Decizia nr. 138/1996

----------

Costica Bulai - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin încheierile din 8 martie 1996 (Dosarul nr. 1.923/1995) și din 9 mai 1996 (dosarele nr. 3.399/1995 și nr. 3.479/1995), a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ale

art. 24 din Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, ale

art. 31 din Legea nr. 92/1992

pentru organizarea judecătorească și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993.

Excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate și formează obiectul dosarelor Curții Constituționale, după cum urmează:

- neconstituționalitatea art. 330 și a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, precum și a

art. 24 din Legea nr. 112/1995

a fost invocată de Iahn (Moise) Elisabeta (Dosarul nr. 69C/1996) pe motiv ca acestea încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, "negând dreptul de acces la justiție persoanelor care își considera dreptul de proprietate lezat prin măsurile abuzive ale regimului comunist";

- neconstituționalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă și a

art. 31 din Legea nr. 92/1992

a fost invocată de Tugui Mariana (Dosarul nr. 70C/1996), care a susținut ca "procurorul general, în aplicarea acestor texte, acționează ca reprezentant al puterii executive, ceea ce înseamnă încălcarea principiului separației puterilor în stat, iar prin reglementarea unei cai de atac extraordinare, fără termen, se încalcă principiul stabilitatii raporturilor juridice";

- neconstituționalitatea art. 330 și a art. 330^1 din Codul de procedură civilă a fost ridicată de Manolescu Adriana Mihaela, Carp Doru Mircea și Carp Ion Horia (Dosarul nr. 82C/1996), cu motivarea ca prin aceste dispoziții sunt incalcate prevederile art. 15 din Constituție și principiul stabilitatii raporturilor juridice. De asemenea, prin aceeași excepție a fost invocată și neconstituționalitatea art. 31 din Legea nr. 56/1993, în temeiul căruia se susține ca a fost "pronunțată Hotărârea nr. 1 din 2 februarie 1995, de către Curtea Suprema de Justiție - Secțiile Unite, care, în numele legii, a interzis judecătorilor facultatea de a cenzura și dispune restituirea imobilelor naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 și listele-anexe la acest decret".

Aceasta interdicție se considera a fi contrară dispozițiilor art. 21 și art. 123 alin. (2) din Constituție.

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă a apreciat, în încheierile de sesizare, ca excepțiile de neconstituționalitate sunt neintemeiate.

Deoarece excepțiile de neconstituționalitate invocate se referă la aceleași dispoziții legale și pentru o mai buna administrare a justiției, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 82C/1996 și nr. 70C/1996 la Dosarul nr. 69C/1996, care a fost primul înregistrat, urmînd a se pronunța asupra tuturor excepțiilor prin decizia de fața.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ale

art. 24 din Legea nr. 112/1995 , ale

art. 31 din Legea nr. 92/1992 , precum și ale art. 31 din Legea nr. 56/1993, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepțiile invocate, fiind legal sesizată.

Pe fond, se constată că asupra dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă, statuând ca ele sunt constituționale. Întrucît nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acestei soluții, excepțiile de neconstituționalitate privind aceste prevederi legale urmează, potrivit practicii constante a Curții Constituționale, să fie respinse ca vadit nefondate.

Cît privește dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă și obligatorie, Curtea Constituțională a modificat Decizia nr. 73/1996, prin care se respinsese excepția de neconstituționalitate, și a decis ca prevederile art. 330^1 sunt neconstituționale în măsura în care acestea se aplică hotărîrilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993. Rezultă ca excepțiile de neconstituționalitate invocate în cauzele de fața, referitoare la art. 330^1, sunt inadmisibile în limitele interpretării date, pentru ca, asa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 107 din 2 noiembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 februarie 1995, o prevedere legală declarata neconstitutionala printr-o decizie a Curții nu mai poate face obiectul unei noi excepții. Faptul ca Decizia Curții Constituționale nr. 96/1996 a constatat neconstituționalitatea, în limitele interpretării date, nu conduce la o alta consecința, deoarece sensul deciziei este circumstantierea legitimitatii constituționale a textului de lege respectiv și deci constatarea caracterului sau neconstitutional prin ceea ce excede acestei legitimitati. În acest sens, Curtea s-a pronunțat și prin Decizia nr. 92/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995.

În ce privește posibilitatea atacarii cu recurs în anulare a hotărîrilor judecătorești pronunțate după 26 iulie 1993, soluția din Decizia nr. 96/1996 își păstrează valabilitatea, în temeiul art. 145 alin. (2) din Constituție, întrucît nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei soluții.

Fața de cele arătate, rezultă ca excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 330^1 urmează a fi respinse ca vadit nefondate.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a

art. 24 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , se constată că acesta este un text de trimitere la recursul în anulare, asupra constituționalității căruia Curtea Constituțională s-a pronunțat, asa cum s-a menționat mai sus, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 și prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996. Totodată, prin Decizia nr. 73/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea Constituțională a constatat ca prevederile

art. 24 din Legea nr. 112/1995

sunt constituționale.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea soluțiilor pronunțate prin deciziile nr. 73/1996, nr. 96/1996 și nr. 73/1995, sus-menționate, excepția de neconstituționalitate din prezenta cauza, privind prevederile

art. 24 din Legea nr. 112/1995 , este neîntemeiată, urmînd a fi respinsă, de asemenea, ca vadit nefondata.

Referitor la

art. 31 din Legea nr. 92/1992

se constată că, potrivit art. 130 alin. (2) din Constituție, atribuțiile Ministerului Public se exercită în condițiile legii, iar textul atacat nu contravine atribuțiilor prevăzute în Constituție. Pe de altă parte, prevederile

art. 31 din Legea nr. 92/1992

nu contrazic statutul constituțional al Ministerului Public, prevăzut în art. 130 și 131 din Constituție, care face parte din capitolul VI - Autoritatea judecătorească - al titlului III - Autoritățile publice. În ceea ce privește atributia referitoare la exercitarea recursului în anulare, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile menționate anterior.

În sfârșit, cu privire la dispozițiile art. 31 din Legea nr. 56/1993, este de reținut ca, în realitate, se invoca neconstituționalitatea Hotărârii nr. 1/1995 a Curții Supreme de Justiție - Secția civilă, care se considera a fi contrară prevederilor art. 21 și ale art. 123 alin. (2) din Constituție. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională se pronunța exclusiv asupra excepțiilor de neconstituționalitate a legilor și ordonanțelor. În același sens este și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Rezultă ca excepția de neconstituționalitate a Hotărârii Curții Supreme de Justiție nr. 1/1995 nu poate face obiectul jurisdicției constituționale și deci urmează, de asemenea, a fi respinsă ca vadit nefondata.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondate excepțiile de neconstituționalitate invocate de Iahn (Moise) Elisabeta, Tugui Mariana, Manolescu Adriana Mihaela, Carp Doru Mircea și Carp Ion Horia privind:

1. Prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă și ale

art. 24 din Legea nr. 112/1995 , ale

art. 31 din Legea nr. 92/1992

și ale art. 31 din Legea nr. 56/1993.

2. Dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, constatind ca prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, Curtea Constituțională a statuat ca prevederile acestui articol sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărîrilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la 13 noiembrie 1996.