Legea nr. 108/1999

Se înființează Inspecția Muncii, organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu sediul în municipiul București.

Inspecția Muncii are personalitate juridică și este finanțată de la bugetul de stat și din venituri extrabugetare.

Funcționarea Inspecției Muncii se reglementează prin regulamentul de organizare și funcționare, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii va fi adoptat în termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 5, Inspecția Muncii are următoarele atribuții:

a) în domeniul stabilirii relațiilor de muncă controlează:

- încadrarea în munca și încetarea activității persoanelor care desfășoară orice activitate în temeiul unui contract individual de muncă sau al unei convenții civile de prestări de servicii;

- stabilirea și respectarea duratei timpului de lucru;

- stabilirea și acordarea drepturilor salariale, precum și a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;

- accesul fără nici o discriminare pe piața muncii al tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condițiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum și ale unor categorii de persoane defavorizate;

- respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislația muncii și a clauzelor contractelor colective de muncă;

b) în domeniul securității și al sănătății în munca:

- acorda asistența tehnica persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale și controlează realizarea acestora;

- efectuează sau solicita măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afară acestora, pentru clarificarea unor situații de pericol;

- dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor tehnice, în cazul în care constata o stare de pericol iminent de accidentare sau de imbolnavire profesională, și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;

- acorda angajatorilor, persoane juridice și fizice, autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în munca;

- retrage autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în munca, dacă constata ca prin modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respecta prevederile legislației în vigoare;

- cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidenta accidentelor de muncă;

- coordonează activitatea de instruire și informare a angajaților în domeniul securității, sănătății și al relațiilor de muncă și urmărește activitatea de formare a specialiștilor în domeniu;

- controlează aplicarea dispozițiilor legale referitoare la certificarea produselor, mașinilor, utilajelor și a echipamentelor de protecție din punct de vedere al securității în munca, la intrarea acestora pe teritoriul național, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale;

- controlează respectarea îndeplinirii cerințelor legale referitoare la sănătatea în munca și la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.

Inspecția Muncii furnizează, la cerere, celor interesați, contra cost, asistența de specialitate.

Contravaloarea unor prestații prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), precum și a asistenței acordate în condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se suporta de către beneficiarii acestora și constituie venituri ce se gestionează în regim extrabugetar de către Inspecția Muncii și, după caz, de către unitățile subordonate acesteia și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor curente, de capital și de personal.

Prestațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), pentru care se percep tarife, cuantumul acestora, precum și tarifele pentru asistența acordată în condițiile prevăzute la art. 6 alin. (2) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale.

Inspecția Muncii este condusă de un inspector general de stat.

În exercitarea atribuțiilor de conducere inspectorul general de stat are în subordine 2 inspectori generali de stat adjuncți.

Inspectorul general de stat este numit prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale.

Atribuțiile inspectorilor generali de stat adjuncți sunt stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare propriu.

Salarizarea personalului încadrat la Inspecția Muncii se stabilește prin lege. Până la adoptarea unei legi proprii salarizarea se va realiza astfel:

a) pentru Inspecția Muncii, potrivit prevederilor legale aplicabile aparatului propriu al Ministerului Muncii și Protecției Sociale;

b) pentru inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit prevederilor legale aplicabile serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Echivalarea funcțiilor specifice de conducere și de execuție din Inspecția Muncii se face prin hotărâre a Guvernului, până la adoptarea unei legi proprii privind salarizarea personalului Inspecției Muncii.

Inspectorii de muncă sunt funcționari publici.

Inspectorii de muncă sunt independenți față de orice schimbare guvernamentală și de orice influența neprevăzută din afară.

Încadrarea inspectorilor de muncă se face prin concurs sau examen, în raport cu pregătirea profesională și cu aptitudinile candidaților.

Numirile în funcții de conducere se fac pe baza unor criterii stabilite în Regulamentul de organizare și funcționare al Inspecției Muncii.

Inspectorii de muncă au următoarele drepturi:

a) să aibă acces liber, permanent și fără înștiințare prealabilă, în sediul persoanei juridice și în orice alt loc de muncă organizat de aceasta;

b) să solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele și informațiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării accidentelor de muncă;

c) sa procure dovezi, să efectueze investigații sau examene, sa ceara prezentarea documentației pe care o considera necesară, sa realizeze măsurători sau sa preleveze mostre de substanțe utilizate în procesul de producție;

d) sa impună ca abaterile constatate în domeniu să fie remediate pe loc sau într-un timp limitat;

e) sa ceara, acolo unde este cazul, modificarea instalațiilor sau a proceselor tehnologice utilizate, dacă acestea nu asigura securitatea lucrătorilor la locul de muncă;

f) sa dispună întreruperea sau suspendarea imediata a proceselor de muncă atunci când constata o stare de pericol iminent de accident sau de imbolnavire profesională pentru lucrătorii care participa la procesul de producție sau pentru alte persoane;

g) sa apeleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de muncă sau a materialelor folosite;

h) sa dispună măsuri atunci când conducătorul persoanei juridice nu își îndeplinește obligațiile legale;

i) sa sesizeze organele de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri considerate infracțiuni;

j) să între în toate locurile în care se efectuează lucrări ce implica riscuri pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor;

k) sa ceara informații, fie singuri, fie în prezenta martorilor, de la orice persoană și despre orice problema care constituie obiectul controlului;

l) sa propună retragerea autorizației de funcționare din punct de vedere al securității în munca, dacă constata ca, prin modificarea condițiilor care au stat la baza acesteia, nu se respecta prevederile legislației în vigoare.

Măsurile luate de inspectorii de muncă pot fi contestate pe căile judiciare sau administrative prevăzute de lege.

Constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute la art. 20 și 21 se fac de către inspectorii de muncă.

Prevederile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile

Legii nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările ulterioare.

Inspecția Muncii preia în administrare de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pe bază de protocol, clădirile și terenurile aferente, precum și toate celelalte bunuri necesare activităților specifice.

Pentru dezvoltarea activităților proprii autoritățile publice centrale sau locale vor atribui Inspecției Muncii, cu prioritate, în condițiile prevăzute de lege, terenuri, clădiri și spații.

Sumele realizate în condițiile art. 7, care se gestionează în regim extrabugetar, se păstrează la trezoreria statului.

Sumele prevăzute la alin. (1), neutilizate până la sfârșitul anului, se reportează în anul următor, putând fi utilizate cu aceleași destinații.

Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Hotărârea Guvernului nr. 188/1999

privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale se modifica în mod corespunzător.

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga

art. 181 și 182 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 10/1972 , publicată în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, precum și orice dispoziții contrare prevederilor prezentei legi.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 10 mai 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.