Decizia nr. 52/1996

Ioan Deleanu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, având în vedere actele și lucrările Dosarului nr. 38 C/1996, constata următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 124/1994 al Secției jurisdicționale a Curții de Conturi, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16,

art. 31 și 32 din Legea nr. 94/1992 , raportate la dispozițiile art. 139 alin. (1) și (3) din Constituție, de către recurentul Scarlat Mircea.

Prin excepție se susține ca textele art. 16, art. 31 și

art. 32 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi sunt neconstituționale, în raport cu speta dedusă judecații, Curtea de Conturi neavînd competența exercitării dreptului de control asupra actelor de gestiune cu caracter de oportunitate.

Se motiveaza excepția, față de art. 139 alin. (1) din Constituție, în sensul că acest text de lege prevede că Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.

Se mai face trimitere și la prevederile art. 139 alin. (3) din Constituție, care prevăd ca, la cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice și raportează despre cele constatate. Astfel se trage concluzia ca, din compararea celor două texte de lege, Curtea de Conturi, în temeiul art. 139 alin. (1) din Constituție, realizează un control de legalitate și, numai în mod excepțional, la cererea Camerelor Parlamentului, poate realiza un control de oportunitate, în temeiul art. 139 alin. (3).

De asemenea, se arata ca prin art. 16, art. 31 și

art. 32 din Legea nr. 94/1992

s-a acordat un plus de competența Curții de Conturi și colegiilor sale jurisdicționale, ce nu a fost avut în vedere de Constituantă.

În consecința, se apreciază ca aceste texte sunt neconstituționale, controlul modului de gestionare, ca acte de oportunitate, putind intră în competența Curții de Conturi numai la cererea uneia dintre Camerele Parlamentului, în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (3) din Constituție, aceasta având în competența numai actele prevăzute la art. 139 alin. (1) din legea fundamentală.

Secția jurisdicțională a Curții de Conturi, prin Încheierea din 2 aprilie 1996, a luat act de excepția ridicată și a trimis-o Curții Constituționale în vederea soluționării. Exprimindu-și opinia, Secția jurisdicțională a Curții de Conturi apreciază ca excepția este vadit netemeinica, deoarece prevederile art. 16, art. 31 și

art. 32 din Legea nr. 94/1992

nu contravin dispozițiilor art. 139 din Constituție. În art. 139 alin. (1) din Constituție se prevăd atribuții de control și jurisdicție "asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public". Din interpretarea termenilor de "formare, administrare și întrebuințare" rezultă nu numai aspectul de legalitate, ci și cel de economicitate, eficacitate și eficienta, care includ și oportunitatea. Cît privește prevederile art. 139 alin. (3) din Constituție, unde se dispune ca, la cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice, aceste dispoziții nu numai că nu limitează atribuțiile de control și jurisdicție ale Curții de Conturi, ci, dimpotriva, le intareste.

Se mai arata ca prin art. 139 alin. (3) din Constituție se oferă posibilitatea unor controale suplimentare și extinse privind acte și operațiuni de gestiune care interesează în mod deosebit și societatea, asupra cărora a fost declansat și un control parlamentar.

CURTEA,

examinînd încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 16,

art. 31 și 32 din Legea nr. 94/1992 , raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16,

art. 31 și 32 din Legea nr. 94/1992

a fost ridicată de recurentul Scarlat Mircea în Dosarul nr. 124/1994 al Secției jurisdicționale a Curții de Conturi.

În legătură cu problema investirii Curții Constituționale, plenul acesteia, prin Decizia Plenului nr. II din 15 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, a statuat ca, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, excepțiile privind neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor se pot ridica în fața instanțelor judecătorești stabilite de Legea nr. 92/1992 și de Legea nr. 54/1993, în baza art. 125 alin. (1) din Constituție.

Prin aceasta decizie Curtea a reținut în esenta următoarele:

În aplicarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale se referă, de asemenea, în mod expres, la excepțiile ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și ordonanțelor, stabilind condițiile în care Curtea poate fi sesizată. Astfel, la alin. (4) al art. 23 se prevede că "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate printr-o încheiere". Faptul ca acest alineat se referă numai la instanța nu poate duce la concluzia ca se are în vedere orice organ de jurisdicție, deoarece art. 23 trebuie interpretat sistematic și din moment ce în alin. (1) al acestuia, în concordanta cu art. 144 lit. c) din Constituție, se arata despre care instanțe este vorba, din motive de redactare, în alineatele următoare [(2), (4), (5) și (6)], nu mai era necesar să fie circumstantiate.

Pentru a stabili care sunt instanțele judecătorești, raportarea se face în primul rind la Constituție, care, în art. 125 alin. (1), dispune ca "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege". Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească prevede la art. 10 ca "Instanțele judecătorești sunt: a) judecătoriile; b) tribunalele; c) curțile de apel; d) Curtea Suprema de Justiție". La acestea se pot adauga instanțele militare organizate în temeiul art. 11 din Legea nr. 92/1992 și cele prin Legea nr. 54/1993, în: tribunale militare, tribunalul militar teritorial, Curtea Militară de Apel.

Asa fiind, sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate nu poate fi facuta, în mod legal, decît de una dintre instanțele judecătorești enumerate de lege. În același sens a interpretat Curtea Constituțională noțiunea de instanțe judecătorești și în cazurile în care s-a pronunțat cu privire la respectarea accesului liber la justiție; or nu este de acceptat ca aceleiași notiuni sa i se dea interpretări diferite.

Textul constituțional se referă la instanțe judecătorești, care sunt expres și limitativ stabilite de lege, nefiind posibil ca sfera lor să fie extinsă prin analogie. Faptul ca instanțele Curții de Conturi nu sunt instanțe judecătorești rezultă și din împrejurarea ca art. 139 din Constituție, care se referă la Curtea de Conturi, nu este înscris în capitolul VI al titlului "Autoritatea judecătorească". Pe de altă parte, aceste instanțe nu infaptuiesc justiția, deoarece art. 139 alin. (1) prevede doar ca "În condițiile legii, Curtea de Conturi exercita și atribuții jurisdicționale".

Cu referire la instanțele Curții de Conturi, este de necontestat ca împotriva hotărîrilor lor se poate exercita, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, recursul la Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, în temeiul art. 4 din Legea nr. 29/1990, unde se poate invoca excepția de neconstituționalitate. Împrejurarea ca excepția poate fi invocată numai în fața instanței judecătorești și deci judecătorul financiar ar fi obligat să soluționeze pe fond litigiul, fără rezolvarea în prealabil a constituționalității legii ce urmează sa o aplice, nu este specifică numai cazurilor în care cauzele sunt de competența altor organe de jurisdicție, deoarece și instanțele judecătorești, cu excepția Curții Supreme de Justiție, pot proceda la soluționarea fondului, în condițiile în care legea lasă la latitudinea lor suspendarea judecații [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 și art. 32 din Legea nr. 56/1993]. De aceea art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 îngăduie rejudecarea proceselor, dacă s-a stabilit, prin decizia definitivă a Curții Constituționale, neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe.

Este de menționat ca Decizia Plenului Curții Constituționale nr. II din 15 februarie 1995 s-a pronunțat în temeiul art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, care prevede că interpretarea data de plen, cu votul majorității judecătorilor, este obligatorie pentru completul de judecată. În sensul acestei decizii, respectiv ca instanțele Curții de Conturi nu pot sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 21 din 20 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 23 martie 1995, și prin deciziile nr. 46 din 2 mai 1995 și nr. 14 din 13 februarie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.

Întrucît de la data acestei decizii nu au intervenit elemente care să justifice o eventuala schimbare a practicii jurisdicționale a Curții, urmează ca excepția de fața să fie respinsă ca vadit nefondata, Curtea Constituțională nefiind legal sesizată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (2), art. 24 alin. (2) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, i unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 16,

art. 31 și 32 din Legea nr. 94/1992 , invocată de recurentul Scarlat Mircea în Dosarul nr. 124/1994 al Secției jurisdicționale a Curții de Conturi, Curtea Constituțională nefiind legal sesizată.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 30 aprilie 1996.