Decizia nr. 104/2000

Articolul IV

din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

prevede unele măsuri în vederea consolidării regimului valutar și intaririi disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare ale persoanelor juridice și fizice, care produc și comercializează mărfuri, executa lucrări și prestează servicii în străinătate. În acest cadru este prevăzută atât obligația de repatriere a valutei, cat și sancționarea nerespectării acestei obligații. Obligația de repatriere a valutei nu este contrară prevederilor art. 41 alin. (7) din Constituție prin care este garantată proprietatea privată dobandita în mod licit, proprietate care nu poate fi confiscată, deoarece utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, nu justifica, în opinia Guvernului, încălcarea unui interes național, asa cum este cel al asigurării disponibilităților valutare necesare pentru asigurarea obligațiilor externe de plată. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998. Guvernul considera ca prevederile art. 41 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii", nu pot fi desprinse din interpretarea sistematica a întregului text constituțional. Aceasta prevedere constituțională a fost respectata, având în vedere ca

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

a fost aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 12/1995 . În continuare Guvernul apreciază că nu au fost incalcate nici prevederile art. 49 din Constituție, referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece acest text constituțional privește drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și nu are incidența în domeniul raporturilor dintre societățile comerciale. Considera, de asemenea, ca prin dispozițiile legale criticate nu sunt incalcate nici prevederile art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) și nici ale art. 135 alin. (6) din Constituție, deoarece inviolabilitatea, în condițiile legii, a proprietății private nu poate fi opusă cerințelor apărării intereselor naționale în activitatea financiară și valutară, în actualul stadiu de dezvoltare a economiei de piața. Economia de piața și libertatea comerțului nu pot justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei sau a termenului maxim de repatriere, deoarece constituirea fondurilor valutare este vitala pentru economia naționala. Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curții Constituționale (Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, Decizia nr. 157 din 10 noiembrie 1998, Decizia nr. 186 din 17 decembrie 1998, Decizia nr. 94 din 17 iunie 1999, Decizia nr. 105 din 1 iunie 1999). Referitor la invocarea lipsei de vinovăție, Guvernul considera ca aceasta nu este o problemă de constituționalitate, ci un element al stării de fapt, a carei apreciere constituie un atribut exclusiv al instanței de judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 12/1995 , dispoziții modificate ulterior prin

Legea nr. 105/1997 , prin abrogarea pct. 10 alin. 1 al art. IV. Acest text are următoarea redactare: - "În vederea consolidării regimului valutar în vigoare și intaririi disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare, se stabilesc următoarele:

1. Persoanele juridice și fizice autorizate în condițiile legii, care produc și comercializează mărfuri, executa lucrări și prestează servicii pe teritoriul României, vor livra mărfurile, vor executa lucrările și vor presta serviciile numai cu plata în lei, cu excepția celor altfel reglementate în mod expres prin acte normative și numai pe baza autorizării exprese a Băncii Naționale a României.

2. Persoanele juridice și fizice prevăzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executarilor de lucrări și prestărilor de servicii în străinătate, precum și din orice alte operațiuni și tranzacții externe, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.

3. În cazul operațiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerț internațional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor și prestării serviciilor în străinătate, în funcție de zona geografică a partenerului extern.

Pentru operațiunile cu încasare la termen între 90 și 360 de zile, cat și pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerțului a eliberat licențe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naționala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plății, stabilite conform clauzelor contractuale.

În cazul plăților în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeași perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.

Ministerul Comerțului, în raport cu obiectivele politicii comerciale va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum și lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 și 360 de zile calendaristice.

4. Deținerea de disponibilitati valutare în conturi bancare în străinătate de către persoanele juridice și fizice prevăzute la pct. 1 poate fi facuta numai pe baza și în condițiile autorizării prealabile a Băncii Naționale a României.

5. Operațiunile de transferuri externe privind investițiile directe în străinătate, investițiile de portofoliu și alte transferuri de sume în valută, efectuate potrivit normelor legale, se pot face numai cu avizul prealabil al Ministerului Finanțelor și cu autorizarea Băncii Naționale a României.

Pentru operațiunile prevăzute la alineatul precedent se va asigura repatrierea sumelor în valută rezultate din aceste operațiuni, după cum urmează:

- în termen de 30 de zile calendaristice de la data stabilirii și disponibilizarii în valută convertibilă a sumelor reprezentând dividende din activitatea de investiții în străinătate, precum și a cotelor-părți provenind din lichidarea acestor investiții, ținând seama de reglementările legale și de datele calendaristice de început și de sfârșit ale anului financiar în țările în care s-au efectuat aceste investiții;

- în termen de 15 zile calendaristice calculate de la scadenta plății stabilite conform clauzelor contractuale pentru celelalte operațiuni prevăzute la alin. 1.

6. Pentru operațiunile legate de export-import fără încasare efectivă în valută, destinate completării fondului de marfa pe piața interna, autorizate de organele abilitate în acest scop prin hotărâre a Guvernului, persoanele juridice și fizice prevăzute la pct. 1 sunt obligate, în situația efectuării în prealabil a exportului, sa realizeze importurile corespunzătoare în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data efectuării exporturilor. În caz contrar, acestea sunt obligate la repatrierea în valută a contravalorii exporturilor într-un termen suplimentar de maximum 15 zile calendaristice.

7. În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:

- 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;

- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;

- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere. În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.

În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50% .

9. Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunilor prevăzute la pct. 7 revin organelor Ministerului Finanțelor și Băncii Naționale a României, împuternicite în acest scop.

10. Pentru calcularea amenzilor contravenționale prevăzute la pct. 7 se utilizează cursul de schimb valutar în vigoare la data constatării contravenției."

Autorul excepției considera ca textul legal menționat este neconstitutional în raport cu prevederile cuprinse în art. 41 alin. (7), art. 49, art. 134 alin (1) și alin. (2) lit. a) și b), precum și în art. 135 alin. (6) din Constituție, deoarece prin instituirea obligației agenților economici de a incasa sumele în valută doar prin conturi deschise în România și la bănci autorizate de Banca Naționala a României se realizează o restrangere a exercițiului unor drepturi și al unor libertăți fundamentale, întrucât libertatea comerțului înseamnă și posibilitatea pentru agenții economici de a-și stabili împreună cu partenerii contractului locul unde urmează a se face plata și modalitățile de plată.

Prevederile constituționale invocate au următoarea redactare:

- Art. 41 alin. (7): "Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 134: "(1) Economia României este economie de piața. (2) Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;

b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară";

- Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Aceste dispoziții legale prevăd măsuri care au ca scop consolidarea regimului valutar în vigoare și întărirea disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare ale persoanelor fizice și juridice care produc și comercializează mărfuri, executa lucrări și prestează servicii în străinătate. Este prevăzută, de asemenea, atât obligația de repatriere a valutei, cat și sancționarea nerespectării acestei obligații.

Prin dispozițiile

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 12/1995

și modificată prin

Legea nr. 105/1997 , nu sunt incalcate prevederile constituționale cuprinse în art. 41 alin. (7), deoarece nu se instituie "o confiscare mascată", astfel cum susține autorul excepției, ci se prevăd măsuri de consolidare a regimului valutar, de intarire a disciplinei financiare a agenților economici care desfășoară activități de importexport, prevăzându-se obligația acestora de repatriere a valutei, precum și sancțiuni pentru nerespectarea acestei obligații, nerespectare care constituie contravenție. Conform alin. (1) al art. 41 din Constituție "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", iar în temeiul alin. (8) al art. 41 din Constituție "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii". Curtea constata ca aceste prevederi constituționale au fost respectate, deoarece limitele dreptului de proprietate au fost stabilite prin lege ( Legea nr. 12/1995

prin care a fost aprobată cu modificări

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 ), iar amenzile contravenționale prevăzute la pct. 7 al art. IV din ordonanța criticata sunt de asemenea prevăzute în condițiile legii.

Pe de altă parte, Curtea considera ca protecția proprietății private și, respectiv, a averii dobândite în mod licit, care nu poate fi confiscată, nu justifica utilizarea bunurilor proprietate privată, indiferent de natura lor, pentru încălcarea unui interes național, asa cum este cel al asigurării disponibilităților valutare necesare în vederea asigurării obligațiilor externe de plată ale economiei. În același sens Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin Decizia nr. 64 din 14 aprilie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 16 iunie 1998.

Referitor la încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor art. 49 din Constituție, Curtea observa ca acestea nu au incidența în cauza, deoarece se referă la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale cetățenilor, iar nu ale unor societăți comerciale.

Curtea constata că nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora prin

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 12/1995

și modificată prin

Legea nr. 105/1997 , sunt incalcate prevederile art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, ci, dimpotriva, considera ca acestea sunt respectate, deoarece tocmai în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) "Statul trebuie să asigure: [...] b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară;". Aceasta obligație fundamentală a fost respectata de Guvern și Parlament, ordonanța criticata având ca scop însăși protejarea intereselor naționale prin consolidarea regimului valutar, asigurarea disponibilităților valutare necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor externe de plată ale economiei. Nici economia de piața și nici libertatea comerțului nu justifica încălcarea obligației de repatriere a valutei și a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde însăși funcționarea sistemului economic, astfel încât autonomia juridică a agenților economici în activitatea de comerț exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligații.

În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat, de altfel, și prin Decizia nr. 60 din 31 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 mai 1998, respingând excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile

art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 12/1995

și modificată ulterior prin

Legea nr. 105/1997 .

Curtea a considerat ca ordonanța "își are temeiul în dispozițiile constituționale cuprinse în titlul IV <<Economia și finanțele publice>>, în special cele prevăzute la art. 134 alin. (2) lit. b), potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea financiară și valutară".

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o schimbare a jurisprudenței Curții, soluția și considerentele deciziei amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza.

Lipsa culpei societății comerciale exportatoare în repatrierea valutei în termenul prevăzut de lege, invocată de autorul excepției, nu constituie un aspect de neconstituționalitate care să poată fi supus controlului Curții, ci un aspect ce privește legalitatea sancțiunii, de competența exclusiva a instanței de judecată.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 12/1995

și modificată prin

Legea nr. 105/1997 , excepție ridicată de Societatea Comercială "TRANSTEX" - S.R.L. din Sighisoara în Dosarul nr. 3.038/1999 al Judecătoriei Sighisoara, județul Mures.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iunie 2000.