții și responsabilități în derularea operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu;
d)
persoanelor care certifică realitatea, regularitatea și legalitatea proiectelor de operațiuni supuse controlului financiar preventiv propriu;
e)
persoanelor
care
exercită,
prin
viză,
controlul
financiar preventiv
propriu
și identificatorului titularului vizei.
Elementele de organizare a controlului financiar preventiv propriu se materializează în documente separate care se iau în evidență la compartimentul documente clasificate, cu termen de
păstrare permanent. Anual, în ordinul de zi pe unitate nr. 1 se înscriu numerele de înregistrare ale documentelor.
5.1.
Cadrul specific al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu
5.1.1.
Unităților militare prevăzute la pct. 1 le sunt aplicabile prevederile Cadrului general al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale, prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice specifice.
5.1.2.
La nivelul fiecărei unități militare se elaborează un cadru specific al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu, denumit în continuare cadru specific, aplicabil în unitatea respectivă, prin particularizarea și/sau dezvoltarea Cadrului general prevăzut la pct. 5.1.1.
5.1.2.1.
Particularizarea se realizează în funcție de specificul activității unității, prin menținerea în cadrul specific al unității numai a acelor operațiuni care se desfășoară la nivelul unității militare.
5.1.2.2.
Dezvoltarea se realizează prin includerea în cadrul specific al unității și a altor operațiuni care nu sunt cuprinse în cadrul general prevăzut la pct. 5.1.1., asupra cărora ordonatorul de credite decide extinderea exercitării controlului financiar preventiv propriu, la propunerea persoanelor cu atribuții și responsabilități în derularea acestor operațiuni.
5.1.2.3.
Contabilii șefi/similari elaborează proiectul cadrului specific, listele de verificare a obiectivelor controlului, precum și lista actelor normative aplicabile
pentru fiecare operațiune cuprinsă în proiect, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice specifice.
5.1.3.
Cadrul specific, listele de verificare aferente operațiunilor din cadrul specific, precum și propunerile de actualizare a cadrului specific se analizează în ședință de lucru a ordonatorului de credite cu toate persoanele implicate și se aprobă de ordonatorul de credite.
5.1.4.
Actualizarea cadrului specific se realizează în urma modificării cadrului legal în baza căruia se desfășoară operațiunile, sau ori de câte ori sunt necesare modificări
privind operațiunile, documentele justificative ce susțin operațiunile sau obiectivele controlului.
5.1.5.
În situația în care unitatea militară are în asigurare financiară alte unități militare sau derulează operațiuni supuse controlului financiar preventiv propriu inițiate și/sau certificate în privința realității, regularității și legalității de alte unități militare, cadrul specific se transmite structurilor interesate, pentru aplicare, în părțile care le privesc.
5.2.
Graficul de circulație al documentelor
Contabilii șefi/similari întocmesc graficul de circulație al proiectelor de operațiuni supuse controlului
financiar
preventiv
propriu
și
al
documentelor
prevăzute
în
coloana
„Actele justificative” din cadrul specific, în unitatea respectivă.
5.2.1.
Graficul de circulație al documentelor se realizează prin elaborarea unei proceduri operaționale și cuprinde circuitul administrativ al documentelor, în ordine cronologică, de la momentul întocmirii
până la arhivare, compartimentele și persoanele implicate, cu detalierea acțiunii și responsabilității fiecărei persoane implicate.
5.3.
Compartimentele de specialitate în care se inițiază și derulează operațiunile supuse controlului financiar preventiv propriu
5.3.1.
Prin compartimente de specialitate în care se inițiază și derulează operațiunile supuse controlului financiar preventiv propriu, în sensul prezentelor norme metodologice specifice, se înțelege:
a)
microstructurile din compunerea unității militare – compartimente, birouri, secții, servicii sau alte structuri cu atribuții în inițierea și derularea operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu;
b)
microstructurile din unitățile militare asigurate financiar de unitatea militară la nivelul căreia se organizează controlul financiar preventiv propriu;
c)
microstructurile din unitățile militare cu atribuții în inițierea și derularea unor operațiuni care, potrivit legii, se aprobă de ordonatorii de credite ierarhic superiori și sunt supuse controlului financiar preventiv propriu la nivelul acestora.
5.3.2.
Stabilirea compartimentelor prevăzute la pct. 5.3.1. se realizează la propunerea contabililor șefi/similari, odată cu proiectul cadrului specific.
5.3.3.
Modelul documentului utilizat pentru stabilirea compartimentelor prevăzute la pct.
5.3.1. este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice specifice. După aprobarea documentului, compartimentele se înscriu în ordinul de zi pe unitate și se comunică structurilor prevăzute la pct. 5.3.1. lit. b) și c), după caz.
5.4.
Persoanele cu atribuții și responsabilități în inițierea și derularea operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu
5.4.1.
Persoanele cu atribuții și responsabilități în inițierea și derularea operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu sunt:
a)
ordonatorii de credite sau persoanele cărora le-au fost delegate competențele de ordonator de credite, în condițiile legii;
b)
conducătorii/șefii compartimentelor de specialitate în care se inițiază și derulează operațiunile supuse controlului financiar preventiv propriu, precum și personalul din subordine, cu atribuții în administrarea bunurilor materiale sau altor valori;
c)
conducătorul compartimentului financiar-contabil, în sensul legii;
d)
șeful compartimentului juridic/similar, pentru operațiunile care se avizează, potrivit legii, de compartimentul juridic, înainte de a fi supuse controlului financiar preventiv propriu.
5.4.2.
Nominalizarea persoanelor cu atribuții și responsabilități în inițierea și derularea operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu se realizează, la propunerea contabililor șefi/similari, odată cu proiectul cadrului specific.
5.4.3.
Modelul
documentului
utilizat
pentru
stabilirea
persoanelor
cu
atribuții
și responsabilități în inițierea și derularea operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice specifice. După aprobarea documentului, persoanele cu atribuții și responsabilități în inițierea și derularea operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu se înscriu în ordinul de zi pe unitate și se comunică structurilor prevăzute la pct. 5.3.1. lit. b) și c), după caz.
5.5.
Persoanele care certifică realitatea, regularitatea și legalitatea proiectelor de operațiuni supuse controlului financiar preventiv propriu
5.5.1.
Persoanele care certifică realitatea, regularitatea și legalitatea proiectelor de operațiuni supuse controlului financiar preventiv propriu sunt șefii compartimentelor prevăzute la pct. 5.3.1.
5.5.2.
Nominalizarea persoanelor care certifică realitatea, regularitatea și legalitatea proiectelor de operațiuni supuse controlului financiar preventiv propriu se realizează odată cu stabilirea compartimentelor de specialitate în care se inițiază și derulează operațiunile supuse controlului financiar preventiv propriu utilizând documentul prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice specifice.
5.6.
Persoanele care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu
5.6.1.
Persoanele care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu, sunt desemnate de ordonatorii de credite, prin ordin de numire al cărui model este prevăzut în anexa nr.
5 la prezentele norme metodologice specifice.
5.6.1.1.
Numirea persoanelor care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu la nivelul ordonatorilor terțiari de credite
se realizează după următoarea procedură:
a)
la propunerea contabilului șef/similar, ordonatorul terțiar de credite stabilește numărul persoanelor care urmează să exercite, prin viză, controlul financiar preventiv propriu, limitându-se la strictul necesar, în funcție de volumul și complexitatea operațiunilor supuse vizei;
b)
șeful structurii de resurse umane/similar selectează persoanele care îndeplinesc condițiile de numire și criteriile de selecție prevăzute la pct. 3 și 4 din Codul specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu,
aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, și prezintă ordonatorului de credite situația acestora;
c)
ordonatorul terțiar de credite nominalizează persoanele care urmează să exercite controlul financiar preventiv propriu și solicită acordul pentru emiterea ordinelor de numire ordonatorului secundar de credite în finanțarea căruia se află, utilizând modelul prevăzut în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice specifice;
d)
ordonatorul secundar de credite dispune analiza documentației primite și comunică acordul sau, după caz, respingerea propunerilor transmise, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii documentelor.
e)
în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acordului, ordonatorii terțiari de credite emit ordinele de numire ale persoanelor care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu, dispun înscrierea acestora în registrul cu ordine de zi pe unitate și comunică ierarhic Direcției financiar-contabile datele prevăzute în anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice specifice, pentru constituirea bazei de date centrale a persoanelor numite să exercite controlul financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale.
5.6.1.2.
Numirea persoanelor care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu la nivelul ordonatorilor secundari de credite
se realizează după următoarea procedură:
a)
la propunerea contabilului șef/similar, ordonatorul secundar de credite stabilește numărul persoanelor care urmează să exercite, prin viză, controlul financiar preventiv propriu, limitându-se la strictul necesar, în funcție de volumul și complexitatea operațiunilor supuse vizei;
b)
șeful structurii de resurse umane/similar selectează persoanele care îndeplinesc condițiile de numire și criteriile de selecție prevăzute la pct. 3 și 4 din Codul specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, și prezintă ordonatorului secundar de credite situația acestora;
c)
ordonatorul secundar de credite nominalizează persoanele care urmează să exercite controlul financiar preventiv propriu și solicită acordul șefului Direcției financiar-contabile, pentru emiterea ordinelor de numire, utilizând documentele prevăzute în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice specifice;
d)
șeful Direcției financiar-contabile dispune analiza documentației primite și comunică acordul sau, după caz, respingerea propunerilor transmise, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii documentelor;
e)
în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acordului, ordonatorii secundari de credite emit ordinele de numire ale persoanelor care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu, și dispun înscrierea acestora în registrul cu ordine de zi pe unitate.
5.6.1.3.
Numirea persoanelor care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu la nivelul ordonatorului principal de credite
Se aplică procedura prevăzută la pct. 6 lit. a) din Codul specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014.
5.6.2.
Suspendarea, schimbarea sau destituirea persoanelor desemnate să exercite activitatea de control financiar preventiv propriu
Situațiile în care persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv propriu poate fi suspendată, schimbată sau destituită sunt cele prevăzute la pct. 8-10 din Codul specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, precum și următoarele:
a)
orice situație care impune absența de la program mai mult de 30 de zile calendaristice consecutive – pentru suspendarea din activitatea de control financiar preventiv propriu;
b)
orice situație care impune absența de la program mai mult de 90 de zile calendaristice consecutive – pentru schimbarea din activitatea de control financiar preventiv propriu.
5.6.2.1.
Suspendarea, schimbarea sau destituirea persoanelor care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu la nivelul ordonatorilor terțiari de credite
se realizează potrivit următoarei proceduri:
a)
ordonatorul terțiar de credite nominalizează persoanele care urmează să fie suspendate, schimbate sau destituite din activitatea de control financiar preventiv propriu, la propunerea șefilor nemijlociți ai persoanelor respective și solicită acordul ordonatorului secundar de credite în finanțarea căruia se află, pentru emiterea ordinelor de suspendare, schimbare sau destituire, după caz, utilizând modelul prevăzut în anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice specifice;
b)
ordonatorul secundar de credite dispune analiza documentației primite și comunică acordul sau, după caz, respingerea propunerilor transmise, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii documentelor;
c)
în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acordului, ordonatorii terțiari de credite emit ordinele de suspendare, schimbare sau destituire, după caz, ale persoanelor respective, dispun înscrierea acestora în registrul cu ordine de zi pe unitate și comunică ierarhic Direcției financiar- contabile datele prevăzute în anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice specifice, pentru
actualizarea bazei de date centrale a persoanelor care sunt numite să exercite controlul financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale.
5.6.2.2.
Suspendarea, schimbarea sau destituirea persoanelor care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu la nivelul ordonatorilor secundari de credite
se realizează după următoarea procedură:
a)
ordonatorul secundar de credite nominalizează persoanele care urmează să fie suspendate, schimbate sau destituite din activitatea de control financiar preventiv propriu, la propunerea șefilor nemijlociți ai persoanelor respective și solicită acordul șefului Direcției financiar-contabile, pentru emiterea ordinelor de suspendare, schimbare sau destituire, după caz, utilizând modelul prevăzut în anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice specifice;
b)
șeful Direcției financiar-contabile dispune analiza documentației primite și comunică acordul sau, după caz, respingerea propunerilor transmise, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii documentelor;
c)
în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acordului, ordonatorii secundari de credite emit ordinele de suspendare, schimbare sau destituire, după caz, ale persoanelor respective și dispun înscrierea acestora în registrul cu ordine de zi pe unitate.
5.6.2.3.
Suspendarea, schimbarea sau destituirea persoanelor care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu la nivelul ordonatorului principal de credite
Se aplică procedura prevăzută la pct. 7 din Codul specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014.
6.
Ordonatorii de credite pot numi, temporar, alte persoane să exercite activitatea de control financiar preventiv propriu, pe o perioadă de până la 30 de zile consecutive, fără îndeplinirea procedurii prevăzute la pct. 5.6.1., în situația suspendării, schimbării sau destituirii personalului, potrivit legii.
6.1.
Persoanele numite temporar trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, condițiile și criteriile de selecție prevăzute la pct. 3 și 4 din Codul specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014.
7.
Dispoziții cu caracter special privind numirea, suspendarea, schimbarea sau destituirea persoanelor care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu
7.1.
În situații deosebite, determinate de lipsa personalului care îndeplinește condițiile de numire și criteriile de selecție prevăzute la pct. 3 și 4 din Codul specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobat prin
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, ordonatorii de credite pot solicita acordul pentru numirea temporară a unor persoane din afara structurii proprii, care îndeplinesc condițiile și criteriile cerute, să exercite controlul financiar preventiv propriu, astfel:
a)
ordonatorul de credite în care este încadrată persoana și ordonatorul de credite care solicită numirea temporară a persoanei din cauza lipsei de personal, înaintează ordonatorului de credite în finanțarea cărora se află un raport comun, prin care solicită acordul de numire temporară, prezentând motivele, perioada de numire și programul de lucru stabilit de comun acord între cele două structuri;
b)
ordonatorul de credite ierarhic superior dispune analiza documentației primite și comunică acordul sau, după caz, respingerea propunerilor transmise, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii documentelor;
c)
în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acordului, ordonatorul de credite care a solicitat numirea temporară a persoanei din cauza lipsei de personal, emite ordinul de numire a persoanei care exercită, prin viză, controlul financiar preventiv propriu, dispune înscrierea acestuia în registrul cu ordine de zi pe unitate și comunică ierarhic Direcției financiar-contabile datele prevăzute în anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice specifice, pentru actualizarea bazei de date centrale a persoanelor care sunt numite să exercite controlul financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale.
7.2.
Persoanele numite să exercite controlul financiar preventiv propriu în condițiile prevăzute la pct. 7.1. sunt schimbate, de drept, la expirarea perioadei de numire sau pot fi schimbate înainte de expirarea acestei perioade, suspendate sau destituite, cu respectarea procedurii prevăzute la pct. 5.6.2.
7.3.
La încetarea situațiilor care au condus la suspendarea unei persoane din activitatea de control financiar preventiv propriu, aceasta reia activitatea de control financiar preventiv în baza aceluiași ordin de numire. Reluarea activității de control financiar preventiv se menționează în ordinul de zi pe unitate și se comunică ierarhic Direcției financiar-contabile datele prevăzute în anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice specifice, pentru actualizarea bazei de date centrale a persoanelor numite să exercite controlul financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale.
C.
Exercitarea controlului financiar preventiv propriu
8.
Controlul financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale se exercită prin aplicarea dispozițiilor Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară
activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014 și în baza cadrului organizatoric prevăzut la capitolul B din prezentele norme metodologice specifice.
8.1.
La numirea în activitatea de control financiar preventiv propriu, fiecărei persoane i se atribuie un sigiliu care rămâne neschimbat până la schimbarea sau destituirea din activitatea de control financiar preventiv, când sigiliul se retrage, putând fi ulterior atribuit altei persoane.
8.1.1.
Fiecare sigiliu conține un număr de ordine unic, care va servi la identificarea persoanei care a aplicat viza de control financiar preventiv cu ajutorul acelui sigiliu. Un sigiliu nu poate fi atribuit simultan mai multor persoane.
8.1.2.
Modelul de amprentă a sigiliului persoanelor care exercită controlul financiar preventiv propriu în formă olografă este prevăzut în anexa nr. 9 la prezentele norme metodologice specifice.
8.1.3.
Evidența sigiliilor pentru controlul financiar preventiv se ține de către contabilul șef/similar utilizând
„Fișa de evidență a sigiliilor personale pentru controlul financiar preventiv propriu” conform modelului prevăzut în anexa nr.10 la prezentele norme metodologice specifice.
8.1.4.
Fișa de evidența a sigiliilor pentru controlul financiar preventiv se păstrează permanent.
8.2.
Procedura de control
8.2.1.
Viza de control financiar preventiv propriu se exercită olograf, prin aplicarea semnăturii, iar identificatorul titularului vizei este numărul sigiliului deținut de persoana desemnată.
8.2.2.
Datele din documentele prezentate la viza de control financiar preventiv se înscriu în registrul privind operațiunile prezentate la viza de control financiar preventiv propriu (denumit în continuare registru). Datele minime care se înscriu în acest registru sunt cuprinse în anexa nr. 11 la prezentele norme metodologice specifice. Completarea registrului se face olograf. Registrul se arhivează/se păstrează pe o perioadă de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia a fost întocmit.
8.2.3.
Se autorizează ordonatorii de credite să particularizeze modul de organizare și efectuare a controlului financiar preventiv propriu, după obținerea acordului șefului Direcției financiar-contabile, în situația aplicării vizei de control financiar preventiv propriu în formă electronică și/sau completării registrului în formă integral electronică.
8.2.4.
În vederea aplicării vizei de control financiar preventiv propriu în sistem electronic, sau a
completării registrului în sistem integral electronic, unitățile militare care optează pentru această formă elaborează și actualizează documente proprii de organizare a controlului financiar preventiv propriu.
8.2.5.
Unitățile militare care optează pentru sistemul electronic de aplicare a vizei de control financiar preventiv propriu și/sau sistemul integral electronic de completare a registrului, solicită ierarhic acordul șefului Direcției financiar-contabile, prezentând documentele menționate la pct. 8.2.4.
8.2.6.
În vederea exercitării vizei de control financiar preventiv propriu în sistem electronic și/sau completării registrului în sistem integral electronic, Direcția financiar-contabilă va actualiza prezentele norme metodologice specifice, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
8.2.7.
Documentele care privesc operațiuni asupra cărora este obligatorie exercitarea controlului financiar preventiv se transmit persoanelor desemnate cu exercitarea acestuia de către compartimentele de specialitate care inițiază operațiunea.
8.2.8.
Documentele privind operațiunile prin care se afectează fondurile publice și/sau patrimoniul
public
sunt
însoțite
de
avizele
compartimentelor
de
specialitate,
de
note
de fundamentare, de acte și/sau documente justificative și, după caz, de o „Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament”, o „Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare” și/sau de un „Angajament bugetar individual/global”, întocmite conform anexei nr. 1a), anexei nr. 1b) și, respectiv, anexei nr. 2 la Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările și completările ulterioare.
8.2.9.
Persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv primește documentele, le înregistrează în registrul privind operațiunile prezentate la viza de control financiar preventiv propriu, după care procedează la verificarea formală prin parcurgerea listei de verificare specifică operațiunii primite la viză, cu privire la: completarea documentelor în concordanță cu conținutul acestora, existența semnăturilor persoanelor autorizate din cadrul compartimentelor de specialitate, precum și existența actelor justificative specifice operațiunii. În efectuarea controlului de către persoana desemnată, parcurgerea listei de verificare specifică operațiunii primite la viză este obligatorie, dar nu și limitativă. Aceasta poate extinde verificările ori de câte ori este necesar.
8.2.10.
Dacă prin parcurgerea listei de verificare cel puțin unul dintre elementele verificării formale nu este îndeplinit, documentele se restituie compartimentului de specialitate emitent, indicându-se în scris motivele restituirii, potrivit anexei nr. 12 la prezentele norme metodologice specifice, și se menționează în coloana 8 din registru: „valoarea operațiunii restituite ...”.
8.2.11.
După efectuarea verificării formale, persoana desemnată să exercite controlul financiar preventiv continuă parcurgerea listei de verificare și efectuează controlul operațiunii din
punctul de vedere al legalității, regularității și, după caz, al încadrării în limitele și destinația creditelor bugetare și/sau de angajament.
8.2.12.
Dacă necesitățile o impun, în vederea exercitării unui control financiar preventiv cât mai complet, se pot solicita și alte acte justificative, precum și avizul compartimentului de specialitate juridică. Actele justificative solicitate se prezintă în regim de urgență, pentru a nu întârzia sau împiedica realizarea operațiunii. Întârzierea sau refuzul furnizării actelor justificative ori avizelor solicitate se aduce la cunoștință conducătorului entității publice, pentru a dispune măsurile legale.
8.2.13.
Dacă în urma verificării de fond operațiunea îndeplinește condițiile de legalitate, regularitate și, după caz, de încadrare în limitele și destinația creditelor bugetare și/sau de angajament, se acordă viza prin aplicarea sigiliului și semnăturii pe exemplarul documentului care se arhivează la entitatea publică.
Prin acordarea vizei se certifică implicit îndeplinirea condițiilor menționate în listele de verificare.
8.2.14.
Termenul de exercitare a controlului financiar preventiv propriu se stabilește de către ordonatorul de credite, în raport cu natura și complexitatea operațiunilor cuprinse în cadrul specific, dar nu mai mult de 3 zile lucrătoare de la data prezentării documentelor privind operațiunile supuse vizei.
În cazul restituirii documentelor în vederea refacerii/completării ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de formă sau în situația prevăzută la pct. 8.2.12, termenul de la pct. 8.2.14. curge de la data prezentării documentelor în volumul cerut și forma corectă.
8.2.15.
Documentele vizate și actele justificative ce le-au însoțit sunt restituite, sub semnătură, compartimentului de specialitate emitent, în vederea continuării circuitului acestora, consemnându-se acest fapt în registru.
8.3.
Refuzul de viză
8.3.1.
Dacă în urma controlului se constată că cel puțin un element de fond cuprins în lista de verificare nu este îndeplinit, în esență, operațiunea nu întrunește condițiile de legalitate, regularitate și, după caz, de încadrare în limitele și destinația creditelor bugetare și/sau de angajament, persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv refuză motivat, în scris, acordarea vizei de control financiar preventiv, potrivit anexei nr. 13 la prezentele norme metodologice specifice, consemnând acest fapt în registru.
La refuzul de viză se anexează și un exemplar al listei de verificare, cu indicarea elementului/elementelor din această listă a cărui/ale căror cerință/cerințe nu este/nu sunt îndeplinită/îndeplinite.
8.3.2.
Refuzul de viză, însoțit de actele justificative semnificative, se aduce la cunoștința ordonatorului de credite, iar celelalte documente se restituie, sub semnătură, compartimentelor de specialitate care au inițiat operațiunea.
8.3.3.
Operațiunile refuzate la viză se pot efectua pe propria răspundere a ordonatorului de credite, cu excepția cazurilor în care refuzul de viză se datorează depășirii creditelor bugetare și/sau de angajament.
8.3.4.
Efectuarea pe propria răspundere a operațiunii refuzate la viza de control financiar preventiv se dispune prin ordinul de zi pe unitate. Extrasul din ordinul de zi pe unitate se transmite de ordonatorul de credite persoanei care a refuzat viza, secției de audit public intern în responsabilitatea căreia intră unitatea militară, precum și, după caz, controlorului delegat al Ministerului Finanțelor Publice.
8.3.5.
După primirea extrasului din ordinul de zi pe unitate, persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv informează, în scris, organele de inspecție economico- financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și, după caz, ordonatorul de credite în finanțarea căruia se află
unitatea militară, asupra operațiunilor refuzate la viză și efectuate pe propria răspundere, prin transmiterea unei copii a extrasului din ordinul de zi pe unitate și de pe refuzul de viză.
Ordonatorul de credite ierarhic superior are obligația de a lua măsurile legale pentru restabilirea situației de drept.
Persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv informează Curtea de Conturi, în scris, cu ocazia efectuării controalelor dispuse de aceasta, despre situațiile în care, urmare a refuzului de viză de control financiar preventiv propriu, operațiunile s-au efectuat pe propria răspundere a ordonatorului de credite.
D.
Evaluarea activității persoanei care exercită controlul financiar preventiv propriu
9.
La nivelul ordonatorilor terțiari și secundari de credite, evaluarea activității persoanei care exercită controlul financiar preventiv propriu se face de către ordonatorul de credite în subordinea căruia își desfășoară activitatea, cu acordul ordonatorului de credite care a avizat numirea.
10.
Pentru evaluarea activității persoanelor care exercită controlul financiar preventiv propriu la nivelul ordonatorului principal de credite, Direcția financiar-contabilă transmite Ministerului Finanțelor Publice
–
Unitatea centrală de armonizare a sistemelor de management financiar și control, în vederea emiterii acordului, următoarele documente:
a)
propunerea ordonatorului principal de credite cu privire la evaluarea persoanei desemnate cu exercitarea controlului financiar preventiv propriu pe anul respectiv;
b)
copie a raportului/fișei de evaluare a performanțelor profesionale individuale pentru fiecare persoană pentru care se solicită acordul, pe anul respectiv, din care să rezulte obiectivele și indicatorii de performanță specifici pentru activitatea de control financiar preventiv propriu;
c)
numărul de operațiuni verificate și valoarea acestora;
d)
extrase din rapoartele auditului public intern și ale Curții de Conturi, unde este cazul, privind activitatea de control financiar preventiv propriu.
E.
Raportări privind controlul financiar preventiv propriu
11.
Toți ordonatorii de credite au obligația întocmirii rapoartelor trimestriale cu privire la activitatea de control financiar preventiv propriu, care cuprind situația statistică a operațiunilor supuse controlului financiar preventiv și sinteza motivațiilor pe care s-au întemeiat refuzurile de viză, în perioada raportată, comp letate conform machetei cuprinse în anexa nr. 14 la prezentele norme metodologice specifice.
Direcția financiar-contabilă întocmește rapoarte pentru activitatea proprie și centralizează rapoartele primite de la ordonatorii secundari și terțiari de credite din finanțarea
nemijlocită.
Rapoartele se transmit la Ministerul Finanțelor Publice
–
Unitatea centrală de armonizare a sistemelor de management financiar și control la termenele fixate de acesta pentru situațiile financiare trimestriale și anuale prevăzute de lege.
11.1.
Termenele de depunere a rapoartelor la ordonatorii de credite ierarhic superiori se stabilesc și comunică structurilor din finanțare prin dispoziție referitoare la întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale sau trimestriale.
F.
Dispoziții finale și cu caracter tranzitoriu
12.
Direcția financiar-contabilă și ordonatorii secundari de credite elaborează proceduri interne pentru stabilirea competențelor/responsabilităților personalului din structura proprie în analizarea și soluționarea solicitărilor de avizare a numirii, suspendării, schimbării sau destituirii persoanelor propuse de structurile din finanțare privind exercitarea controlului financiar preventiv propriu.
13.
Evidența persoanelor, acordurilor și ordinelor de numire, suspendare, schimbare sau destituire a persoanelor care exercită controlul financiar preventiv propriu se ține de structurile de resurse umane.
14.
Persoanele numite să exercite controlul financiar preventiv propriu la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice specifice își mențin valabilitatea ordinelor de numire și avizelor/acordurilor de numire, emise în baza prevederilor Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.123/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice specifice privind organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare, până la suspendarea, schimbarea sau destituirea din activitate, după caz.
15.
Anexele nr. 1–14 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice specifice.
CADRUL GENERAL
al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale
A.
Deschiderea, repartizarea și modificarea creditelor bugetare
ANEXA Nr. 1
18
la normele metodologice specifice
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv propriu
0
1
2
3
4
1.
Cerere pentru deschiderea de credite bugetare
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 69/2010 (3);
Se verifică:
–
dacă cererea pentru deschiderea de credite se încadrează în limitele de cheltuieli aprobate de Guvern sau în limita diminuată conform Legii nr. 69/2010;
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 501/2013 (72);
-
Aprobări ale Guvernului privind limitele lunare de cheltuieli;
-
Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 720/2014 (83);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota justificativă;
-
nota fundamentare/situația privind facturi, contracte, alte obligații la plată scadente în perioadă, conform prevederilor legale în vigoare;
-
bugetul aprobat;
-
solicitările ordonatorilor: principali, secundari și/sau terțiari, după caz, pentru repartizarea de credite bugetare;
-
situația creditelor bugetare deschise anterior și neutilizate;
-
alte documente specifice.
-
încadrarea creditelor bugetare solicitate în prevederile bugetului ordonatorului principal de credite, repartizate pe trimestre și luni și detaliate conform clasificației bugetare, precum și existența temeiului legal al sumelor care se solicita pentru deschiderea de credite bugetare;
-
dacă sumele solicitate sunt stabilite și in funcție de creditele deschise, neutilizate;
-
existența justificărilor, inclusiv cu privire la ordonatorii principali, secundari și terțiari, dacă este cazul, prin care ordonatorul principal probează că nu va înregistra, în sold, sume neutilizate la finele perioadei pentru care se solicită deschiderea de credite bugetare;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv propriu
2.
Dispoziție bugetară (ordin de plată) pentru repartizarea creditelor bugetare (alimentări) sau borderoul centralizator al acestor documente
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 69/2010 (3);
Se verifică:
3.
Document pentru modificarea repartizării pe trimestre a creditelor bugetare
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 69/2010 (3);
Se verifică:
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 501/2013 (72);
-
Acte de reglementare specifice activității ordonatorilor de credite, angajamente juridice generatoare de obligații de plată pe seama creditelor bugetare;
-
Alte acte normative specifice.
-
solicitările ordonatorilor: principali, secundari și/sau terțiari, după caz, pentru repartizarea de credite bugetare (alimentare de cont);
-
bugetul aprobat;
-
fundamentarea sumelor înscrise în dispozițiile bugetare de repartizare pentru bugetul propriu și bugetele ordonatorilor secundari, respectiv terțiari, de credite, sau, după caz, în ordinele de plată;
-
extrasul contului de disponibil pentru venituri proprii;
-
alte documente specifice.
-
încadrarea sumelor din dispozițiile bugetare în creditele bugetare aprobate ordonatorilor, repartizate ordonatorului principal pe trimestre și luni și detaliate conform clasificației bugetare;
-
dacă sumele prevăzute pentru repartizare (alimentare) sunt cuprinse în cererea de deschidere de credite sau sunt acoperite, prin disponibilizări pe seama redistribuirii de credite deschise anterior, precum și în disponibilitățile din conturile de disponibil pentru veniturile proprii;
-
existența justificărilor, inclusiv cu privire la ordonatorii secundari și terțiari, dacă este cazul, prin care ordonatorul principal probează că nu va înregistra, în sold, sume neutilizate la finele perioadei pentru care se solicită repartizarea de credite bugetare;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare a propunerii pentru modificarea repartizării pe trimestre a creditelor;
-
bugetul aprobat;
-
alte documente specifice.
-
dacă modificarea este în competența de aprobare a ministrului finanțelor publice sau a ordonatorilor principali/secundari, după caz;
-
dacă sumele propuse sunt prevăzute în bugetul anual aprobat și dacă se respectă Legea nr. 69/2010, când este cazul;
-
concordanța propunerii de modificare cu obligațiile ce decurg din acțiuni și sarcini noi sau reprogramate;
-
existența și pertinența justificărilor cu privire la nivelul propunerilor cuprinse în documentul de
19
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv propriu
modificare;
- existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
4.
Document pentru efectuarea virărilor de credite:
-între obiectivele/proiectele și categoriile de investiții înscrise în programul de investiții.
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 69/2010 (3);
Se verifică:
5.
Dispoziție bugetară de retragere a creditelor bugetare deschise și neutilizate
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 69/2010 (3);
Se verifică:
-
între subdiviziunile clasificației bugetare;
-
între programe;
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare a propunerii pentru efectuarea virărilor de credite;
-
bugetul aprobat;
-
alte documente specifice.
-
dacă virarea de credite nu contravine prevederilor legale în vigoare;
-
existența de justificări, detalieri și necesități privind execuția, până la finele anului bugetar, a capitolului, programului și/sau subdiviziunii clasificației bugetare de la care se propune disponibilizarea, respectiv a capitolului, programului și/sau subdiviziunii clasificației bugetare la care se suplimentează prevederile bugetare;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 501/2013 (72);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare a propunerii pentru retragerea creditelor bugetare;
-
bugetul aprobat;
-
situația disponibilului de credite bugetare deschise, la data solicitării vizei.
-
existența creditelor bugetare deschise și neutilizate;
-
dacă retragerea de credite bugetare este temeinic justificată;
-
încadrarea operațiunii de retragere în termenul legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
20
21
B.
Angajamente legale din care rezultă, direct sau indirect, obligații de plată
Nr. crt.
Operațiuni*) supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
0
1
2
3
4
1.
Contract/contract subsecvent/comandă de achiziții publice de produse, servicii sau lucrări
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 105/2011 (32);
Se verifică:
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 (12);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 (5);
-
Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 (14);
-
Ordinul președintelui ANRMAP nr. 313/2011 (71);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.660/2006 (15);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2006 (7);
-
Hotărârea Guvernului nr. 921/2011 (16);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 (31);
-
Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 (37);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 (33);
-
Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 (35);
-
programul anual al achizițiilor publice;
-
bugetul aprobat;
-
documentul de aprobare, de către conducătorul entității publice, a procedurii selectate de achiziție;
-
referatul de necesitate;
-
acordul sau convenția de finanțare externă;
-
contractul/decizia/ordinul de finanțare;
-
nota privind determinarea valorii estimate;
-
fișa obiectivului/ proiectului/categoriei de investiții;
-
lista detaliată pentru alte cheltuieli de investiții;
-
actul de aprobare a documentației de atribuire;
-
actul de aprobare a documentației tehnico- economice, documentației de avizare, notei de fundamentare a cheltuielilor de investiții, după caz;
-
anunțul de intenție și dovada
-
dacă achiziția publică este prevăzută în programul anual al achizițiilor publice;
-
dacă sunt asigurate surse de finanțare, existența creditelor bugetare și/sau a creditelor de angajament, după caz;
-
rezervarea creditelor, prin angajament bugetar, la nivelul obligațiilor financiare ce decurg din angajamentul legal;
-
încadrarea obiectului contractului în categoria de cheltuieli considerate eligibile, în conformitate cu contractul/ordinul/decizia de finanțare și/sau acordul sau convenția de finanțare externă și cu regulile fiecărui organism finanțator;
-
dacă documentele privind achiziția au fost întocmite în conformitate cu prevederile legislației române și cu reglementările organismelor internaționale;
-
respectarea legalității și regularității specifice procedurii de achiziție publică;
-
dacă sunt respectate condițiile tehnice și financiare stabilite în acordul-cadru;
-
dacă se încheie cu operatorul economic care este parte în acordul-cadru;
-
existența aprobării, de către conducătorul autorității contractante, a raportului procedurii;
Nr. crt.
Operațiuni*) supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
- Legea nr. 346/2004 (6);
- Legea nr. 571/2003 (8);
- Legea nr. 287/2009 (10);
- Legea nr. 72/2013 (73);
transmiterii acestuia spre publicare;
2.
Contract/decizie/ordin de finanțare/acord de
finanțare
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legile bugetare anuale;
- cererea de finanțare, proiectul tehnic, bugetul acestuia, listele
de verificare privind evaluarea
Se verifică:
- existența creditelor bugetare și/sau a creditelor de angajament, după caz;
-
Hotărârea Guvernului. nr. 759/2007 (34);
-
Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 (36);
-
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 (18);
-
Codul comercial (9);
-
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 (11);
-
Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 (13);
-
Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 (19);
-
Hotărârea Guvernului nr. 363/2010 (20);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Acordul sau convenția de finanțare externă și legea de ratificare/hotărârea Guvernului de aprobare;
-
Alte acte normative specifice.
-
anunțul/invitația de participare la procedură, după caz;
-
documentația de atribuire;
-
actul de numire a comisiei de evaluare/negociere sau a juriului, după caz;
-
ofertele prezentate de operatorii economici;
-
procesul-verbal de deschidere a ofertelor/procesul-verbal de negociere;
-
raportul procedurii de atribuire;
-
comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii;
-
acordul – cadru, după caz;
-
contestațiile și soluționarea lor;
-
alte documente specifice.
-
stabilirea termenilor contractului în concordanță cu prevederile cadrului normativ;
-
cuantumul și valabilitatea garanției de participare și valabilitatea ofertei la data încheierii contractului;
-
încheierea contractului în condițiile ofertei declarate câștigătoare și conform modelului de contract din documentația de atribuire;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
22
Nr. crt.
Operațiuni*) supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
- Legea nr. 350/2005 (22);
- Legea nr. 346/2004 (6);
- Legea nr. 321/2006 (23);
- Legea nr. 287/2009 (10);
și selecția proiectelor, întocmite de compartimentele de specialitate;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 (49);
-
Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 (50);
-
Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 (59);
-
Regulamentul (CE) nr. 498/2007 (60);
-
Codul comercial (9);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 (5);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1999 (51);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 (31);
-
Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 (37);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2000 (54);
-
Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 (13);
-
Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 (34);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009 (57);
-
bugetul aprobat;
-
hotărârea comisiei de evaluare cu privire la proiectele selectate;
-
programul, proiectul sau acțiunea în care se încadrează solicitarea finanțării;
-
acordul de parteneriat, încheiat intre liderul de proiect și partenerii acestuia, după caz;
-
raportul privind vizita la fața locului;
-
raportul de analiză a conformității proiectului tehnic;
-
scrisoarea de notificare privind raportul de analiză a conformității proiectului tehnic;
-
raportul de evaluare tehnică și financiară;
-
nota de avizare internă a contractelor de finanțare / cofinanțare;
-
acordul de implementare / finanțare, după caz;
-
alte documente specifice.
-
dacă solicitarea finanțării are temei legal;
-
respectarea legalității și regularității specifice procedurii de selecție;
-
stabilirea termenilor contractului în concordanță cu prevederile cadrului normativ, inclusiv cu privire la calitatea Curții de Conturi de a exercita control, conform art. 38 alin. (2) din Legea nr. 350/2005;
-
înscrierea valorii contractului în limitele alocării bugetare aprobate prin programul operațional;
-
încadrarea obiectului contractului în categoria de cheltuieli eligibile, în conformitate cu prevederile programului operațional;
-
rezervarea creditelor prin angajament bugetar;
-
existența aprobărilor/andosărilor pentru toți pașii premergători acordării contractului prevăzuți de procedurile specifice;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
23
Nr. crt.
Operațiuni*) supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
3.
Contract de concesionare, cumpărare sau închiriere de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile sau a drepturilor asupra acestora în care Ministerul Apărării Naționale este concesionar, cumpărător sau chiriaș
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 213/1998 (30);
- Legea nr. 571/2003 (8);
- Legea nr. 287/2009 (10);
Se verifică:
4.
Acord pentru schimb de experiență sau documentare, pe bază de reciprocitate, fără transfer de valută
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 590/2003 (61);
Se verifică:
-
Hotărârea Guvernului nr. 442/2009 (58);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119 /1999 (4);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 (5);
-
Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 (14);
-
Codul comercial (9);
-
Alte acte normative specifice.
-
programul anual al achizițiilor publice;
-
bugetul aprobat;
-
nota de fundamentare;
-
documente specifice privind derularea operațiunii;
-
procedura aprobată de ordonator, aplicabilă achizițiilor nereglementate de legislația achizițiilor publice;
-
alte documente specifice.
-
dacă achiziția este prevăzută în programul anual al achizițiilor publice;
-
existența creditelor bugetare și/sau de angajament;
-
rezervarea creditelor, prin angajament bugetar, la nivelul obligațiilor financiare ce decurg din angajamentul legal;
-
respectarea prevederilor legale și a procedurilor privind concesionarea, cumpărarea sau închirierea;
-
stabilirea termenilor contractului în concordanță cu prevederile cadrului normativ;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 (24);
-
Hotărârea Guvernului nr.
-
nota de fundamentare a proiectului de acord;
-
devizele de cheltuieli aferente acțiunilor ce urmează a fi derulate în cadrul acordului;
-
alte documente specifice.
-
existența creditelor bugetare și/sau de angajament;
-
concordanța termenilor din acord privind obligațiile financiare cu prevederile cadrului legal existent (cheltuieli de protocol, delegare, taxe);
-
încadrarea devizelor de cheltuieli ale
24
Nr. crt.
Operațiuni*) supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
552/1991 (25);
- Alte acte normative specifice.
acțiunilor ce urmează a fi derulate in cadrul acordului, in limitele legale de cheltuieli;
5.
Act intern de decizie privind organizarea acțiunilor de protocol, a unor manifestări cu caracter cultural- științific sau a altor acțiuni cu caracter specific, inclusiv devizul estimativ, pe categorii de cheltuieli
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
Se verifică:
6.
Act intern de decizie privind deplasarea în străinătate, inclusiv devizul estimativ de cheltuieli
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 248/2005 (27);
Se verifică:
-
rezervarea creditelor prin angajament bugetar la nivelul obligațiilor financiare decurgând din angajamentul legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 (24);
-
Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 (25);
-
Hotărârea Guvernului nr. 189/2001 (26);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare a acțiunii de protocol, a manifestării cu caracter cultural
-
științific sau a acțiunii cu caracter specific;
-
bugetul aprobat;
-
documente transmise de parteneri cu privire la participarea la acțiune;
-
alte documente specifice.
-
existența creditelor bugetare și/sau de angajament;
-
concordanța dintre natura obligațiilor financiare care fac obiectul actului intern de decizie și prevederile cadrului legal existent;
-
încadrarea valorii devizului / categoriei de cheltuieli în limitele prevăzute de normele legale;
-
rezervarea creditelor, prin angajament bugetar, la nivelul obligațiilor financiare decurgând din angajamentul legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Guvernului nr.
-
nota de fundamentare a deplasării în străinătate;
-
bugetul aprobat;
-
documente, invitații și comunicări scrise de la partenerul extern, privitoare la acțiunea și condițiile efectuării
-
existența creditelor bugetare și/sau de angajament;
-
concordanța dintre natura și cuantumul obligațiilor financiare care fac obiectul actului intern de decizie și prevederile cadrului normativ existent (transport, cazare,
25
Nr. crt.
Operațiuni*) supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
518/1995 (28);
deplasării în străinătate;
diurnă, alte cheltuieli);
7.
Act intern de decizie privind delegarea sau detașarea în țară a personalului, inclusiv devizul estimativ de cheltuieli
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 53/2003 (41);
- Legea nr. 188/1999 (43);
- bugetul aprobat;
Se verifică:
delegarea sau detașarea și prevederile cadrului normativ existent (transport, cazare, diurnă, alte cheltuieli);
8.
Ordin/contract de muncă/act intern de decizie privind:
- angajarea/ numirea în funcție/ detașarea/ împuternicirea sau
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 53/2003 (41);
Se verifică:
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 (29);
-
Hotărârea Guvernului nr. 189/2001 (26);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
notă - mandat privind deplasarea;
-
memorandum, după caz;
-
alte documente specifice.
-
rezervarea creditelor, prin angajament bugetar, la nivelul obligațiilor financiare decurgând din angajamentul legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 (29);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare a delegării/detașării;
-
acceptul scris al persoanei detașate;
-
alte documente specifice.
-
existența creditelor bugetare și/sau de angajament;
-
concordanța dintre natura și cuantumul obligațiilor financiare care fac obiectul actului de decizie privind
-
rezervarea creditelor prin angajament bugetar la nivelul obligațiilor financiare decurgând din angajamentul
legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
nota de fundamentare și dosarul angajării/avansării personalului;
-
bugetul aprobat;
-
propunerea pentru acordarea altor drepturi salariale;
-
existența creditelor bugetare și/sau de angajament;
-
respectarea reglementărilor legale privind angajarea, promovarea/avansarea, stabilirea drepturilor salariale
26
Nr. crt.
Operațiuni*) supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
promovarea/avansarea personalului;
- Legea nr. 188/1999 (43);
- Legea nr. 80/1995 (81);
- Legea nr. 384/2006 (80);
- Legea nr. 95/2006 (74);
- Legea nr. 284/2010 (42);
- alte documente specifice.
și încadrarea personalului în limita posturilor aprobate;
9.
Contract de comodat în care entitatea publică are calitatea de comodatar
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 287/2009 (10);
Se verifică:
10.
Contract de parteneriat public-privat
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 213/1998 (30);
- Legea nr. 33/1994 (65);
- Legea nr. 178/2010 (63);
Se verifică:
-
numirea cu caracter temporar a personalului de execuție pe funcții de conducere;
-
acordarea altor drepturi salariale
-
Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 (62);
-
Alte acte normative specifice.
-
rezervarea creditelor prin angajament bugetar la nivelul obligațiilor financiare decurgând din angajamentul legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare;
-
devizul cheltuielilor ce urmează a fi suportate de comodatar, aprobat de conducătorul entității publice;
-
alte documente specifice.
-
existența creditelor bugetare și/sau de angajament;
-
dacă devizul/categoriile de cheltuieli se încadrează in limitele legale;
-
rezervarea creditelor prin angajament bugetar la nivelul cheltuielilor ce urmează a fi suportate de entitatea publică;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.239/2010 (64);
-
Alte acte normative
-
studiul de prefezabilitate sau fundamentare;
-
nota justificativă pentru selectarea procedurii de dialog competitiv;
-
anunțul de selecție;
-
documentul atașat;
-
comisia de evaluare a ofertelor/scrisorilor de intenție, aprobată;
-
comisia de negociere pentru
-
existența creditelor bugetare și/sau de angajament;
-
respectarea legalității și regularității specifice contractului de parteneriat public- privat;
-
stabilirea termenilor contractului în concordanță cu prevederile cadrului normativ;
-
rezervarea creditelor prin angajament bugetar la nivelul valorii angajamentului legal;
27
Nr. crt.
Operațiuni*) supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
specifice.
semnarea acordului de proiect, aprobată;
11.
Contractul, convenția pentru calificarea, perfecționarea sau specializarea în țară a personalului Ministerului Apărării Naționale
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
- nota-raport sau referatul de necesitate pentru calificarea, perfecționarea/specializarea personalului.
Se verifică:
-
oferta/scrisorile de intenție;
-
raportul de evaluare a scrisorilor de intenție și selectarea investitorilor;
-
acordurile de proiect;
-
invitațiile la negociere;
-
procesele-verbale ale comisiei de evaluare/negociere;
-
ofertele finale;
-
raportul de evaluare a ofertelor și desemnarea ofertei câștigătoare (raportul procedurii de atribuire);
-
comunicarea privind rezultatul procedurii transmisă învestitorilor participanți;
-
alte documente specifice.
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
dacă sunt respectate prevederile legale la încheierea contractului sau convenției;
-
existența creditelor bugetare necesare pentru calificarea, perfecționarea și specializarea profesională a personalului;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
28
29
C.
Ordonanțarea cheltuielilor
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
0
1
2
3
4
1.
Ordonanțare de plată privind achizițiile publice de produse, servicii sau lucrări
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 82/1991 (38);
- Legea nr. 571/2003 (8);
- Legea nr. 72/2013 (73);
Se verifică:
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 (5);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 (31);
-
Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 (37);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 (33);
-
Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 (35);
-
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 (18);
-
Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 (13);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
contractul de achiziții publice;
-
contractul/decizia/ordinul de finanțare, după caz;
-
bugetul aprobat;
-
angajamentul bugetar;
-
factura fiscală sau factura externă, însoțită de documente justificative care atestă livrarea produselor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, după caz;
-
declarația vamală de import;
-
dacă documentele justificative sunt cele prevăzute de normele legale;
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată prin “Bun de plată”;
-
concordanța valorii cheltuielilor lichidate cu suma ordonanțată la plată și încadrarea acesteia în angajamentul legal;
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în subdiviziunea corespunzătoare a clasificației bugetare pentru care există angajament bugetar;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
2.
Ordonanțare de plată pentru avansuri acordate în cadrul contractelor încheiate
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 571/2003 (8);
Se verifică:
3.
Ordonanțare de plată privind prefinanțări, plăți intermediare, plăți finale în cadrul contractelor/ deciziilor/ordinelor de finanțare/acorduri de finanțare
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
Se verifică:
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 (18);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 (33);
-
Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 (35);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 (31);
-
Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 (37);
-
Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 (13);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
contractul/comanda de achiziție publică;
-
contractul/decizia/ordinul de finanțare;
-
bugetul aprobat;
-
angajamentul bugetar;
-
avizul de plată;
-
nota de aprobare a cheltuielilor eligibile;
-
solicitarea de acordare a avansului;
-
documentul prin care se constituie garanția legală;
-
nota de fundamentare/ autorizare;
-
documentul justificativ (factura, convenția de plată, etc.).
-
alte documente specifice.
-
dacă acordarea avansului respectă condițiile specifice de legalitate și regularitate;
-
existența documentelor justificative întocmite în conformitate cu procedurile specifice;
-
încadrarea sumei ordonanțate în limitele prevăzute în contract, precum și încadrarea în termenul legal de plată;
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în subdiviziunea corespunzătoare a clasificației bugetare pentru care există angajament bugetar și legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 (49);
-
Regulamentul (CE) nr.
-
contractul/decizia /ordinul de finanțare;
-
bugetul aprobat;
-
angajamentul bugetar;
-
cererea de plată privind prefinanțări, plăți intermediare, plăți finale;
-
nota de autorizare a plății;
-
existența documentelor justificative întocmite în conformitate cu procedurile specifice;
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată prin “Bun de plată”.
30
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
1.828/2006 (50);
- Legea nr. 571/2003 (8);
- Legea nr. 105/2011 (32);
-
Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 (59);
-
Regulamentul (CE) nr. 498/2007 (60);
-
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 (18);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 (5);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1999 (51);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 (31);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2000 (54);
-
Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 (13);
-
Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 (34);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009 (57);
-
Hotărârea Guvernului nr. 442/2009 (58);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
notificarea privind depunerea cererii de plată;
-
avizul de plată/rambursare;
-
nota de aprobare a cheltuielilor eligibile;
-
decont privind prefinanțarea acordată;
-
documentația justificativă specifică care rezultă din actul normativ ce reglementează operațiunea și/sau domeniul respectiv;
-
alte documente specifice.
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în limitele prevăzute în contract, precum și încadrarea în termenul legal de plată;
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în subdiviziunea corespunzătoare a clasificației bugetare pentru care există angajament bugetar;
-
legalitatea, regularitatea, precum și condițiile acordării/recuperării prefinanțării;
-
respectarea destinațiilor stabilite prin contract;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
31
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
4.
Ordonanțare de plată prin acreditiv simplu sau documentar în cadrul unui contract extern finanțat printr-un împrumut extern.
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
Se verifică:
5.
Ordonanțarea de plată externă pentru cotizații, respectiv contribuții, taxe etc. la diverse organisme internaționale
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
Se verifică:
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Legile de ratificare a acordurilor de împrumut;
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare;
-
contractul extern;
-
acreditivul simplu sau documentar emis de banca depozitară a contului special;
-
acord de împrumut extern;
-
acorduri subsidiare de împrumut;
-
alte documente specifice.
-
concordanța condițiilor incluse în acreditivul emis cu prevederile contractuale;
-
condițiile de plată incluse în contractul extern;
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în subdiviziunea corespunzătoare a clasificației bugetare pentru care există angajament bugetar și legal;
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată prin „Bun de plată”;
-
regularitatea completării documentului;
-
existența semnăturii autorizate pe cererea de confirmare a acreditivului;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 (39);
-
Protocoale, acorduri sau convenții încheiate de entitatea publică cu organismele internaționale;
-
Legile de ratificare;
-
Ordinul ministrului
-
acordul, convenția sau protocolul;
-
bugetul aprobat;
-
avizul de plată transmis de organismul internațional;
-
angajamentul bugetar;
-
alte documente specifice.
-
concordanța dintre prevederile acordului, convenției sau protocolului și avizul de plată transmis de organismul internațional, inclusiv a termenului de plată;
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în subdiviziunea corespunzătoare a clasificației bugetare pentru care există angajament bugetar și legal;
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei
32
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
finanțelor publice nr. 1.792/ 2002 (21);
- Alte acte normative specifice.
datorate este certificată prin “Bun de plată”;
- existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
6.
Ordonanțare de plată pentru subvenții, transferuri, prime sau alte plăți din fonduri publice, acordate agenților economici sau altor beneficiari legali
- Legea nr.500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 571/2003 (8);
Se verifică:
7.
Ordonanțare de plată privind redevențe, chirii sau alte cheltuieli legate de concesionare sau închiriere
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 571/2003 (8);
Se verifică:
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 (40);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare;
-
bugetul aprobat;
-
documentația specifică ce rezultă din actul normativ, ce reglementează operațiunea și/sau domeniul respectiv;
-
angajamentul bugetar;
-
alte documente specifice.
-
legalitatea și regularitatea documentației justificative, corespunzător prevederilor actului normativ care reglementează operațiunea și/sau domeniul respectiv;
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată prin “Bun de plată”;
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în subdiviziunea corespunzătoare a clasificației bugetare pentru care există angajament bugetar și legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare;
-
bugetul aprobat;
-
contractul de concesionare sau de închiriere;
-
documentele justificative emise de concedent sau, după caz, de proprietarul bunului închiriat.
-
angajamentul bugetar;
-
alte documente specifice.
-
dacă documentele justificative sunt cele prevăzute de normele legale;
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată prin “Bun de plată”;
-
concordanța valorii cheltuielilor lichidate cu suma ordonanțată la plată și încadrarea acesteia în angajamentul legal;
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în subdiviziunea corespunzătoare a
33
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
clasificației bugetare pentru care există angajament bugetar;
- existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
8.
Ordonanțare de plată externă privind alte plăți decât cele aferente împrumuturilor externe
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 571/2003 (8);
Se verifică:
9.
Ordonanțare de plată privind cheltuielile ce se efectuează din fonduri primite de la persoane juridice sau fizice cu titlu de donație sau sponsorizare
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
Se verifică:
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare;
-
bugetul aprobat;
-
documentația justificativă specifică ce rezultă din actul normativ ce reglementează operațiunea și/sau domeniul respectiv.
-
angajamentul bugetar;
-
alte documente specifice.
-
dacă justificările sunt corespunzătoare prevederilor din normele legale, inclusiv a celor stipulate în angajamentul legal;
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată prin “Bun de plată”;
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în subdiviziunea corespunzătoare a clasificației bugetare pentru care există angajament bugetar și legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Alte acte normative specifice.
-
actul de donație sau sponsorizare;
-
angajamentul legal (contract, comandă etc.);
-
documentele care atestă livrarea produselor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, după caz;
-
alte documente specifice.
-
dacă cheltuielile respectă destinațiile stabilite de transmițători;
-
dacă documentele justificative sunt cele prevăzute de normele legale;
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată prin “Bun de plată”;
-
concordanța valorii cheltuielilor lichidate cu suma ordonanțată la plată și încadrarea acesteia în angajamentul legal;
-
încadrarea sumei ordonanțate la plată în
34
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
subdiviziunea corespunzătoare a clasificației bugetare pentru care există angajament bugetar;
- existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
10.
Ordonanțare de plată privind avansuri sau sume cuvenite titularului de decont, care se acordă prin casierie.
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Decretul nr. 209/1976 (66);
Se verifică:
11.
Ordonanțări de plată a soldelor/salariilor/ pensiilor, a altor drepturi salariale sau sociale în bani acordate personalului, precum și a obligațiilor fiscale aferente acestora
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 69/2010 (3);
- Legea nr. 53/2003 (41);
- Legea nr. 284/2010 (42);
- Legea nr. 188/1999 (43);
- Legea nr. 571/2003 (8);
- Legea nr. 263/2010 (44);
- Legea nr.76/2002 (45);
Se verifică:
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 (29);
-
Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 (28);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare;
-
documentul specific prin care s-a aprobat acțiunea și devizul acesteia;
-
decontul justificativ al cheltuielilor;
-
alte documente specifice.
-
concordanța sumelor ce urmează a fi eliberate ca avans cu cele prevăzute în documentul de aprobare a acțiunii sau, după caz, încadrarea sumelor cuvenite titularului de decont în limita cheltuielilor justificate prin decontul aprobat;
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată prin “Bun de plată”;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Legile bugetare anuale;
-
centralizatorul lunar al statelor de solde/salarii/pensii;
-
statele de solde/salarii/pensii;
-
bugetul aprobat;
-
situația privind repartizarea pe luni a cheltuielilor de personal aprobate;
-
situația privind monitorizarea cheltuielilor de personal finanțate de la buget, pe luna anterioară;
-
alte documente specifice.
-
încadrarea în prevederile bugetului privind numărul maxim de posturi și creditele bugetare destinate cheltuielilor de personal (cheltuieli cu salariile, contribuții pentru asigurările sociale de stat, contribuții pentru asigurările de șomaj, contribuții pentru asigurările sociale de sănătate etc.);
-
dacă au fost aplicate cotele legale de contribuții;
-
dacă pentru acordarea sporurilor, premiilor, altor drepturi salariale există
35
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
- Legea nr. 346/2002 (46);
- Legea nr. 95/2006 (74);
bază legală;
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2005 (47);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 166/2006 (48);
-
Alte acte normative specifice.
-
dacă operațiunea de lichidare privind realitatea faptelor și exactitatea sumei datorate este certificată prin “Bun de plată”;
-
regularitatea completării documentului supus vizei;
-
încadrarea sumei ordonanțate în valoarea cheltuielilor lichidate;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
36
D.
Concesionarea, închirierea, transmiterea, vânzarea si schimbul bunurilor din patrimoniul instituțiilor publice
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
0
1
2
3
4
1.
Contract de concesionare/ închiriere sau de administrare a bunurilor proprietate publică (unitatea militară este concedent/titular al dreptului de proprietate)
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 213/1998 (30);
Se verifică:
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2006 (55);
-
Hotărârea Guvernului nr. 168/2007 (56);
-
Actul normativ de aprobare a concesiunii/închirierii;
-
Alte acte normative specifice.
-
studiul de oportunitate;
-
documentul de aprobare a studiului de oportunitate;
-
caietul de sarcini;
-
documentația de atribuire;
-
anunțul de licitație/negociere directă;
-
documentul de constituire a comisiei de evaluare;
-
procesul-verbal al comisiei de evaluare;
-
raportul comisiei de evaluare;
-
comunicarea privind rezultatul
-
încadrarea obiectului contractului în lista cuprinzând bunurile care, potrivit legii, pot fi concesionate/închiriate;
-
respectarea prevederilor legale referitoare la desfășurarea licitației/negocierii directe;
-
stabilirea termenilor contractuali în concordanța cu cadrul normativ;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
aplicării procedurii;
- alte documente specifice.
2.
Contract de concesiune de lucrări publice sau servicii, în care unitatea militară este concedent
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 213/1998 (30);
3.
Proces-verbal de predare - preluare având ca obiect transmiterea bunului fără plată
Se verifică:
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 (5);
-
Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 (14);
-
Hotărârea Guvernului nr. 71/2007 (75).
-
studiul de fundamentare a deciziei de concesionare;
-
raportul de avizare a finalizării studiului de fundamentare a deciziei de concesionare;
-
documentația de atribuire;
-
anunțul de participare și dovada transmiterii spre publicare;
-
actul de numire a comisiei de evaluare/negociere;
-
ofertele prezentate de operatorii economici;
-
procesul-verbal de deschidere a ofertelor/procesul-verbal de negociere;
-
raportul procedurii de atribuire;
-
comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire;
-
contestațiile și soluționarea lor, după caz;
-
alte documente specifice.
-
existența creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz;
-
existența aprobării studiului de fundamentare a deciziei de concesionare;
-
respectarea legalității și regularității specifice procedurii de atribuire și evaluare a ofertelor;
-
stabilirea termenilor contractului în concordanță cu prevederile cadrului normativ;
-
cuantumul și valabilitatea garanției de participare și valabilitatea ofertei câștigătoare la data încheierii contractului;
-
rezervarea creditelor prin angajament bugetar la nivelul obligațiilor financiare decurgând din angajamentul legal;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța Guvernului nr. 19/1995 (67);
-
Hotărârea Guvernului nr. 841/1995 (68);
-
Alte acte normative specifice.
-
referatul de disponibilizare;
-
adresele către/de la instituțiile publice care doresc să utilizeze bunul disponibil;
-
alte documente specifice.
-
respectarea prevederilor legale referitoare la desfășurarea procedurii de transmitere fără plată a bunurilor;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
37
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
4.
Contract de vânzare/ cumpărare a bunurilor disponibilizate (unitatea militară are calitatea de vânzător)
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
Se verifică:
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța Guvernului nr. 19/1995 (67);
-
Hotărârea Guvernului nr. 841/1995(68);
-
Alte acte normative specifice.
-
referatul de disponibilizare;
-
decizia de numire a comisiei de evaluare;
-
raportul de evaluare a bunurilor ce urmează a fi disponibilizate;
-
documentația licitației cu strigare;
-
alte documente specifice.
-
respectarea prevederilor legale referitoare la desfășurarea procedurii de valorificare prin licitație cu strigare;
-
stabilirea termenilor contractuali în concordanță cu cadrul normativ;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
38
E.
Alte operațiuni supuse controlului financiar preventiv propriu
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
0
1
2
3
4
1.
Acord-cadru de achiziții publice
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 346/2004 (6);
Se verifică:
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 (5);
-
Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 (14);
-
Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 (12);
-
Alte acte normative specifice.
-
programul anual al achizițiilor publice;
-
documentul de aprobare, de către conducătorul entității publice, a procedurii de achiziție selectate;
-
nota privind determinarea valorii estimate;
-
anunțul/invitația de participare la procedură;
-
documentația de atribuire;
-
actul de numire a comisiei de evaluare/negociere, după caz;
-
dacă achiziția publică este prevăzută în programul anual al achizițiilor;
-
respectarea legalității și regularității specifice procedurii de achiziție publică;
-
existența aprobării de către conducătorul autorității contractante a raportului procedurii;
-
stabilirea termenilor acordului-cadru în concordanță cu prevederile cadrului normativ;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
2.
Document de actualizare a valorii obiectivului/proiectul ui de investiții și a lucrărilor de intervenții, în funcție de evoluția indicilor de prețuri
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
Se verifică:
-
ofertele prezentate;
-
procesul-verbal de deschidere a ofertelor/procesul-verbal de negociere;
-
raportul procedurii de atribuire;
-
comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii;
-
alte documente specifice.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 (76);
-
Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor nr. 863/2008 (77);
-
Alte acte normative specifice.
-
programul de investiții publice, după caz;
-
actul de aprobare a documentației tehnico- economică a obiectivului/ proiectului de investiții sau a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții;
-
fișa obiectivului/proiectului de investiții, după caz;
-
devizul general al obiectivului/proiectului de investiții sau al lucrărilor de intervenții;
-
angajamentele legale încheiate;
-
situația cheltuielilor efectuate conform evidențelor contabile până la data actualizării;
-
situația restului de executat
-
înscrierea în programul de investiții publice a obiectivului/proiectului de investiții și a lucrărilor de intervenții, după caz;
-
realitatea valorii cheltuielilor legal efectuate până la data actualizării;
-
realitatea valorii restului de executat;
-
valoarea actualizată a obiectivului/proiectului de investiții sau a lucrărilor de intervenții în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum lunar (total), comunicat de Institutul Național de Statistică;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
39
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
la data actualizării;
3.
Procesul-verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe/de declasare a bunurilor materiale, altele decât mijloacele fixe, casarea mijloacelor fixe și a bunurilor materiale, scăderea pierderilor din rebuturi și a celor determinate
de perisabilități
- Legea nr. 15/1994 (69);
Se verifică:
4.
Decont privind cheltuielile ocazionate de organizarea acțiunilor de protocol, a manifestărilor cu caracter cultural – științific sau a altor acțiuni cu caracter specific
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 82/1991 (38);
- Decretul nr. 209/1976 (66);
Se verifică:
5.
Decont de cheltuieli
privind deplasarea în
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- actul intern de decizie privind
deplasarea în străinătate;
Se verifică:
- dacă documentele justificative sunt cele prevăzute
-
baza de date statistice a INS;
-
nota de calcul a actualizării;
-
alte documente specifice
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța Guvernului nr. 19/1995 (67);
-
Hotărârea Guvernului nr. 909/1997 (52);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota privind starea tehnică a mijlocului fix propus a fi scos din funcțiune;
-
actul constatator al avariei;
-
devizul estimativ al reparației capitale;
-
alte acte justificative.
-
existența actelor justificative;
-
dacă actele justificative au fost întocmite și semnate de persoanele în drept;
-
dacă sunt îndeplinite condițiile scoaterii din funcțiune;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 (24);
-
Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 (25);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
actul intern de decizie privind organizarea acțiunilor de protocol, a unor manifestări cu caracter cultural – științific, sau a altor acțiuni cu caracter specific;
-
documente justificative specifice diferitelor categorii de cheltuieli;
-
alte documente specifice.
-
prezentarea în termenul legal a documentelor justificative pentru cheltuielile efectuate;
-
dacă documentele justificative sunt cele prevăzute de normele legale din punct de vedere al formei și conținutului;
-
corectitudinea calculului privind cheltuielile justificate și, după caz, a penalităților de întârziere;
-
încadrarea cheltuielilor în plafoanele legale;
-
dacă valoarea cheltuielilor justificate prin decont se încadrează în angajamentul bugetar;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
40
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
- Decretul nr. 209/1976 (66);
de normele legale din punct de vedere al formei și conținutului;
6.
Decont de cheltuieli privind justificarea avansului acordat pentru deplasări în țară și/sau pentru achiziții prin cumpărare directă
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Decretul nr. 209/1976 (66);
Se verifică:
7.
Contract de sponsorizare în care unitatea militară este
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Ordonanța Guvernului nr.
Se verifică:
- dacă entitatea publică desfășoară sau urmează să desfășoare o activitate din cele prevăzute la art. 4
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 (28);
-
Alte acte normative specifice.
-
documente justificative specifice diferitelor categorii de cheltuieli;
-
alte documente specifice.
-
prezentarea în termenul legal a documentelor justificative pentru cheltuielile efectuate;
-
corectitudinea calculului privind cheltuielile justificate și, după caz, a penalităților de întârziere;
-
documentul de restituire a avansurilor nejustificate și, după caz, a penalităților;
-
încadrarea cheltuielilor în plafoanele legale;
-
dacă valoarea cheltuielilor justificate prin decont se încadrează în angajamentul bugetar;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 (29);
-
Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 (14);
-
Alte acte normative specifice.
-
actul intern de decizie privind deplasarea în țară sau, după caz, referatul aprobat privind achiziția directă;
-
documente justificative specifice diferitelor categorii de cheltuieli;
-
alte documente specifice.
-
dacă documentele justificative sunt cele prevăzute de normele legale din punct de vedere al formei și conținutului;
-
prezentarea în termenul legal a documentelor justificative pentru avansul primit;
-
corectitudinea calculului privind sumele justificate și, după caz, a penalităților de întârziere;
-
documentul de restituire a avansurilor nejustificate și, după caz, a penalităților;
-
încadrarea cheltuielilor în plafoanele legale;
-
dacă valoarea cheltuielilor justificate prin decont se încadrează în angajamentul bugetar;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
nota de fundamentare a contractului de sponsorizare;
-
alte documente specifice.
41
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
beneficiar al sponsorizării
119/1999 (4);
- Legea nr. 32/1994 (17);
- Alte acte normative specifice.
din Legea nr. 32/1994, cu modificările și completările ulterioare;
8.
Act de donație, în care unitatea militară are calitatea de donatar
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Legea nr. 287/2009 (10);
- Decretul nr. 478/1954 (70);
Se verifică:
9.
Dispoziția de încasare către casierie
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
- Decretul nr. 209/1976 (66);
- Legea nr. 82/1991(38);
Se verifică:
10.
Notificare de prefinanțare din fonduri comunitare
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
Se verifică:
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Alte acte normative specifice.
-
nota de fundamentare a actului de donație;
-
alte documente specifice.
-
regimul juridic al bunului/bunurilor care fac obiectul donației;
-
daca bunul/bunurile respective sunt grevate de datorii;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate;
-
existența avizului compartimentului juridic.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Alte acte normative specifice.
-
decontul de cheltuieli prezentat de titularul de avans;
-
decizia de imputație;
-
alte acte din care rezultă obligații de plată în sarcina unor persoane;
-
alte documente specifice.
-
aprobarea de către conducătorul entității publice a decontului de cheltuieli;
-
modul de calcul al sumei ce urmează a fi încasată;
-
dacă dispoziția de încasare este întocmită pentru suma ce urmează a fi încasată;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 (49);
-
Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 (50);
-
Regulamentul (CE) nr.
-
documentele ce însoțesc notificarea de prefinanțare (prognoza fluxului de prefinanțare, copie extras cont disponibil din fonduri comunitare, copie extras cont trezorerie, după caz);
-
alte documente specifice.
-
încadrarea fondurilor solicitate în limitele bugetului programului;
-
respectarea mecanismului stabilit în acordurile de finanțare;
-
certificarea și aprobarea cererii de către persoana autorizată;
-
existența documentelor justificative;
-
completarea corectă a documentelor;
-
existența semnăturii conducătorului
42
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
1.198/2006 (59);
- Legea nr. 105/2011 (32);
compartimentului de specialitate.
11.
Cerere de fonduri comunitare
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 273/2006 (2);
Se verifică:
-
Regulamentul (CE) nr. 498/2007 (60);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1999 (51);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 (31);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.011/1999 (53);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2000 (54);
-
Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 (13);
-
Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 (34);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 (21);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009 (57);
-
Hotărârea Guvernului nr. 442/2009 (58);
-
Alte acte normative specifice.
-
Legile bugetare anuale;
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 (49);
-
Regulamentul (CE) nr.
-
nota justificativă;
-
documentele ce însoțesc cererea de transfer de fonduri (declarația de cheltuieli, cash- flow sume previzionate, raportarea financiară, raportul asupra progresului înregistrat, situația cofinanțării de la
-
încadrarea fondurilor solicitate în limitele prevăzute în bugetul programului/deciziei de finanțare/fișei de proiect;
-
respectarea mecanismului stabilit în acordurile de finanțare;
-
respectarea condiționalităților impuse pentru alimentarea conturilor;
43
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
1.828/2006 (50);
- Legea nr. 105/2011 (32);
bugetul de stat, reconcilierea bancară, copie extras cont trezorerie);
- alte documente specifice.
12.
Documente de plată/încasare valutare, altele decât cele aferente
împrumuturilor
Se verifică:
-
Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 (59);
-
Regulamentul (CE) nr. 498/2007 (60);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1999 (51);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 (31);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.011/1999 (53);
-
Hotărârea Guvernului nr. 1.328/2000 (54);
-
Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 (13);
-
Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 (34);
-
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009 (57);
-
Hotărârea Guvernului nr. 442/2009 (58);
-
Ordinul ministrului finanțelor publice nr.1.792/2002 (21);
-
Alte acte normative specifice.
-
certificarea și aprobarea cererii de către persoana autorizată;
-
existența documentelor justificative;
-
completarea corectă a documentelor;
-
existența semnăturii conducătorului compartimentului de specialitate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Actele normative care reglementează speța.
-
nota de fundamentare;
-
documentele justificative cerute de actele normative respective;
-
ordinul de vânzare/ cumpărare
-
corespondența dintre sumele prevăzute la plată și documentul de aprobare a acțiunii;
-
regularitatea completării documentului de plată;
-
existența semnăturilor autorizate.
44
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
externe (tabele nominale pentru plata avansurilor în valută, note de contabilitate
ale băncii ș.a.).
valută.
13.
Proiectul ordinului de zi pe unitate privind alocarea/scoaterea de la plata soldei/salariului și altor drepturi în bani cuvenite personalului
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 53/2003 (41);
- Legea nr. 571/2003 (8);
- Legea nr. 263/2010 (44);
Se verifică:
14.
Documentul privind scăderea din gestiune a unor pagube care nu se datorează vinovăției unei persoane
- Legea nr. 500/2002 (1);
- Legea nr. 53/2003 (41);
Se verifică:
15.
Bonul de consum
- Legea 22/1969 (79);
- Ordonanța Guvernului nr.
- referate, rapoarte de
necesitate, nota de distribuție,
Se verifică:
- realitatea, legalitatea și regularitatea operației de
-
Legea bugetară anuală;
-
Legea-cadru nr. 284/2010 (42);
-
Statutele profesionale, aprobate prin lege;
-
Alte acte normative care reglementează acordarea drepturilor specifice personalului.
-
certificatul de alocare la drepturi bănești/alte documente de alocare la plata drepturilor în bani cuvenite personalului;
-
contractul individual de muncă/similar;
-
ordinul/decizia/actul administrativ privind numirea, mutarea sau schimbarea raporturilor de muncă/serviciu, după caz;
-
nota de lichidare/similar;
-
adeverințe, pontaje sau alte documente de evidență a timpului lucrat în anumite condiții;
-
nota de fundamentare sau alte documente justificative.
-
legalitatea și regularitatea documentelor justificative;
-
dacă alocarea/scoaterea de la drepturi se încadrează în prevederile actelor normative care reglementează plata drepturilor bănești;
-
existența semnăturilor autorizate pe documentele justificative;
-
existența vizei compartimentului juridic, precum și a semnăturilor persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 (82).
-
procesul-verbal de cercetare administrativă
-
referate sau rapoarte de analiză, după caz.
-
legalitatea referatului/raportului prin care se propune scăderea din contabilitate a pagubelor nedatorate vinovăției unei persoane;
-
existența vizei compartimentului juridic;
-
existența semnăturilor autorizate.
45
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
119/1999 (4);
- Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2230/1969 (78).
după caz.
eliberare în consum a materialelor, obiectelor de inventar sau pieselor de schimb;
16.
Bonul de predare- transfer, restituire
- Legea nr. 22/1969 (79);
- referate sau rapoarte de necesitate, după caz.
Se verifică:
17.
Bonul de mișcare a activului fix
- Legea nr. 82/1991 (38);
- Legea nr. 15/1994 (69);
- referate sau rapoarte de necesitate, după caz.
Se verifică:
18.
Ordinul de distribuție (transfer)
- Legea nr. 82/1991 (38);
- confirmarea scrisă a unității militare predătoare prin care se specifică datele necesare întocmirii ordinului de distribuție (transfer).
Se verifică:
-
existența referatului de necesitate întocmit de compartimentul care solicită materialele sau piesele de schimb pentru dare în consum;
-
existența semnăturilor autorizate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2230/1969 (78);
-
Ordinele ministrului apărării naționale emise în aplicarea acestora.
-
realitatea, legalitatea și regularitatea operației de eliberare pentru folosință a materialelor, obiectelor de inventar sau pieselor de schimb, precum și la retragerea acestora în magazii sau depozite;
-
existența referatului de necesitate întocmit de compartimentul care solicită mișcarea bunurilor materiale;
-
existența semnăturilor autorizate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordinele ministrului apărării naționale emise în aplicarea acestora.
-
realitatea, legalitatea și regularitatea operației de mișcare a mijloacelor fixe între magazii, depozite și locurile de folosință;
-
existența referatului de necesitate întocmit de compartimentul care solicită mișcarea mijloacelor fixe;
-
existența semnăturilor autorizate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Ordinele ministrului apărării naționale emise în aplicarea acestora.
-
realitatea, legalitatea și regularitatea operației de distribuire, redistribuire sau transfer a bunurilor materiale între unitățile militare;
-
existența confirmării scrise a unității militare predătoare;
-
existența semnăturilor autorizate.
46
Nr. crt.
Operațiuni supuse controlului financiar preventiv
Cadrul legal
Actele justificative
Modul de efectuare a controlului financiar preventiv
19.
Actul de primire
- Legea nr. 82/1991 (38);
- Legea nr. 22/1969 (79);
- procesul-verbal de recepție întocmit de comisia unității militare primitoare.
Se verifică:
20.
Borderoul de repartiție-distribuție
- Legea nr. 22/1969 (79);
- Legea nr. 82/1991 (38);
- referate sau rapoarte de necesitate, după caz.
Se verifică:
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2230/1969 (78);
-
Ordinele ministrului apărării naționale emise în aplicarea acestora.
-
realitatea, legalitatea și regularitatea operațiilor de distribuire, redistribuire sau transfer a bunurilor materiale între unitățile militare;
-
existența procesului-verbal de recepție cantitativă și calitativă a bunurilor materiale;
-
existența semnăturilor autorizate.
-
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 (4);
-
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2230/1969 (78);
-
Ordinele ministrului apărării naționale emise în aplicarea acestora.
-
realitatea, legalitatea și regularitatea operației de eliberare în consum a bunurilor materiale;
-
existența referatului de necesitate întocmit de compartimentul care solicită bunurile materiale pentru dare în consum;
-
existența semnăturilor autorizate.
47
*) Documentul supus controlului financiar preventiv va fi însoțit, după caz, de o „Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament” și/sau de o „Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare” și de un „Angajament bugetar individual/global”, după caz, întocmite conform anexelor nr. 1a, 1b și, respectiv, anexei nr. 2 la Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările și completările ulterioare.
48
F.
Listele de verificare pentru operațiunile cuprinse în Cadrul general al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale
Cod A.1.
LISTĂ DE VERIFICARE
Cerere pentru deschidere de credite bugetare
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota justificativă
1.2.
- Nota de fundamentare/situația privind facturi, contracte, alte obligații de plată scadente în perioadă, conform prevederilor legale în
vigoare
1.3.
- Situația disponibilului la sfârșitul lunii precedente
1.4.
- Solicitările ordonatorilor principali, secundari și/sau terțiari, după caz, pentru repartizarea de credite bugetare
1.5.
- Situația creditelor bugetare deschise anterior și neutilizate
1.6.
- Bugetul aprobat
1.7.
- Alte documente justificative din care rezultă obligații de plată scadente în perioada pentru care se solicită deschiderea de credite bugetare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături, după caz, și respectarea bazei legale pentru efectuarea plăților care fac obiectul solicitării pentru deschiderea de credite pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1.
2.2.
- Cererea pentru deschiderea de credite bugetare
3.
Încadrarea sumei pentru care se cere deschiderea de credite bugetare în:
3.1.
- Creditele bugetare repartizate pe an/trimestre/luni și detaliate conform clasificației bugetare
3.2.
- Limitele lunare de cheltuieli stabilite de Guvern (când este cazul)
3.3.
- Nivelul prevăzut în actul normativ de aprobare a acțiunii (când este cazul)
3.4.
- Nivelul rezultat din nota justificativă/fundamentare
4.
Stabilirea sumei pentru care se cere deschiderea de credite bugetare, având în vedere:
4.1.
- Creditele bugetare deschise anterior și neutilizate
4.2.
- Ca întreaga sumă să fie utilizată până la finele perioadei pentru care se solicită deschiderea de credite bugetare
5.
Completarea corectă a cererii pentru deschiderea de credite bugetare cu privire la:
5.1.
- Beneficiarul deschiderii de credite bugetare
5.2.
- Conturile de trezorerie
5.3.
- Suma pentru care se cere deschiderea de credite bugetare
5.4.
- Corespondența dintre suma solicitată la nivel de capitol și detalierea pe subdiviziuni ale clasificației bugetare
5.5.
- Celelalte rubrici prevăzute de formular
LISTĂ DE VERIFICARE
49
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Solicitarea ordonatorului secundar sau terțiar, după caz
1.2.
- Fundamentarea repartizării de credite (alimentării) pentru bugetul propriu și bugetele ordonatorilor secundari, respectiv terțiari, de
credite
1.3.
- Cererea pentru deschiderea de credite bugetare
1.4.
- Bugetul aprobat
1.5.
- Alte documente justificative din care rezultă obligații de plată scadente în perioada pentru care se face repartizarea/alimentarea
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1.
2.2.
- Dispoziția bugetară pentru repartizarea creditelor bugetare (ordinul de plată)
3.
Încadrarea sumei prevăzută pentru repartizare în:
3.1.
- Creditele bugetare aprobate, repartizate pe an/trimestre/luni și detaliate conform clasificației bugetare
3.2.
- Cererea de deschidere de credite bugetare
3.3.
- Disponibilul de venituri proprii
3.4.
- Nivelul dispoziției bugetare de retragere (când este cazul)
3.5.
- Nivelul rezultat din solicitare/fundamentare/justificare
4.
Completarea corectă a dispoziției bugetare pentru repartizarea creditelor bugetare (ordinul de plată) cu privire la:
4.1.
- Beneficiarul creditelor repartizate (alimentării)
4.2.
- Conturile de trezorerie
4.3.
- Suma repartizată (alimentată)
4.4.
- Celelalte rubrici prevăzute de formular
Dispoziție bugetară (ordin de plată) pentru repartizarea creditelor bugetare (alimentări) sau borderoul centralizator al acestor documente Cod A.2.
50
Notă: În cazul în care se prezintă la viză Borderoul centralizator al dispozițiilor bugetare pentru repartizarea creditelor bugetare sau Borderoul centralizator al ordinelor de plată pentru alimentări de conturi, obiectivele verificării din prezenta listă de verificare vor fi urmărite atât pentru fiecare dispoziție bugetară (ordin de plată), cât și pentru borderoul centralizator în cauză.
LISTĂ DE VERIFICARE
Document pentru modificarea repartizării pe trimestre a creditelor bugetare
Cod A.3.
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a propunerilor pentru modificarea repartizării pe trimestre a creditelor bugetare
1.2.
- Justificarea și dovada încadrării în prevederile alin. (2) și (3) ale art. 10 din Legea 69/2010, cu modificările și completările ulterioare
1.3.
- Bugetul aprobat
1.4.
- Dacă modificarea este în competența de aprobare a Ministerului Finanțelor Publice sau a ordonatorului principal
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Documentul pentru modificarea repartizării pe trimestre a creditelor bugetare
3.
Încadrarea sumei cu care se modifică repartizările pe trimestre în:
3.1.
- Creditele bugetare repartizate pe an și detaliate conform clasificației bugetare
3.2.
- Nivelurile rezultate din nota de fundamentare
4.
Modificarea trimestrializării să corespundă următoarelor cerințe:
4.1.
- Concordanța cu obligațiile ce decurg din acțiuni și sarcini noi sau reprogramate
4.2.
- Respectarea angajamentelor anterioare
Cod A.4.
LISTĂ DE VERIFICARE
Document pentru efectuarea virărilor de credite între subdiviziunile clasificației bugetare, între programele, între obiectivele/proiectele și categoriile de investiții înscrise în programul de investiții
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare privind efectuarea virărilor de credite
1.2.
- Bugetul aprobat
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Documentul privind virările de credite
3.
Încadrarea sumei prevăzute a se vira în:
3.1.
- Creditele repartizate pe an/trimestre/luni și detaliate conform clasificației bugetare
3.2.
- Nivelul rezultat din nota de fundamentare
4.
Propunerea de virare:
4.1.
- Să nu contravină legii privind finanțele publice, legii responsabilității fiscal-bugetare, legilor bugetare anuale sau actelor normative de
rectificare
4.2.
- Să fie în concordanță cu obligațiile ce decurg din acțiuni și sarcini noi sau reprogramate
4.3.
- Să asigure respectarea angajamentelor anterioare
4.4.
- Să fie susținută de justificări, detalieri și necesități privind execuția până la finele anului bugetar
4.5.
- Să fie efectuată în intervalul de timp prevăzut de lege
51
Cod A.5.
LISTĂ DE VERIFICARE
Dispoziție bugetară de retragere a creditelor bugetare deschise și neutilizate
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a propunerii pentru retragerea creditelor bugetare
1.2.
- Bugetul aprobat
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Dispoziția bugetară de retragere a creditelor bugetare
3.
Încadrarea sumei prevăzute pentru retragere în:
3.1.
- Creditele bugetare deschise/repartizate și neutilizate
3.2.
- Nivelul rezultat din nota de fundamentare
4.
Proiectul de operațiunea de retragere:
4.1.
- Să se facă în termenul legal;
4.2.
- Să asigure respectarea angajamentelor anterioare;
5.
Completarea corectă a dispoziției bugetare de retragere a creditelor bugetare cu privire la:
5.1.
- Entitatea publică de la care se retrag creditele bugetare
5.2.
- Conturile de trezorerie
5.3.
- Suma care se retrage
5.4.
- Corespondența dintre suma care se retrage și detalierea de pe verso-ul formularului
5.5.
- Celelalte rubrici prevăzute de formular
Cod B.1.
LISTĂ DE VERIFICARE
52
Contract/comandă de achiziții publice de produse, servicii sau lucrări
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Programul anual de achiziții publice
1.2.
- Documentul de aprobare, de către conducătorul entității publice, a procedurii selectate de achiziție
1.3.
- Documentele privind achiziția, întocmite în conformitate cu prevederile legislației române și cu reglementările organismelor
internaționale
1.4.
- Acordul sau convenția de finanțare externă
1.5.
- Contractul/decizia/ordinul de finanțare
1.6.
- Nota privind determinarea valorii estimate
1.7.
- Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții
1.8.
- Lista detaliată pentru alte cheltuieli de investiții
1.9.
- Actul de aprobare a documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții
1.10.
- Anunțul de intenție și dovada transmiterii acestuia spre publicare
1.11.
- Documentația de atribuire
1.12.
- Actul de numire a comisiei de evaluare/negociere sau a juriului, după caz
1.13.
- Ofertele prezentate de operatorii economici
1.14.
- Procesul-verbal de deschidere a ofertelor și dovada transmiterii acestuia ofertanților
1.15.
- Raportul procedurii de atribuire
1.16.
- Comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii
1.17.
- Acordul-cadru
1.18.
- Documentul privind soluționarea contestațiilor
1.19.
- Anexele nr. 1a, 1b și 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările și completările ulterioare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Proiectul de contract/comandă de achiziții publice de produse, servicii sau lucrări
3.
Încadrarea valorii contractului/comenzii în:
3.1.
- Nivelul creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz
3.2.
- Nivelul angajamentului bugetar
3.3.
- Valoarea ofertei furnizorului/prestatorului/executantului câștigător
3.4.
- Nivelul din acordul - cadru
4.
Contractul:
4.1.
- Să fie cuprins în programul anual de achiziții publice
4.2.
- Să se încheie cu ofertantul declarat câștigător în Raportul procedurii de atribuire
4.3.
- Să prevadă calitatea, cantitatea și prețul/tariful produselor/serviciilor/lucrărilor contractate, conform actelor justificative
4.4.
- Să prevadă constituirea garanției de bună execuție
4.5.
- Să prevadă acordarea de avansuri numai cu respectarea legii
4.6.
- Să prevadă actualizarea prețului numai cu respectarea legii
4.7.
- Să fie încheiat în perioada de valabilitate a ofertei
4.8.
- Să cuprindă datele de identificare a părților contractante
4.9.
- Să cuprindă clauze privind modalitatea de plată în concordanță cu termenele de livrare/de prestare/de execuție
4.10.
- Să cuprindă clauze privind penalități în caz de nerespectare a obligațiilor contractuale
53
Cod B.2.
LISTĂ DE VERIFICARE
Contract/decizie/ordin de finanțare/acord de finanțare
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative:
1.1.
- Cererea de finanțare, proiectul tehnic, bugetul acestuia și listele de evaluare și selecție aferente, întocmite de compartimentele de
specialitate
1.2.
- Acordul de parteneriat, încheiat între liderul de proiect și partenerii acestuia, după caz
1.3.
- Acordul de implementare /finanțare, după caz
- Hotărârea comisiei de evaluare cu privire la proiectele selectate
- Programul, proiectul sau acțiunea în care se încadrează solicitarea finanțării
1.4.
- Nota de fundamentare și devizul de cheltuieli, aprobate de ordonatorul de credite finanțator;
1.5.
- Raportul privind vizita la fața locului
1.6.
- Raportul de analiză a conformității proiectului tehnic
1.7.
- Scrisoare de notificare privind raportul de analiză a conformității proiectului tehnic
1.8.
- Raportul de evaluare tehnică și financiară
1.9.
- Nota de avizare internă a contractelor de finanțare/cofinanțare
1.10.
- Decizia pentru aprobarea proiectelor selectate
1.11.
- Anexele 1a, 1b și 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările și completările ulterioare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Proiectul de contract/decizie/ordin de finanțare
3.
Încadrarea valorii contractului de finanțare în:
3.1.
- Nivelul creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz
3.2.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.
Contractul:
4.1.
- Să fie în cadrul programului de finanțare
4.2.
- Să prevadă valoarea totală a proiectului de finanțat, detaliată pe surse de finanțare
4.3.
- Să prevadă eligibilitatea și rambursarea cheltuielilor care se finanțează
4.4.
- Să prevadă acordarea prefinanțării, cu respectarea legii
4.5.
- Să prevadă reglementări privind TVA
4.6
- Suma din contract să fie conformă cu cea din bugetul detaliat al proiectului
4.7.
- Să prevadă actualizarea finanțării în perioada de implementare a proiectului, cu respectarea legii
4.8.
- Să fie încheiat în perioada de valabilitate a contractării fondurilor
4.9.
- Să cuprindă datele de identificare a părților contractante
4.10
- Să prevadă calitatea Curții de Conturi a României de a exercita controlul financiar
54
LISTĂ DE VERIFICARE
a contractului de concesionare, cumpărare sau de închiriere de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile sau a drepturilor asupra acestora, în care Ministerul Apărării Naționale este concesionar, cumpărător sau chiriaș
55
Cod B.3.
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a concesionării, cumpărării sau închirierii
1.2.
- Documente specifice privind derularea operațiunii de concesionare, cumpărare sau de închiriere, potrivit procedurii aprobate de
ordonator
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Proiectul de contract de concesionare, cumpărare sau de închiriere
3.
Încadrarea valorii contractului în:
3.1.
- Nivelul creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz
3.2.
- Nivelul angajamentului bugetar
3.3.
- Nivelul prețului concesiunii/chiriei ofertate de proprietar
4.
Contractul de concesionare, cumpărare sau de închiriere:
4.1.
- Să fie cuprins în programul anual al achizițiilor publice
4.2.
- Să cuprindă datele de identificare a părților contractante
4.3.
- Să prevadă elementele de identificare a bunului concesionat, cumpărat sau închiriat
4.4.
- Să prevadă actualizarea prețului cu respectarea legii
4.5.
- Să prevadă obligațiile părților
4.6.
- Să cuprindă clauze privind modalitatea de plată
4.7.
- Să cuprindă clauze privind penalități în caz de neonorare a obligațiilor contractuale
Cod B.4.
LISTĂ DE VERIFICARE
56
a acordului pentru schimb de experiență sau documentare, pe baza de reciprocitate, fără transfer de valută
Nr. Crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a proiectului de acord
1.2.
- Devizul de cheltuieli aferent acțiunilor ce urmează a fi derulate în cadrul acordului
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1.
3 .
Încadrarea valorii acordului în:
3.1.
- Nivelul creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz
3.2.
- Nivelul angajamentului bugetar
3.3.
- Încadrarea devizelor de cheltuieli a acțiunilor ce urmează a fi derulate în cadrul acordului, în limitele legale de cheltuieli
4.
Acordul
4.1.
- Concordanța termenilor din acord privind obligațiile financiare cu prevederile cadrului legal existent (cheltuieli de protocol, delegare,
taxe)
4.2.
- Încadrarea devizului de cheltuieli ale acțiunilor ce urmează a fi derulate în cadrul acordului, în limitele legale de cheltuieli
4.3.
- Existența avizului compartimentului juridic
LISTĂ DE VERIFICARE
Act intern de decizie privind organizarea acțiunilor de protocol, a unor manifestări cu caracter cultural-științific sau a altor acțiuni cu caracter specific, inclusiv devizul estimativ pe categorii de cheltuieli
Cod B.5.
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a acțiunii de protocol, a manifestării sau a acțiunii cu caracter specific, după caz
1.2
- Documente transmise de parteneri cu privire la participarea la acțiune
1.3.
- Anexele nr. 1a, 1b și 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002, cu modificările și completările ulterioare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Actul intern de decizie, inclusiv devizul
3.
Stabilirea corectă a valorii devizului
4.
Încadrarea valorii devizului în:
4.1.
- Nivelul creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz
4.2.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.3.
- Limitele prevăzute de normele legale
4.4.
- Nivelul prevăzut de actul normativ de aprobare a acțiunii (unde este cazul)
57
Cod B.6.
LISTĂ DE VERIFICARE
Act intern de decizie privind deplasarea în străinătate, inclusiv devizul estimativ de cheltuieli
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a deplasării în străinătate
1.2.
- Invitații, comunicări, alte documente de la partenerul extern
1.3.
- Nota-mandat/memorandumul privind deplasarea
1.4.
- Oferte pentru cazare și/sau transport, după caz
1.5.
- Anexele nr. 1a, 1b și 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 ,
cu modificările și completările ulterioare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Actul intern de decizie, inclusiv devizul
3.
Stabilirea corectă a valorii devizului
4.
Încadrarea valorii devizului în:
4.1.
- Nivelul creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz
4.2.
- Nivelul angajamentelor bugetare
4.3.
- Baremurile prevăzute de normele legale
Cod B.7.
LISTĂ DE VERIFICARE
58
Actul intern de decizie privind delegarea sau detașarea în țară a personalului, inclusiv devizul estimativ de cheltuieli
Nr. Crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a delegării/detașării
1.2.
- Acceptul scris al persoanei detașate
1.3.
- Actul intern de decizie privind detașarea/ordinul de deplasare
1.4.
- Anexele nr. 1a, 1b și 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 ,
cu modificările și completările ulterioare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1.
2.2.
- Actul intern de decizie, inclusiv devizul
3 .
Stabilirea corectă a valorii devizului
4.
Încadrarea valorii devizului în:
4.1.
- Nivelul creditelor bugetare și/sau de angajament, după caz
4.2.
- Nivelul angajamentelor bugetare
4.3.
- Baremurile prevăzute de normele legale
LISTĂ DE VERIFICARE
Ordinul/contractul de muncă/actul intern de decizie privind: angajarea/numirea în funcție/detașarea/împuternicirea sau promovarea/ avansarea personalului, numirea cu caracter temporar a personalului de execuție pe funcții de conducere, acordarea altor drepturi salariale
Cod B.8.
Nr. Crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare și dosarul angajării/avansării/promovării personalului
1.2.
- Propunerea pentru numirea personalului de execuție pe funcții de conducere/acordarea altor drepturi salariale
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1.
2.2.
- Actul intern de decizie
3 .
Se verifică:
3.1.
- Existența creditelor bugetare
3.2.
- Respectarea reglementărilor legale privind angajarea și încadrarea personalului în limita posturilor aprobate și stabilirea drepturilor salariale
3.3.
- Rezervarea creditelor prin angajament bugetar la nivelul obligațiilor financiare decurgând din angajamentul legal
3.4.
- Existența avizului compartimentului juridic
59
Cod B.9.
LISTĂ DE VERIFICARE
Contractul de comodat în care entitatea publică are calitatea de comodatar
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a concesionării sau închirierii
1.2.
- Referat de necesitate
1.3.
- Devizul cheltuielilor ce urmează a fi suportate de comodatar
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1.
2.2.
- Proiectul de contract de comodat
3 .
Încadrarea valorii contractului în:
3.1.
- Nivelul creditelor bugetare
3.2.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.
Contractul:
4.1.
- Să existe creditele bugetare
4.2.
- Devizul/categoriile de cheltuieli să se încadreze în limitele legale
4.3.
- Să fie rezervate creditele prin angajament bugetar la nivelul valorii angajamentului legal
4.4.
- Să conțină avizul compartimentului juridic
Cod B.10
LISTĂ DE VERIFICARE
60
Contractul de parteneriat public-privat
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Studiul de prefezabilitate sau fundamentare
1.2.
- Nota justificativă pentru selectarea procedurii de dialog competitiv
1.3.
- Anunțul de selecție
1.4.
- Documentul atașat
1.5.
- Comisia de evaluare a ofertelor/scrisorilor de intenție, aprobată
1.6.
- Comisia de negociere pentru semnarea acordului de proiect, aprobată
1.7.
- Oferta/scrisorile de intenție
1.8.
- Raportul de evaluare a scrisorilor de intenție și selectarea investitorilor
1.9.
- Acordurile de proiect
1.10.
- Invitațiile la negociere
1.11.
- Procesele-verbale ale comisiei de evaluare/negociere
1.12.
- Ofertele finale
1.13.
- Raportul de evaluare a ofertelor și desemnarea ofertei câștigătoare (raportul procedurii de atribuire)
1.14.
- Comunicarea privind rezultatul procedurii transmisă învestitorilor participanți
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1.
2.2.
- Proiectul de contract de parteneriat public-privat
3 .
Încadrarea valorii contractului în:
3.1.
- Nivelul creditelor bugetare și/sau creditelor de angajament
3.2.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.
Contractul:
4.1.
- Respectarea regularității specifice contractului de parteneriat public-privat;
4.2.
- Să existe creditele bugetare și/sau creditele de angajament
4.3.
- Stabilirea termenilor contractului în concordanță cu prevederile cadrului normativ
4.4.
- Să fie rezervate creditele prin angajament bugetar la nivelul valorii angajamentului legal
4.5
- Să conțină avizul compartimentului juridic
LISTĂ DE VERIFICARE
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare
1.2.
Referatul de necesitate pentru calificarea, perfecționarea, specializarea personalului
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
3.
Încadrarea sumei pentru care se acordă viza de control financiar preventiv în:
3.1.
- Existența creditelor bugetare
3.2.
- Rezervarea creditelor prin angajament bugetar
4.
Stabilirea sumei pentru care se acordă viza de control financiar preventiv în:
4.1.
- Valoarea înscrisă în contract
5.
Completarea corectă a documentului:
5.1.
- Existența semnăturilor persoanelor autorizate
5.2.
- Aprobarea comandantului unității militare
5.3.
- Completarea formularului cu toate datele cerute de acesta
5.4.
- Realitatea, legalitatea și regularitatea operației
Contractul/convenția pentru calificarea, perfecționarea sau specializarea în țară a personalului Ministerului Apărării Naționale Cod B.11.
61
LISTĂ DE VERIFICARE
62
Ordonanțare de plată privind achizițiile publice de produse, servicii sau lucrări
Cod C.1.
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Contractul/comanda de achiziție publică(sau altă formă de angajament juridic)
1.2.
- Contractul/decizia/ordinul de finanțare
1.3.
- Angajamentul bugetar
1.4.
- Factura fiscală sau factura externă, însoțită de documentele justificative (certificare de plată, rapoarte de progres ș.a.)
1.5.
- Declarația vamală de import
1.6.
- Documentele care să ateste livrarea produselor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, după caz
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Ordonanțarea de plată
3.
Stabilirea corectă a sumei propusă pentru plată
4.
Încadrarea sumei propusă pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Valoarea cheltuielilor lichidate
4.4.
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Natura cheltuielii
5.2.
- Numărul și data emiterii facturii
5.3.
- Beneficiarul sumei
5.4.
- Banca beneficiarului
6.
Corespondența dintre conținutul actelor justificative în ceea ce privește:
6.1.
- Cantitatea de produse recepționate
6.2.
- Calitatea produselor recepționate
6.3.
- Prețul unitar al produselor recepționate
6.4.
- Termenele de livrare
6.5.
- Modalitățile de plată
63
Cod C.2.
LISTĂ DE VERIFICARE
Ordonanțare de plată pentru avansuri acordate în cadrul contractelor încheiate
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Contractul/comanda de achiziție publică
1.2.
- Contractul/decizia/ordinul de finanțare
1.3.
- Angajamentul bugetar
1.4.
- Nota de aprobare a cheltuielilor eligibile
1.5.
- Nota de fundamentare/autorizare
1.6.
- Solicitarea de acordare a avansului
1.7.
- Documentul prin care se constituie garanția legală
1.8.
- Documentul justificativ (factura, convenția de plată, etc.)
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Ordonanțarea de plată a avansului
3.
Stabilirea corectă a sumei prevăzute pentru plată
4.
Încadrarea sumei propusă pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Nivelul sumei datorate rezultat în urma operațiunii de lichidare
4.4.
- Disponibilul din cont
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Natura plății
5.2.
- Beneficiarul sumei
5.3.
- Banca beneficiarului și contul
64
LISTĂ DE VERIFICARE
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative:
1.1.
- Contractul/decizia /ordinul de finanțare
1.2.
- Angajamentul bugetar
1.3.
- Cererea de plată/rambursare privind prefinanțări, plăți intermediare, plăți finale
1.4.
- Notificarea privind depunerea cererii de plată
1.5.
- Nota de autorizare a plății/rambursării
1.6.
- Nota de aprobare a cheltuielilor eligibile
1.7.
- Decont privind prefinanțarea acordată
1.8.
- Avizul de plată/rambursare
1.9.
- Documentația justificativă specifică care rezultă din actul normativ ce reglementează operațiunea și/sau domeniul respectiv
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Ordonanțarea de plată
3.
Stabilirea corectă a sumei propusă pentru plată
4.
Încadrarea sumei propusă pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Nivelul sumei datorate, rezultat în urma operațiunii de lichidare
4.4.
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din notele justificative, pentru:
5.1.
- Natura plății
5.2.
- Beneficiarul sumei
5.3.
- Banca beneficiarului sumei
Ordonanțare de plată privind prefinanțări, plăți intermediare, plăți finale în cadrul contractelor/deciziilor/ordinelor/acordurilor de finanțare Cod C.3.
65
Cod C.4.
LISTĂ DE VERIFICARE
Ordonanțare de plată, prin acreditiv simplu sau documentar, în cadrul unui contract extern finanțat printr-un împrumut extern
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative:
1.1.
- Nota de fundamentare
1.2.
- Contractul extern
1.3.
- Acreditivul simplu sau documentar, emis de banca depozitară a contului special
1.4.
- Alte documente justificative de transport, vămuire sau situații de lucrări, ori recepția bunurilor, după caz
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
2.2.
- Proiectul de ordonanțare de plată, prin acreditiv simplu sau documentar, în cadrul unui contract extern finanțat printr-un împrumut extern
3.
Stabilirea corectă a sumei propusă pentru plată
4.
Încadrarea sumei propusă pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Nivelul sumei datorate, rezultat în urma operațiunii de lichidare
4.4
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative, pentru:
5.1.
- Natura cheltuielii
5.2.
- Beneficiarul sumei
5.3.
- Banca beneficiarului și contul
Cod C.5.
LISTĂ DE VERIFICARE
66
ordonanțare de plată externă pentru cotizații, contribuții, taxe etc. la diverse organisme internaționale
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Angajamentul bugetar global/individual
1.2.
- Acordul, convenția sau protocolul privind aderarea la organismul internațional, inclusiv actul normativ care aprobă aderarea respectivă
1.3.
- Avizul de plată primit de la organismul internațional și/sau alte elemente care privesc suma de plată în valută și termenul scadent la plată
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Ordonanțarea de plată
3.
Stabilirea corectă a sumei propusă pentru plată
4.
Încadrarea sumei propuse pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Valoarea cheltuielilor lichidate
4.4.
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Natura cheltuielii
5.2.
- Numărul și data emiterii facturii
5.3.
- Beneficiarul sumei
5.4.
- Banca beneficiarului și contul
67
Cod C.6.
LISTĂ DE VERIFICARE
Ordonanțare de plată pentru subvenții, transferuri, prime sau alte plăți din fonduri publice, acordate agenților economici sau altor beneficiari legali
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Angajamentul bugetar global/individual
1.2.
- Nota de fundamentare
1.3.
- Documentația specifică, conform actului normativ care reglementează domeniul
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Ordonanțarea de plată
3.
Stabilirea corectă a sumei propusă pentru plată
4.
Încadrarea sumei propusă pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Nivelul sumei datorate rezultat în urma operațiunii de lichidare
4.4.
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Natura plății
5.2.
- Beneficiarul sumei
5.3.
- Banca beneficiarului și contul
Cod C.7.
LISTĂ DE VERIFICARE
68
Ordonanțare de plată privind redevențe, chirii sau alte cheltuieli legate de concesionare sau închiriere
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a concesionării sau închirierii
1.2.
- Documente specifice privind derularea operațiunilor de concesionare sau închiriere
1.3.
- Contract de concesiune/închiriere
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Ordonanțarea de plată
3.
Stabilirea corectă a sumei propusă pentru plată
4.
Încadrarea sumei propusă pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Natura plății
5.2.
- Beneficiarul sumei
5.3.
- Banca beneficiarului și contul
Cod C.8.
LISTĂ DE VERIFICARE
Ordonanțare de plată externă privind alte plăți decât cele aferente împrumuturilor externe
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Angajamentul bugetar individual/global
1.2.
- Nota de fundamentare
1.3.
- Contractul de furnizare/servicii/lucrări
1.4.
- Factura externă
1.5.
- Documente de transport, vămuire, recepție, situații de lucrări, după caz
1.6.
- Documente specifice care rezultă din actul normativ ce reglementează domeniul
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Ordonanțarea de plată externă
3.
Stabilirea corectă a sumei propuse pentru plată
4.
Încadrarea sumei prevăzute pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Nivelul sumei datorate rezultat în urma operațiunii de lichidare
4.4.
- Disponibilul în cont
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Natura plății
5.2.
- Beneficiarul sumei
5.3.
- Banca beneficiarului și contul
LISTĂ DE VERIFICARE
69
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Angajamentul bugetar individual/global
1.2.
- Nota de fundamentare
1.3.
- Actul de donație sau sponsorizare
1.4.
- Angajamentul legal (contract, comandă etc.)
1.5.
- Documentele care atestă livrarea produselor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, după caz.
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
Ordonanțare de plată privind cheltuielile ce se efectuează din fonduri primite de la persoane juridice sau fizice cu titlu de donație sau sponsorizare Cod C.9.
2.2.
- Ordonanțarea de plată a cheltuielilor
3.
Stabilirea corectă a sumei prevăzute pentru plată
4.
Încadrarea sumei propusă pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Nivelul sumei datorate rezultat în urma operațiunii de lichidare
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Concordanța valorii cheltuielilor lichidate cu suma ordonanțata la plată și încadrarea acesteia în angajamentul legal
5.2.
- Natura plății
5.3.
- Beneficiarul sumei
5.4.
- Banca beneficiarului și contul
Cod C.10.
LISTĂ DE VERIFICARE
70
Ordonanțare de plată privind avansuri sau sume cuvenite titularului de decont, care se acordă prin casierie.
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Angajamentul bugetar global/individual
1.2.
- Nota de fundamentare
1.3.
- Documente specifice prin care s-a aprobat acțiunea și devizul acesteia
1.4.
- Decontul justificativ al cheltuielilor
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Ordonanțarea de plată
3.
Stabilirea corectă a sumei propusă pentru plată
4.
Încadrarea sumei propusă pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Natura plății
5.2.
- Beneficiarul sumei
5.3.
- Banca beneficiarului și contul
LISTĂ DE VERIFICARE
Ordonanțări de plată a soldelor/salariilor/pensiilor, altor drepturi salariale sau sociale în bani acordate personalului, precum și a obligațiilor fiscale aferente acestora
71
Cod C.11.
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Centralizatorul lunar al statelor de salarii
1.2.
- Situația privind repartizarea pe luni a cheltuielilor de personal
1.3.
- Situația privind monitorizarea cheltuielilor de personal
1.4.
- Statul de funcții
1.5.
- Bugetul aprobat
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Ordonanțarea de plată
3.
Încadrarea sumei propusă la plată în:
3.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
3.2.
- Valoarea cheltuielilor lichidate
3.3.
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
4.
Încadrarea numărului de personal din statul de salarii în:
4.1.
- Numărul maxim de personal stabilit prin buget
4.2.
- Numărul rezultat din statul de funcții
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Tipul plății
5.2.
- Beneficiarul sumei
5.3.
- Banca beneficiarului și contul
6.
Respectarea prevederilor legale pentru plata:
6.1.
- Salariilor
6.2.
- Sporurilor
6.3.
- Orelor suplimentare
6.4.
- Premiilor
6.5.
- Altor drepturi salariale
6.6.
- Contribuțiilor
Cod D.1.
LISTĂ DE VERIFICARE
72
Contract de concesionare/închiriere sau de administrare a bunurilor proprietate publică (unitatea militară este concedent/titular al dreptului de proprietate)
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a concesionării sau închirierii
1.2.
- Documentația specifică privind derularea operațiunilor de concesionare sau închiriere
1.3.
- Contract de concesiune/închiriere
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Actul intern de decizie
3.
Încadrarea valorii contractului/comenzii în:
3.1.
- Nivelul prevăzut de actul normativ de aprobare a acțiunii (unde este cazul)
Cod D.2.
LISTĂ DE VERIFICARE
Contract de concesiune de lucrări publice sau servicii, în care unitatea militară este concedent
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Studiul de fundamentare a deciziei de concesionare
1.2.
- Raportul de avizare a finalizării stadiului de finalizare a deciziei de concesionare
1.3.
- Documentația de atribuire
1.4.
- Anunțul de participare și dovada transmiterii spre publicare
1.5.
- Actul de numire a comisiei de evaluare/negociere
1.6.
- Ofertele prezentate de operatorii economici
1.7.
- Procesul-verbal de deschidere a ofertelor/ procesul-verbal de negociere
1.8.
- Raportul procedurii de atribuire
1.9.
- Comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire
1.10.
- Contestațiile și soluționarea lor, după caz
1.11.
- Contractul de concesiune de lucrări publice sau servicii
1.12
- Anexele nr. 1a, 1b și 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 ,
cu modificările și completările ulterioare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
3.
Contractul:
3.1.
- Stabilirea termenilor contractului în concordanță cu prevederile cadrului normativ
Cod D.3.
LISTĂ DE VERIFICARE
Proces - verbal de predare-preluare având ca obiect transmiterea bunului fără plată
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Referatul de disponibilizare
1.2.
- Adresele instituțiilor publice care solicită bunul disponibilizat
1.3.
- Procesul-verbal de predare-primire sau actul intern de decizie
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Actul intern de decizie
3.
Respectarea prevederilor legale privind procedura de transmitere fără plată a bunului
73
LISTĂ DE VERIFICARE
74
Contractul de vânzare/cumpărare a bunurilor disponibilizate (unitatea militară are calitatea de vânzător)
Cod D.4.
Nr. Crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Referatul de disponibilizare
1.2.
- Decizia de numire a comisiei de evaluare
1.3.
- Raportul de evaluare a bunurilor ce urmează a fi disponibilizate
1.4.
- Documentația licitației cu strigare de desfășurat
1.4.1.
- Decizia de numire a comisiei de licitație
1.4.2.
- Anunțul de vânzare
1.4.3.
- Procesul-verbal de adjudecare a licitației
1.4.4.
- Alte documente specifice, după caz
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale după caz, pentru:
2.1.
Actele justificative de la pct. 1.
3 .
Se verifică:
3.1.
- Respectarea prevederilor legale referitoare la desfășurarea procedurii de valorificare prin licitație cu strigare
3.2.
- Stabilirea termenilor contractuali în concordanța cu cadrul normativ
3.2.
- Existența avizului compartimentului juridic
Cod E.1.
LISTĂ DE VERIFICARE
Acord – cadru de achiziții publice
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Programul anual de achiziții publice
1.2.
- Nota privind determinarea valorii maxime estimate
1.3.
- Documentul de aprobare a procedurii de atribuire selectate
1.4.
- Anunțul/invitația de participare la procedură
1.5.
- Documentația de atribuire
1.6.
- Documentul de numire a comisiei de evaluare/negociere sau a juriului
1.7.
- Ofertele
1.8.
- Procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor și dovada transmiterii acestuia tuturor ofertanților
1.9.
- Raportul procedurii de atribuire
1.10.
- Comunicările către ofertanți a rezultatului aplicării procedurii
1.11.
- Documentul privind soluționarea contestațiilor (dacă este cazul)
1.12.
- Actul de aprobare a documentației tehnico-economice a obiectivului de investiții
1.13.
- Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor asimilate investițiilor
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Proiectul de acord-cadru de achiziții publice
3.
Acordul – cadru:
3.1.
- Să fie cuprins în programul anual de achiziții publice
3.2.
- Să se încheie cu ofertantul/ofertanții declarați câștigători în Raportul procedurii
3.3.
- Să prevadă obligațiile pe care operatorul/fiecare operator economic și le-a asumat prin propunerea tehnică
3.4.
- Să prevadă prețul/tariful unitar sau prețurile/tarifele unitare pe care operatorul/fiecare operator economic le-a prevăzut în propunerea
financiară
3.5.
- Să prevadă cantitatea maximă totală estimată care poate fi contractată pe durata întregului acord – cadru
3.6.
- Să prevadă cantitatea minimă și maximă estimate care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent
3.7.
- Să prevadă durata acordului – cadru
3.8.
- Să prevadă acordarea de avansuri numai cu respectarea legii
3.9.
- Să prevadă actualizarea prețului/tarifului numai cu respectarea legii
3.10.
- Să fie încheiat în perioada de valabilitate a ofertei/ofertelor
3.11.
- Să cuprindă datele de identificare a părților contractante
3.12.
- Să prevadă consecințele pentru operatorul economic care nu are capacitatea încheierii contractului subsecvent din culpa sa
75
76
LISTĂ DE VERIFICARE
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative:
1.1.
- Programul de investiții publice, după caz
1.2.
- Actul de aprobare a documentației tehnico-economică a obiectivului/proiectului de investiții sau a documentației de avizare a
lucrărilor de intervenții
1.3.
- Devizul general al obiectivului/proiectului de investiții sau al lucrărilor de intervenții
1.4.
- Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții, după caz
1.5.
- Angajamentele legale încheiate
1.6.
- Situația cheltuielilor efectuate conform evidențelor contabile până la data actualizării
1.7.
- Situația restului de executat la data actualizării
1.8.
- Baza de date statistice a Institutului Național de Statistică
1.9.
- Nota de calcul a actualizării
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Proiectul documentului de actualizare a valorii obiectivului/proiectului de investiții și a lucrărilor de intervenții
3.
Documentul de actualizare:
4.1.
- Obiectivul/proiectul de investiții și lucrările de intervenții să fie cuprinse în programul de investiții publice, după caz
4.2.
- Valoarea cheltuielilor legal efectuate până la data actualizării să fie corectă
4.3.
- Valoarea restului de executat să fie corectă
4.4.
- Actualizarea valorii obiectivului/proiectului de investiții sau a lucrărilor de intervenții să fie făcută pe baza evoluției indicelui de prețuri de consum lunar (total), comunicat de Institutul Național de Statistică, calculat între data întocmirii devizului general și data actualizării
Document de actualizare a valorii obiectivului/proiectului de investiții și a lucrărilor de intervenții, în funcție de evoluția indicilor de prețuri Cod E.2.
LISTĂ DE VERIFICARE
Proces-verbal de scoatere din funcțiune a mijlocului fix/de declasare a unor bunuri materiale, altele decât mijloacele fixe, casarea mijloacelor fixe si a bunurilor materiale, scăderea pierderilor din rebuturi și a celor determinate de perisabilități
Cod E.3.
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota privind starea tehnică a mijlocului fix propus a fi scos din funcțiune
1.2.
- Act constatator al avariei
1.3.
- Devizul estimativ al reparației capitale
1.4.
- Alte documente
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Actul intern de decizie
3.
Se verifică:
3.1.
Existența actelor justificative
3.2.
Dacă actele justificative au fost întocmite și semnate de persoanele în drept
3.3.
Dacă sunt îndeplinite condițiile scoaterii din funcțiune
LISTĂ DE VERIFICARE
Decont privind cheltuielile ocazionate de organizarea acțiunilor de protocol, a manifestărilor cu caracter cultural-științific sau a altor acțiuni cu caracter specific
77
Cod E.4.
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Actul intern de decizie privind organizarea acțiunii de protocol, a manifestării sau a acțiunii cu caracter specific, după caz
1.2
- Documente specifice diferitelor categorii de cheltuieli
1.3.
- Decontul de cheltuieli
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Actul intern de decizie
3.
Încadrarea decontului de cheltuieli în valoarea devizului aprobat
Cod E.5.
LISTĂ DE VERIFICARE
78
Decont de cheltuieli privind deplasarea în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Actul intern de decizie privind deplasarea în străinătate
1.2
- Documente specifice
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Actul intern de decizie
3.
Încadrarea decontului de cheltuieli în valoarea devizului aprobat
Cod E.6.
LISTĂ DE VERIFICARE
Decont de cheltuieli privind justificarea avansului acordat pentru deplasări în țară și/sau pentru achiziții prin cumpărare directă
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Actul intern de decizie privind deplasarea în țară sau, după caz, referatul aprobat privind achiziția directă
1.2
- Documente specifice diferitelor categorii de cheltuieli
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Actul intern de decizie
3.
Încadrarea decontului de cheltuieli în valoarea devizului aprobat
Cod E.7.
LISTĂ DE VERIFICARE
Contract de sponsorizare în care unitatea militară este beneficiar al sponsorizării
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a sponsorizării/contractului de sponsorizare
1.2.
- Documentația specifică privind derularea operațiunilor de sponsorizare
1.3.
- Contract de sponsorizare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Dacă entitatea publică desfășoară sau urmează să desfășoare o activitate din cele prevăzute la art. 4 din Legea nr. 32 / 1994, cu
modificările ulterioare
3.
Încadrarea valorii contractului în:
3.1.
- Nivelul prevăzut de actul normativ de aprobare a acțiunii (unde este cazul)
79
Cod E.8.
LISTĂ DE VERIFICARE
Act de donație, în care unitatea militară are calitatea de donatar
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare a donației
1.2.
- Documentația specifică privind derularea operațiunii de donație
1.3.
- Actul de donație
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
2.2.
- Dacă entitatea publică desfășoară sau urmează să desfășoare o activitate din cele prevăzute la art. 4 din Legea nr. 32 / 1994, cu modificările ulterioare
3.
Actul de donație:
3.1.
- Nivelul prevăzut de actul normativ de aprobare a acțiunii (unde este cazul)
3.2.
- Respectă regimul juridic al bunului/bunurilor care fac obiectul donației
3.3.
- Dacă bunul/bunurile respective sunt grevate de datorii
3.4.
- Existența avizului compartimentului juridic
Cod E.9.
LISTĂ DE VERIFICARE
80
Dispoziție de încasare către casierie
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Decontul de cheltuieli
1.2
- Decizie de imputație
1.3.
- Alte documente
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, și respectarea prevederilor legale pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1
3.
Încadrarea sumei de cheltuieli în limita decontului
Cod E.10.
LISTĂ DE VERIFICARE
Notificare de prefinanțare din fonduri comunitare
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative:
1.1.
- Prognoza fluxului de prefinanțare
1.2.
- Soldul disponibil din fonduri comunitare, copie extras cont trezorerie
1.3.
- Bugetul aprobat
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1.
2.2.
- Notificarea de prefinanțare
3.
Încadrarea fondurilor solicitate prin cererea de fonduri în:
3.1.
- Limitele prevăzute în bugetul alocat programului
3.2.
- Nivelul prevăzut în actul normativ de aprobare a acțiunii (unde este cazul)
3.3.
- Nivelul rezultat din prognoza fluxului de prefinanțare
4.
Stabilirea sumei pentru care se cere deschiderea de credite, având în vedere:
4.1.
- Fondurile comunitare anterioare existente și neutilizate, conform soldului din extrasul de cont
4.2.
- Ca întreaga sumă să fie utilizată până la finele perioadei pentru care se solicită fondurile comunitare
5.
Completarea corectă a cererii de fonduri cu privire la:
5.1.
- Autoritatea de management/unitatea de plată/beneficiarul final
5.2.
- Conturile de trezorerie
5.3.
- Calculul sumelor solicitate anterior și neutilizate
5.4.
- Celelalte rubrici prevăzute de formular
81
Cod E.11.
LISTĂ DE VERIFICARE
Cerere de fonduri comunitare
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative:
1.1.
-
Cash flow
- ul sumelor previzionate
1.2.
- Soldul disponibil din fonduri comunitare, copie extras cont trezorerie
1.3.
- Raportarea financiară, reconcilierea bancară
1.4.
- Raportul asupra progresului înregistrat
1.5.
- Declarația de cheltuieli
1.6.
- Situația cofinanțări de la bugetul de stat
1.7.
- Bugetul aprobat
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct. 1.
2.2.
- Cererea de fonduri comunitare
3.
Încadrarea fondurilor solicitate prin cererea de fonduri în:
3.1.
- Limitele prevăzute în bugetul alocat programului
3.3.
- Nivelul prevăzut în actul normativ de aprobare a acțiunii (unde este cazul)
3.4.
- Nivelul rezultat din
cash flow
– ul sumelor previzionate
4.
Stabilirea sumei pentru care se cere deschiderea de credite, având în vedere:
4.1.
- Fondurile anterioare existente și neutilizate, conform soldului din extrasul de cont trezorerie
4.2.
- Ca întreaga sumă să fie utilizată până la finele perioadei pentru care se solicită fondurile comunitare
5.
Completarea corectă a cererii de fonduri cu privire la:
5.1.
- Autoritatea de management/unitatea de plată
5.2.
- Conturile de trezorerie
5.3.
- Calculul sumelor solicitate anterior și neutilizate
5.4.
- Celelalte rubrici prevăzute de formular
82
LISTĂ DE VERIFICARE
Documentele de plată/încasare valutare, altele decât
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Nota de fundamentare
1.2.
- Documente justificative cerute de actele normative
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
2.2.
- Ordonanțarea de plată externă
3.
Stabilirea corectă a sumei propuse pentru plată
4.
Încadrarea sumei prevăzute pentru plată în:
4.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.2.
- Nivelul angajamentului legal
4.3.
- Nivelul sumei datorate rezultat în urma operațiunii de lichidare
4.4.
- Disponibilul în cont
cele aferente împrumuturilor externe (tabele nominale pentru plata avansurilor în valută, note de contabilitate ale băncii, borderouri ș.a.) Cod E.12
5.
Corespondența datelor din ordonanțarea de plată cu cele din actele justificative pentru:
5.1.
- Natura plății
5.2.
- Beneficiarul sumei
5.3.
- Banca beneficiarului sumei
83
Cod E.13
LISTĂ DE VERIFICARE
Proiectul ordinului de zi pe unitate privind alocarea/scoaterea de la plata soldei/salariului și altor drepturi în bani cuvenite personalului
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Certificatul de alocare la drepturi bănești/alte documente de alocare la plata drepturilor în bani cuvenite personalului
1.2.
- Contractul individual de muncă/similar
1.3.
- Ordinul/decizia/actul administrativ privind numirea, mutarea sau schimbarea raporturilor de muncă/serviciu, după caz
1.4.
- Nota de lichidare/similar
1.5.
- Adeverințe, pontaje sau alte documente de evidență a timpului lucrat în anumite condiții
1.6.
- Nota de fundamentare sau alte documente justificative
2.
Verificarea legalității și regularității cu privire la:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
2.2.
- Alocarea/scoaterea de la drepturi, încadrarea în actele normative care reglementează plata drepturilor bănești
2.3.
- Existența semnăturilor autorizate pe documentele justificative
2.4.
- Existența vizei compartimentului juridic, precum și a semnăturilor persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate
3.
Încadrarea valorii sumelor de plată în :
3.1.
- Nivelul creditelor bugetare
3.2.
- Nivelul angajamentului bugetar
3.3.
- Limitele prevăzute de normele legale
3.4.
- Nivelul prevăzut de actul normativ de aprobare a activității (unde este cazul).
Cod E.14
LISTĂ DE VERIFICARE
84
Documentul privind scăderea din gestiune a unor pagube care nu se datorează vinovăției unei persoane
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Proces-verbal de cercetare administrativă
1.2.
- Referate sau rapoarte de analiză, după caz
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
2.2.
- Proces-verbal de cercetare administrativă
2.3.
- Avizul compartimentului juridic
3.
- Se verifică dacă aprobarea scăderii din evidența contabilă a pagubelor s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale în vigoare din domeniul răspunderii materiale a militarilor
Cod E.15
LISTĂ DE VERIFICARE
Bonul de consum
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Documente justificative specifice
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
3.
Încadrarea sumei propuse la plată în :
3.1.
- Nivelul angajamentului bugetar
3.2.
- Valoarea cheltuielilor lichidate
3.3.
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
4.
Încadrarea valorii documentelor în :
4.1.
- Nivelul creditelor bugetare
4.2.
- Nivelul angajamentului bugetar
4.3.
- Limitele prevăzute de normele legale
4.4.
- Nivelul prevăzut de actul normativ de aprobare a acțiunii (unde este cazul)
85
Cod E.16
LISTĂ DE VERIFICARE
Bonul de predare – transfer restituire
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Referate sau rapoarte de necesitate, după caz
1.2.
Comandă act de justificare
1.3.
Dispoziții ale șefului unității privind predarea în depozitul unității a bunurilor materiale rezultate în urma procesului de reparare, recondiționare a armamentului și tehnicii de luptă
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
3.
Încadrarea bunurilor materiale propuse a fi transferate în :
3.1.
- Normele și prevederile legale în vigoare
3.2.
- Nomenclatorul bunurilor materiale aflate pe arme (specialități)
3.3.
- Cantitățile de bunuri materiale reflectate în evidența analitică
3.3.
- Creditele bugetare deschise/repartizate sau existente în conturi de disponibil, după caz
4.
Corespondența dintre conținutul actelor justificative în ceea ce privește:
4.1.
- Fundamentarea necesarului de materiale a fi transferat, întocmit de compartimentul care solicită mișcarea bunurilor materiale
4.2.
- Existența semnăturilor persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate
4.3.
- Completarea formularului cu toate datele cerute de acesta
4.4.
- Urmărirea respectării realității, legalității și regularității operației de eliberare pentru folosința materialelor, obiectelor de inventar sau pieselor de schimb, precum și la retragerea acestora în magazii sau depozite
Cod E.17
LISTĂ DE VERIFICARE
86
Bonul de mișcare a activului fix
Nr. Crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Referate sau rapoarte de necesitate, după caz
1.2.
- Dispoziții sau alte documente prin care se dispune mișcarea mijloacelor fixe în cadrul unității, unități, subunități și formațiuni militare, fără contabilitate proprie, subordonate aceluiași eșalon de asigurare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
2.2.
- Aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite și responsabilului de inventar
3.
Încadrarea mijloacelor fixe propuse a fi transferate în:
3.1.
- Normele și prevederile legale în vigoare
3.2.
- Nomenclatorul bunurilor materiale aflate pe arme (specialități)
3.3.
- Documentele care atestă existentul mijloacelor fixe propuse a fi transferate (lista de inventariere, situația mijloacelor fixe)
4.
Corespondența dintre conținutul actelor justificative în ceea ce privește:
4.1.
- Existența referatului de necesitate întocmit de compartimentul care solicită mișcarea mijloacelor fixe
4.2.
- Existența semnăturilor persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate
4.3.
- Respectarea realității, legalității și regularității operației de mișcare a mijloacelor fixe între magazii, depozite și locuri de folosință
Cod. E.18
LISTA DE VERIFICARE
a ordinului de distribuție (transfer)
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Confirmarea scrisă a unității militare predătoare prin care se specifică datele necesare întocmirii ordinului de distribuție (transfer)
2.
Se verifică realitatea, legalitatea și regularitatea operației de distribuire, redistribuire sau transfer a bunurilor materiale între unitățile militare
3.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
3.1.
- Actele justificative de la pct. 1
3.2.
- Existența confirmării scrise a unității militare predătoare
4.
Completarea corectă a ordinului de distribuție cu privire la:
4.1.
- Denumirea unității predătoare și a unității primitoare a bunurilor transferate
4.2.
- Cantitatea de bunuri materiale solicitate a fi transferate
4.3.
- Codul bunurilor materiale
4.4.
- Semnăturile autorizate
4.5.
- Celelalte rubrici prevăzute de formular
87
Cod E.19
LISTĂ DE VERIFICARE
Actul de primire
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative:
1.1.
- Nota de recepție și constatare de diferențe întocmită de către comisia unității militare primitoare
1.2.
- Inventarul materialelor aflate asupra militarului (pentru bunurile materiale aflate asupra militarilor, elevilor mutați dintr-o unitate
militară în alta sau detașați)
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
3.
Încadrarea bunurilor materiale transformate în:
3.1.
- Nomenclatorul bunurilor materiale aflate pe arme (specialități)
3.2.
- Existentul din contabilitatea analitică a bunurilor materiale de la unitatea predătoare
4.
Se verifică:
4.1.
- Existența NRCD și a inventarului materialelor aflate asupra militarului
4.2.
- Realitatea, legalitatea și regularitatea operațiilor de distribuire, redistribuire sau transfer a bunurilor materiale între unitățile
militare
4.3.
- Existența semnăturilor persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate
4.4.
- Înscrierea mențiunilor necesare preluării în contabilitatea analitică a unității primitoare în cazul bunurilor materiale de natura
mijloacelor fixe (anul dării în folosință, amortizarea cumulată și rămasă, etc.)
Cod E.20
LISTĂ DE VERIFICARE
88
Borderoul de repartiție – distribuție
Nr. crt.
Obiectivele verificării
1.
Existența actelor justificative
1.1.
- Referate sau rapoarte de necesitate, după caz
1.2.
- Borderoul centralizator în caz de îmborderare
2.
Existența vizelor, certificărilor, aprobărilor, altor semnături legale, după caz, pentru:
2.1.
- Actele justificative de la pct.1
2.2.
- Alte documente pe baza cărora se fac distribuții de bunuri materiale pentru întreținere, mici reparații, drepturi materiale ce se cuvin personalului conform normelor, etc.
3.
Încadrarea bunurilor materiale distribuite în:
3.1.
- Normele legale privind materialele de întreținere, de efectuare a unor mici reparații, etc.
3.2.
- Drepturile ce se cuvin personalului pentru materialele primite de acesta: notă de comandă pentru confecții cadre, rechizite pentru birou, etc.
3.3.
- Existentul de materiale din contabilitatea analitică
4.
Se verifică:
4.1.
- Semnăturile de primire ale persoanelor beneficiare a bunurilor materiale distribuite
4.2.
- Existența semnăturilor persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate
4.3.
- Aprobarea comandantului/șefului unității militare
4.4.
- Referatul de necesitate întocmit de compartimentul care solicită bunurile materiale pentru dare în consum
4.5.
- Realitatea, legalitatea și regularitatea operației de eliberare în consum a bunurilor materiale
89
G.
Lista actelor normative cuprinse în coloana a doua din Cadrul general al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv
Nr. crt.
Actul normativ
Publicat în Monitorul Oficial al României
1.
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice
Nr. 597/2002
2.
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale
Nr. 618/2006
3.
Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010
Nr. 252/2010
4.
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată
Nr. 799/2003
5.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor
de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
Nr. 418/2006
6.
Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii
Nr. 681/2004
7.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
Nr. 365/2006
8.
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Nr. 927/2003
9.
Codul comercial
10.
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată
Nr. 505/2011
11.
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești,
precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar
Nr. 607/2011
12.
Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul comun al achizițiilor publice (C.P.V.)
J.O. al U.E. seria L nr. 340/ 2002
13.
Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor,
procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice, republicată
Nr. 109/2004
14.
Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
Nr. 625/2006
15.
Hotărârea Guvernului nr. 1.660/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la
atribuirea contractelor de achiziție publică prin mijloace electronice din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
Nr. 978/2006
34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a
contractelor de concesiune de servicii
16.
Hotărârea Guvernului nr. 921/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
Nr. 677/2011
17.
Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea
Nr. 129/1994
18.
Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Nr. 112/2004
19.
Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții
Nr. 48/2008
20.
Hotărârea Guvernului nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiectivele de investiții
finanțate din fonduri publice
Nr. 311/2010
21.
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale
Nr. 37/2003
22.
Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități
nonprofit de interes general
Nr. 1.128/2005
23.
Legea nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate
Nr. 626/2006
24.
Ordonanța Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile
administrației publice și instituțiile publice
Nr. 542/2001
25.
Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 privind normele de organizare în țară a acțiunilor de protocol
Nr. 176/1991
26.
Hotărârea Guvernului nr. 189/2001 privind unele măsuri referitoare la efectuarea deplasărilor în străinătate, în
interes de serviciu, de către demnitarii și asimilații acestora din administrația publică
Nr. 50/2001
27.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate
Nr. 682/2005
28.
Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate
pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
Nr. 154/1995
29.
Hotărârea Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului
Nr. 1.046/ 2006
90
30.
Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică
Nr. 448/1998
31.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență
Nr. 413/2009
32.
Legea nr. 105/2011 privind gestionarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale,
pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”
Nr. 434/2011
33.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora
Nr. 461/2011
34.
Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor
finanțate prin programele operaționale
Nr. 517/2007
35.
Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor
apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora
Nr. 659/2011
36.
Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale
Nr. 364/2008
37.
Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și
utilizarea acestora pentru obiectivul convergență
Nr. 193/2012
38.
Legea contabilității nr. 82/1991, republicată
Nr. 454/2008
39.
Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale
interguvernamentale la care România este parte
Nr. 241/1994
40.
Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii
Nr. 81/2002
41.
Codul muncii – Legea nr. 53/2003, republicată
Nr. 345/2011
42.
Legea – cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
Nr. 877/2010
43.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată
Nr. 365/2007
44.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Nr. 852/2010
45.
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
Nr. 103/2002
46.
Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată
Nr. 251/2014
47.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2005 pentru reglementarea unor măsuri privind numărul de posturi și
cheltuielile de personal în sectorul bugetar
Nr. 562/2005
48.
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 166/2006 privind stabilirea structurii raportărilor referitoare la cheltuielile de personal prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2005 pentru reglementarea unor măsuri privind numărul de posturi și cheltuielile de personal în sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr.
367/2005, cu modificările ulterioare
Nr. 162/2006
91
49.
Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de
coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999
J.O. al U.E. seria L nr. 210/ 2006
50.
Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională
J.O. al U.E. seria L nr. 371/ 2006
51.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate
României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora
Nr. 215/1999
52.
Hotărârea Guvernului nr. 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, modificată și completată prin
Ordonanța Guvernului nr. 54/1997
Nr. 4/1998
53.
Hotărârea Guvernului nr. 1.011 /1999 pentru aprobarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Comisia Europeană privind înființarea Oficiului de Plăți și Contractare PHARE (O.P.C.P.), semnat la București la 16 iulie 1998, și a Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Comisia Europeană privind înființarea Fondului Național, semnat la Bruxelles la 20 octombrie 1998
Nr. 631/1999
54.
Hotărârea Guvernului nr. 1.328 / 2000 pentru aprobarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul României și Comunitatea Europeană privind utilizarea Fondului Național pentru ISPA, semnat la București la 20
octombrie 2000
Nr. 705/2000
55.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică
Nr. 569/2006
56.
Hotărârea Guvernului nr. 168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică
Nr. 146/2007
57.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare
Nr. 434/2009
58.
Hotărârea Guvernului nr. 442/2009 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate
Nr. 320/2009
92
din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operațional pentru Pescuit 2007 - 2013
59.
Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit
J.O. al U.E.
seria L nr. 223/ 2006
60.
Regulamentul (CE) nr. 498/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru
Pescuit
J.O. al U.E. seria L nr. 120/ 2007
61.
Legea nr. 590/2003 privind tratatele
Nr. 23/2004
62.
Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală
Nr. 42/1998
63.
Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010
Nr. 676/2010
64.
Hotărârea Guvernului nr. 1.239/2010 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, precum și pentru aprobarea unor măsuri privind reorganizarea Unității centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice
Nr. 833/2010
65.
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată
Nr. 472/2011
66.
Decret nr. 209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casă ale unităților socialiste
B.O. nr. 64/ 1976
67.
Ordonanța Guvernului nr. 19/1995 privind unele măsuri de perfecționare a regimului achizițiilor publice, precum
și a regimului de valorificare a bunurilor scoase din funcțiune, aparținând instituțiilor publice
Nr. 188/1995
68.
Hotărârea Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice
Nr. 253/1995
69.
Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, republicată
Nr. 242/1999
70.
Decretul nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului
B.O. nr. 46/ 1954
71.
Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice nr. 313/ 2011 cu privire la interpretarea anumitor dispoziții privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziție
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
Nr. 464/2011
72.
Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 501/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind deschiderea și repartizarea/retragerea creditelor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului, bugetul Fondului pentru mediu și bugetele locale
Nr. 219/2013
73.
Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume
de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante
Nr. 182/2013
74.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Nr. 372/2006
93
75.
Hotărârea Guvernului nr. 71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
Nr. 98/2007
76.
Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții
Nr. 48/2008
77.
Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor nr. 863/2008 pentru aprobarea „Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de
elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții"
Nr. 524/2008
78.
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2230/1969 privind gestionarea bunurilor materiale ale organizațiilor
socialiste
Nr. 138/1969
79.
Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice
Nr. 132/1969
80.
Lege nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști
Nr. 868/2006
81.
Lege nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
Nr. 155/1995
82.
Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
Nr. 328/1998
83.
Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 720/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind execuția bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice autonome, instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii și activităților finanțate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor fondului de risc și bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituțiile publice, indiferent de modalitatea de
organizare și finanțare a acestora
`
Nr. 396/2014
94
Note:
1.
La actele normative prezentate se vor lua în considerare și eventualele modificări și completări ale acestora;
2.
Ordonatorii de credite au obligația completării/actualizării prezentei liste cu acte normative.
ANEXA Nr. 2
la normele metodologice specifice
- Model -
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplar unic
Unitatea Militară...............................
APROB
COMANDANTUL / ȘEFUL U.M..................
LISTA
compartimentelor de specialitate în care se inițiază și se derulează operațiunile supuse controlului financiar preventiv propriu
Nr. crt.
Denumirea compartimentului
Operațiuni
Întocmit,
Șeful compartimentului financiar-contabil
ANEXA Nr. 3
la normele metodologice specifice
- Model -
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplar unic
Unitatea Militară...............................
APROB
COMANDANTUL / ȘEFUL U.M..................
LISTA
cuprinzând personalul cu responsabilități în inițierea și derularea operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu
Nr. crt.
Gradul, numele, prenumele
Funcția/compartimentul din U.M
Responsabilități
Întocmit,
Șeful compartimentului financiar-contabil
ANEXA Nr. 4
la normele metodologice specifice
- Model -
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplar unic
Unitatea Militară...............................
APROB
COMANDANTUL / ȘEFUL U.M..................
LISTA
cu persoanele care certifică realitatea, regularitatea și legalitatea proiectelor de operațiuni supuse controlului financiar preventiv propriu
Nr.crt.
Gradul, numele și prenumele
Funcția
Compartimentul inițiator al proiectelor de operațiuni pe
care le certifică
Observații
Întocmit,
Șeful compartimentului financiar-contabil
- Model -
ANEXA Nr. 5
la normele metodologice specifice
R O M Â N I A
NECLASIFICAT
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
Exemplar unic
Unitatea militară.....................
20..
Nr.
ORDIN
În temeiul art. 9 alin. (6) din Ordonanța Guvernului
nr. 119/1999, privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
domnul/doamna ..........................................
din cadrul .............................., având funcția de ......................................., este numit să exercite controlul financiar preventiv în
Unitatea Militară nr.................... în perioada...........................
Competența persoanei numite se referă la următoarele proiecte de operațiuni prevăzute în Cadrul specific al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu înregistrat cu nr......... din.......
Nr. crt.
Denumirea proiectului de operațiune
Limita valorică
Nr. crt. (codul) din Cadrul specific al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu în U.M.......
Termenul de acordare a vizei de control financiar preventiv propriu
0
1
2
3
4
Notă : În efectuarea controlului financiar preventiv propriu persoanele desemnate vor parcurge algoritmul înscris în
listele de verificare (check-lists), întocmite pentru fiecare operațiune cuprinsă în prezentul ordin.
COMANDANTUL U.M................................
- Model -
ANEXA Nr. 6
la normele metodologice specifice
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplarul nr. Unitatea Militară.........................
COMANDANTULUI /ȘEFULUI ..................................................
În baza prevederilor art. 9 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă solicităm acordul pentru numirea următoarelor persoane să desfășoare activități de control financiar preventiv propriu la U.M…
astfel:
Nr.
crt.
Gradul, numele,
prenumele
Funcția/compartimentul/U.M
Perioada *
Anexe:
-
curriculum vitae al persoanei propuse pentru numire (în cazul studiilor superioare se va
anexa și copie după diploma de studii)
-
extras din Cadrul specific al operațiunilor supuse controlului financiar preventiv propriu al unității respective (numai operațiunile pentru care va acorda viza persoana respectivă).
-
declarația persoanei ce urmează a fi numită, privind respectarea prevederilor referitoare la incompatibilitățile prevăzute la pct. 4 lit. f) din Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfășoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014.
Comandantul/Șeful U.M………………..
* dacă nu este numit/numită pe o perioadă limitată, se va înscrie: “nedeterminată”.
ANEXA Nr. 7
la normele metodologice specifice
- Model -
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplarul nr. Unitatea Militară...............................
ȘEFULUI DIRECȚIEI FINANCIAR-CONTABILE
În vederea actualizării bazei de date centrale a persoanelor care sunt numite să exercite controlul financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naționale, vă informăm asupra următoarelor schimbări survenite la U.M……………………….:
Nr. crt.
Persoa- na
Funcția/ compartimen- tul/U.M
Modifica- rea *
Perioa- da **
Nr./data ordinului de numire/suspendare
/schimbare
/destituire ***
Nr./data acordului ordonatorului
de credite superior ***
Comandantul/Șeful U.M………………..
*
se va înscrie după caz:
numire , suspendare, reluare activitate după suspendare, schimbare, destituire
** se completează doar pentru
numire
sau
suspendare
. La
numire
, dacă nu este numit/numită pe o perioadă limitată, se va înscrie: “nedeterminată”. În cazul
reluării activității după suspendare
se va înscrie data reluării activității
*** nu se completează în cazul
reluării activității după suspendare
ANEXA Nr. 8
la normele metodologice specifice
- Model -
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplarul nr. Unitatea Militară...............................
COMANDANTULUI /ȘEFULUI ..................................................
În baza prevederilor art. 9 alin. (6) din Ordonanța Guvernului
nr. 119/1999, privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă solicităm acordul pentru efectuarea următoarelor modificări în rândul persoanelor
numite
să
desfășoare
activități
de
control
financiar
preventiv
propriu
la U.M…
astfel:
Nr.
crt.
Persoana (grad,
nume, prenume)
Funcția/compartimentul /
U.M….
Modificarea
*
Motivul
Comandantul/Șeful U.M………………..
*
se va înscrie :
suspendare, schimbare, destituire
, după caz. În cazul suspendării se va înscrie și perioada.
ANEXA Nr. 9
la normele metodologice specifice
AMPRENTA
MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
Unitatea Militară nr. 0
Vizat pentru control
financiar preventiv propriu Nr.1
Data
(Gradul și semnătura)
sigiliului personal pentru viza de control financiar preventiv propriu*
* Controlul financiar preventiv propriu se materializează prin viza aplicată pe documentele prezentate la control. Atunci când viza se exercită olograf, aplicarea sigiliului personal se poate efectua cu ajutorul unei ștampile, cu condiția ca data și semnătura să fie scrise cu cerneală (pastă), de culoare albastră, personal de către cei care exercită controlul.
ANEXA Nr. 10
la normele metodologice specifice
- Model -
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplar unic
Unitatea Militară.........................
Nr........... din...............................
Fișa de evidență
Amprenta sigiliului
a sigiliilor personale pentru controlul financiar preventiv propriu
SIGILIUL NR. ...
Persoana
(Grad nume prenume)
ATRIBUIRE
RETRAGERE
Data
Nr./data ordin de numire
Nr. /data acordului eșalonului superior
Nr./data O.Z.U
Data
Moti- vul*
Nr./data ordin
Nr./data acordului eșalonului superior
Nr./data O.Z.U
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
103
* În coloana 6 (motivul) se va înscrie după caz: suspendare, schimbare, destituire.
- Model -
REGISTRUL
ANEXA Nr. 11
104
la normele metodologice specifice
privind operațiunile prezentate la viza de control financiar preventiv propriu
Nr. crt.
Denumirea operațiunii, nr. / data emiterii
Conținutul operațiunii
Compartimentul emitent al operațiunii
Data prezentării la viză a operațiunii
Valoarea operațiunii pentru care s-a acordat viza
- lei -
Valoarea operațiunii pentru care s-a refuzat viza
Data restituirii operațiunii/ numele și prenumele/ semnătura
Observații
0
1
2
3
4
5
6
7
8
- Model -
ANEXA Nr. 12
la normele metodologice specifice
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplarul nr. Unitatea Militară...............................
201..
Nr.
......................................................................................
(Persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv propriu)
NOTA DE RESTITUIRE
Domnului/Doamnei .......................................................
(numele și funcția conducătorului compartimentului de specialitate care a inițiat proiectul de operațiune)
........................................................................................................
(denumirea compartimentului de specialitate/instituției publice)
În conformitate cu prevederile pct. 5.4 și 5.6 din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 923/2014, în urma verificării formale a proiectului de operațiune reprezentând
.
,
(datele de identificare a proiectului de operațiune prezentat la viză: denumirea proiectului de operațiune, suma, nr./dată, compartimentul emitent)
am constatat că acesta nu îndeplinește condițiile formale pentru a fi efectuat, după cum urmează:
................................................................................
..................................................................................
(Se vor preciza condițiile formale care se consideră a fi nerespectate la proiectul de operațiune.)
Având în vedere neîndeplinirea elementelor formale prezentate, operațiunea nu poate fi autorizată.
Pentru simplificarea și accelerarea circuitului administrativ, se restituie proiectul de operațiune ......................................
(denumirea proiectului de operațiune)
pentru refacere/completare,
în condițiile de mai sus.
În situația în care nu sunteți de acord cu cele prezentate, vă rog să îmi transmiteți, în scris, punctul dumneavoastră de vedere.
................................
...............................
Persoana desemnată cu exercitarea
Numele, prenumele și semnătura
persoanei
controlului financiar preventiv propriu
căreia i se restituie proiectul de operațiune
Data ..............
- Model -
ANEXA Nr. 13
la normele metodologice specifice
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplarul nr.
Unitatea Militară...............................
201..
Nr.
REFUZ DE VIZĂ
Domnului/Doamnei .......................................
(ordonatorului de credite)
În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă aduc la cunoștință refuzul de viză de control financiar preventiv propriu pentru suma de
lei, la
.
,
(datele
de
identificare
a
operațiunii
prezentate
la
viză:
denumirea
operațiunii;
nr./dată; compartimentul emitent)
deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi efectuată, după cum urmează:
......................................................................................................................................................................... .
(Se vor preciza actele normative și condițiile prevăzute de acestea care se consideră a fi nerespectate dacă s-ar efectua operațiunea înscrisă în documente.)
În situația în care dispuneți efectuarea operațiunii pe propria răspundere, conform art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceasta se poate face numai cu încadrarea în creditele bugetare aprobate.
Ordinul scris prin care dispuneți efectuarea operațiunii ............ (Se nominalizează operațiunea.) .............. va însoți documentele justificative pe baza cărora operațiunea se înregistrează în contul de ordine și evidență 804 40 00 "Documente respinse la viza de control financiar preventiv" și se întocmesc informările prevăzute de lege.
Persoana desemnată cu exercitarea controlului financiar preventiv propriu,
........................................
Data..............
- Model -
ANEXA Nr. 14
la normele metodologice specifice
ROMÂNIA
NECLASIFICAT
Ministerul Apărării Naționale
Exemplarul nr.
Unitatea Militară...............................
201..
Nr.
RAPORT
privind activitatea de control financiar preventiv pe /trimestrul ... anul ......
107
Cap. I. - Operațiuni supuse vizei de control financiar preventiv
Nr. crt.
Operațiuni cu efect financiar asupra fondurilor publice sau a patrimoniului public
Corespondența operațiunilor din col. 1 cu codurile operațiunilor din anexa nr. 1
Cadrul general
Total operațiuni supuse vizei de control financiar preventiv
din care: Refuzate la viză
din acestea: Neefectuate ca urmare a Refuzului de viză
Număr operațiuni
Valoare (mii lei)
Număr operațiuni
Valoare (mii lei)
Număr operațiuni
Valoare (mii lei)
0
1
2
3
4
5
6
7
8
Total
(rd. 1 + rd. 2 + rd. 3
+rd. 4 + rd. 5 + rd. 6
+ rd. 7):
1.
Deschideri, repartizări, alimentări, retrageri și modificări ale creditelor – total (1.1 + 1.2 + 1.3 + 1.4),
din care:
1.1.
Deschideri de credite
A1
1.2.
Repartizări de credite/Alimentări de
conturi
A2
1.3.
Virări de credite
A4
1.4.
Alte operațiuni
A3, A5
2.
Angajamente legale – total (2.1 + 2.2 + 2.3 +
2.4 + 2.5 + 2.6), din
care:
2.1.
Acte administrative
din care rezultă obligații de plată
B4-B8, B11
2.2.
Contracte/Comenzi de prestări servicii, furnizări de bunuri,
execuții de lucrări
B1
2.3.
Contracte/Decizii/ Ordine de finanțare sau acorduri de
finanțare
B2
2.4.
Contracte/Acorduri/ Convenții de împrumut; garanție;
prospecte de emisiune
2.5.
Convenții de garantare
2.6.
Contracte de închiriere, concesionare, participare, parteneriat
etc.
B3, B9,B10
3.
Ordonanțări de avansuri
C2 , C10
4.
Ordonanțări de plăți – total (4.1 + 4.2 + 4.3 +
108
4.4 + 4.5 + 4.6 + 4.7),
din care:
4.1.
Drepturi de personal și obligații fiscale aferente
C11 (mai puțin pensii, ajutoare rente viagere și
altele asemenea)
4.2.
Pensii, ajutoare, rente viagere și altele asemenea
C11(doar pensii, ajutoare rente viagere și altele
asemenea)
4.3.
Servicii prestate, bunuri livrate, lucrări
executate
C1, C4
4.4
Rambursări, dobânzi, comisioane și alte costuri aferente
împrumuturilor
4.5.
Subvenții, transferuri, prime, alte forme de sprijin
C6
4.6.
Finanțări/Cofinanțări
C3, C9
4.7.
Alte obligații de plată
C5, C7, C8
5.
Operațiuni financiare/ de plasament
6.
Operațiuni privind activele (vânzări, închirieri, concesionări, gajări,
transferuri de bunuri etc.
D1 – D4, E3, E15- E20
7.
Alte operațiuni
E1, E2, E4-E14
109
110
Cap. II - Sinteza motivațiilor pe care s-au întemeiat refuzurile de viză
Nr. crt.
Conținutul operațiunilor refuzate la viză
Valoarea refuzată la viză (mii lei)
Motivațiile pe care s-au întemeiat refuzurile de viză
Nerespectarea prevederilor legale
Neîndeplinirea condițiilor
de regularitate
Neîncadrarea în limitele
și
destinația
creditelor
0
1
2
3
4
5
TOTAL
1
2
.
n
Ordonator de credite
...........................................................................................
PRECIZĂRI:
1.
Raportarea se face trimestrial, în mii lei, datele nu se cumulează cu trimestrele anterioare.
Pentru operațiunile exprimate în valută, echivalentul în lei se stabilește utilizându-se cursul de schimb prevăzut în documentele prezentate la viză. Dacă în documentele respective nu este prevăzută o astfel de prevedere, se utilizează cursul de schimb calculat de Banca Națională a României, valabil în ziua acordării/refuzului vizei de control financiar preventiv, sau, după caz, cursul InforEuro din luna respectivă, pentru operațiunile finanțate din fonduri comunitare.
2.
Capitolul I se completează pe baza datelor înscrise în registru.
Gruparea altor operațiuni prezentate la viză decât cele cuprinse în cadrul general se face după conținutul acestora (coloana 1), procedându-se în mod similar cu gruparea operațiunilor din Cadrul general (coloana 2).
3.
Capitolul II se completează astfel:
-
coloanele 1-5, pe baza datelor din refuzurile de viză emise de persoanele desemnate cu exercitarea controlului financiar preventiv;
-
în coloana 3 se menționează actele normative care se consideră a fi nerespectate dacă se efectua operațiunea;
-
coloanele 4 și 5 se completează prin înscrierea semnului „X” în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de regularitate sau/și nu se încadrează în limitele și destinația creditelor bugetare.
*) Aprobate de Ordinul nr. M.120 din 19 noiembrie 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 3 decembrie 2014.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.