Decizia nr. 301/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

privind taxa pe valoarea adăugată și ale

art. 29 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994

privind impozitul pe profit, modificată și completată prin

Ordonanța Guvernului nr. 40/1998 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 249/1998 , excepție ridicată de Societatea Comercială "LEADER LEASE" - S.A. în Dosarul nr. 2.427/1998 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

La apelul nominal este prezenta Garda financiară centrala, prin comisarul Danut Sisu, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul părții prezente solicita respingerea excepției, ca inadmisibila, întrucât dispozițiile legale criticate sunt abrogate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibila, a excepției, arătând ca sesizarea Curții s-a făcut fără respectarea prevederilor

Legii nr. 47/1992 , în ceea ce privește dispozițiile

art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992 , întrucât aceasta ordonanța a fost în întregime abrogată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 17/2000 . Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 , pune concluzii de respingere, arătând ca aceasta dispoziție legală a suferit mai multe modificări, rămânând în vigoare numai alin. (5) al acestui articol, care, în redactarea actuala, nu conține nici o dispoziție care să contravină prevederilor art. 16 și 21 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 20 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.427/1998, Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

privind taxa pe valoarea adăugată, excepție ridicată de Societatea Comercială "LEADER LEASE" - S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

și ale

art. 29 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994

contravin prevederilor art. 21 din Constituție, întrucât "dreptul de a contesta măsurile dispuse de organele de control este blocat prin impunerea unei taxe de a carei plata sa depindă soluționarea contestației". Se mai susține ca aceste texte contravin și dispozițiilor art. 16 din Constituție, deoarece "obliga contribuabilul sa ceara acelorași structuri administrative care l-au controlat sa verifice legalitatea controlului", ceea ce, în opinia autorului excepției, creează "o vădită inegalitate între contribuabili și autorități, firesc fiind ca o cenzura a legalității și temeiniciei controlului să fie realizată de justiție, în fața căreia părțile sunt egale".

Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

este nefondata. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994 , considera ca aceasta este inadmisibila, întrucât Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest sens prin Decizia nr. 60 din 20 aprilie 1999.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepția ca fiind inadmisibila. În acest sens, se arata ca

Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

a fost abrogată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 17/2000 . În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 din Ordonanța nr. 70/1994 , Guvernul arata ca ordonanța a fost aprobată cu modificări prin

Legea nr. 73/1996

și, ca urmare a republicarii, articolele au căpătat o noua numerotare, astfel încât dispozițiile art. 29 au fost preluate în

art. 28. Prin Legea nr. 105/1997

au fost abrogate alin. (1)-(4) și alin. (6) ale acestui articol, rămânând în vigoare numai alin. (5) al art. 28.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:

I.

Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

privind taxa pe valoarea adăugată a fost abrogată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 17/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 15 martie 2000. Fața de aceasta situație instanța de judecată avea obligația să constate ca dispoziția legală atacată a fost abrogată și, pe cale de consecința, printr-o încheiere motivată, sa respingă excepția ca fiind inadmisibila, fără a mai sesiza Curtea.

Curtea retine ca, potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare (...)".

Deoarece în speta, deși sesizarea s-a făcut ulterior abrogării

Ordonanței Guvernului nr. 3/1992

(prin Încheierea din 20 noiembrie 2000) și instanța nu a respins excepția, Curtea constata, în temeiul

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, ca excepția este inadmisibila, urmând să fie respinsă.

II. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994

privind impozitul pe profit, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 12 martie 1997, Curtea observa ca aceasta ordonanța a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 40/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 30 ianuarie 1998, aprobată și modificată prin

Legea nr. 249/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 30 decembrie 1998.

Examinând criticile de neconstituționalitate formulate de autorul excepției, Curtea constata ca acestea se referă la dispozițiile

art. 28 în redactarea data prin Ordonanța Guvernului nr. 40/1998 . Asadar, Curtea urmează să se pronunțe asupra acestor dispoziții, care au următorul conținut: "Obiectiunile, contestațiile și plângerile formulate la actele de control sau de impunere ale organelor fiscale se soluționează conform dispozițiilor

Legii nr. 105/1997

pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și a plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor."

Autorul excepției considera ca acest text ar contraveni dispozițiilor art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție din Constituție, deoarece "dreptul de a contesta măsurile dispuse de organele de control este blocat prin impunerea unor taxe de a căror plata depinde soluționarea contestației", precum și faptului ca "obliga contribuabilul sa ceara acelorași structuri administrative care l-au controlat sa verifice legalitatea controlului", ceea ce creează "o vădită inegalitate între contribuabili și autorități, firesc fiind ca o cenzura a legalității și temeiniciei controlului să fie realizată de justiție, în fața căreia părțile sunt egale".

Analizând aceste critici de neconstituționalitate, Curtea retine ca acestea sunt neintemeiate.

Textul legal supus controlului de constituționalitate nu cuprinde nici o dispoziție de natura sa ducă la concluzia ca ar contraveni prevederilor constituționale menționate. Potrivit acestui text, obiectiunile, contestațiile și plângerile formulate cu privire la actele de control sau de impunere ale organelor fiscale se soluționează conform dispozițiilor

Legii nr. 105/1997 .

Curtea constata ca

Legea nr. 105/1997

a fost la rândul ei abrogată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 13 din 26 ianuarie 2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001. Prin aceasta ordonanța este menținută însă procedura administrativ-jurisdicțională de soluționare a contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice. Or, în legătură cu legitimitatea constituțională a unei asemenea proceduri, Curtea a statuat în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), ca "procedura administrativ-jurisdicțională constituie o măsura de protecție care deci nu poate avea ca scop, în nici un mod, limitarea accesului la justiție. Asa fiind, existenta unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești, în condițiile stabilite de lege. Ca urmare, hotărârea organului de jurisdicție administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ sau altei instanțe competente, potrivit legii, iar părților nu li se poate limita exercitarea acestui drept consfintit de prevederile Constituției".

De asemenea, Curtea observa că nu este încălcat nici principiul egalității prevăzut la art. 16 din Constituție, Curtea a statuat în mod constant în practica sa, ca de exemplu: Decizia nr. 77/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 7 octombrie 1997, Decizia nr. 385/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 27 noiembrie 1997, și Decizia nr. 323/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 22 decembrie 1997, ca principiul egalității privește egalitatea cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice, și nu egalitatea de tratament juridic între cetățeni și autoritățile publice.

Curtea constata ca, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a acestei jurisprudente, atât considerentele, cat și soluția pronunțată în acele decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992

privind taxa pe valoarea adăugată, excepție ridicată de Societatea Comercială "LEADER LEASE" - S.A. în Dosarul nr. 2.427/1998 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1994

privind impozitul pe profit, republicată, modificată și completată prin

Ordonanța Guvernului nr. 40/1998 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 249/1998 , excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2001.