Decizia nr. 259/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1, 3 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată, cu modificări și completări, prin

Legea nr. 78/2003 , excepție ridicată de Societatea Comercială "BNP Consult" - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 28/S/2002 al Tribunalului Teleorman - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde avocat Dana Babov, pentru autorul excepției, și Eugenia Melania Mihaila, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicita admiterea acesteia, deoarece prevederile

art. 1, 3 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat. Prin suspendarea procedurii executării silite pornite de creditori se creează un dezechilibru între cele doua puteri ale statului: judecătorească și legiuitoare. Totodată, se arata ca art. 4 din ordonanța de urgență ingradeste accesul liber la justiție al creditorilor cărora li se suspenda dreptul de a-și mai recupera creanțele, fiind incalcate astfel dispozițiile art. 21 și ale art. 41 din Constituție.

Partea prezenta solicita respingerea excepției și continuarea procedurii de reorganizare judiciară.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arata ca, în jurisprudenta sa, Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, aprobată și modificată prin

Legea nr. 82/2003 , retinand, între altele, ca măsura suspendării procedurii de executare silită nu aduce vreo atingere prevederilor art. 21 din Constituție.

Astfel, se considera ca suspendarea executării silite, reglementată de prevederile legale criticate, este o măsura cu caracter temporar, creanta putând fi satisfacuta și din alte bunuri ale debitorului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 28/S/2002, Tribunalul Teleorman - Secția civilă - judecătorul sindic a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1, 3 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , excepție ridicată de Societatea Comercială "BNP Consult" S.A. din Craiova.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține ca dispozițiile criticate ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și pe cele ale art. 125 privind instanțele judecătorești, întrucât, "prin caracterul obligatoriu al suspendării procedurii, legislativul intervine în mod neconstitutional în înfăptuirea actului de justiție, demersurile creditorilor pentru recuperarea creanțelor lor rămânând nefinalizate". În opinia autorului excepției, "suspendarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului la cererea unui terț, asa cum dispune textul de lege examinat, goleste de conținut și de eficienta dreptul de a se adresa justiției, de vreme ce creditorii care au solicitat deschiderea procedurii față de societatea în incapacitate de plată, independent de voința și de vina lor, nu mai pot stărui în continuarea procedurii în vederea recuperării integrale sau cel puțin parțiale a creanțelor lor".

Totodată, autorul excepției susține ca, din coroborarea dispozițiilor

art. 2 lit. b) al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

și a celor ale

art. 7 alin. (1) al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, rezultă ca "se determina imposibilitatea creditorilor de a-și recupera creanțele, consecințe datorită cărora dispozițiile legale criticate aduc atingere dreptului însuși, iar nu numai restrangerea vremelnică a exercițiului acestuia".

În motivarea excepției, se face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 6/1992 și nr. 50/2000, prin care s-a stabilit ca o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției este contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat.

Tribunalul Teleorman - Secția civilă considera ca "suspendarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului lipsește creditorii de posibilitatea valorificării drepturilor lor legitime prin recuperarea creanțelor și le restrânge accesul liber la justiție, situație în care prevederile

art. 2 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2001

și

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

determina imposibilitatea creditorilor de a-și recupera creanțele". Instanța face referire în cuprinsul încheierii la jurisprudenta Curții Constituționale (deciziile nr. 6/1992 și nr. 50/2000), care s-a pronunțat în alte cazuri cu privire la dispoziții legale prin care se suspenda cursul judecații sau executarea hotărârilor judecătorești definitive. Se retine ca, "în virtutea principiului separației puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervină în procesul de realizare a justiției, astfel cum se menționează în considerentele

Deciziei nr. 6 din 11 noiembrie 1992

a Curții Constituționale".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul arata, în esenta, ca excepția este neîntemeiată, întrucât suspendarea procedurii de executare silită pornită de creditori, prevăzută de text, are un caracter temporar, "art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență prevăzând cazurile în care poate interveni reluarea procedurilor de executare". Mai mult, arata Guvernul, "chiar și pe perioada în care operează suspendarea dreptul creditorilor de a-și satisface creanțele nu este afectat, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , aceștia având posibilitatea sa urmărească alte bunuri aflate în patrimoniul debitorilor".

De asemenea, în punctul de vedere al Guvernului se considera ca "examinarea dispozițiilor legale criticate ar trebui să aibă în vedere și scopul adoptării actului normativ contestat, respectiv stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele care fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 ". În acest sens, se arata ca măsura suspendării procedurii de executare silită, prevăzută la art. 1 din ordonanța de urgență criticata, este menita să asigure crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție (în speta, punerea în valoare a unor spații dezafectate destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a unor fabrici de nutreturi combinate dezafectate), obligație a statului prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție. Totodată, Guvernul face referire și la obligația statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică, obligație prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție.

Avocatul Poporului apreciază ca "se impune admiterea excepției și constatarea neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 1, art. 3 și

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 ". Se arata ca "art. 3 din ordonanța prevede suspendarea de drept a exercitării acțiunilor sau, după caz, a efectuării procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

pentru o cauza diferita de cele arătate la art. 243 din Codul de procedură civilă". Potrivit prevederilor art. 125 din Constituție, "competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", dar "aceasta nu înseamnă ca legiuitorul poate institui și reguli de procedura contrare unor dispoziții sau principii constituționale".

Totodată, Avocatul Poporului observa ca dispozițiile criticate "contravin principiului liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție", întrucât "liberul acces la justiție include dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței judecătorești competente <<pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime>>, precum și de a stărui în continuarea procesului judiciar declansat până la soluționarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege". Astfel, se afirma ca "suspendarea, dispunandu-se pe o perioadă nedeterminată, lipsește creditorii, timp îndelungat, de orice posibilitate pentru valorificarea drepturilor lor legitime prin recuperarea creanțelor, eventual prin lichidarea activelor sau a întregului patrimoniu al societății debitoare". Totodată se precizează ca "restrangerea, prin suspendare, a exercițiului dreptului de acces liber la justiție, chiar prin lege, nu este justificată de nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 49 din Constituție". De asemenea, Avocatul Poporului considera ca "se poate retine și faptul ca suspendarea pe o perioadă îndelungată a procedurii și, mai ales, închiderea acesteia în urma privatizării societății comerciale debitoare determina, poate în multe cazuri, imposibilitatea celorlalți creditori de a-și mai recupera creanțele, consecințe datorită cărora dispozițiile legale criticate aduc atingere dreptului însuși".

Apreciind, de asemenea, ca "prin caracterul obligatoriu al suspendării procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, iar apoi al închiderii procedurii, prin dispozițiile legale criticate, legislativul intervine în mod neconstitutional în înfăptuirea actului de justiție", Avocatul Poporului face referire și la jurisprudenta Curții Constituționale - Decizia nr. 6/1992 -, prin care s-a stabilit ca "o dispoziție legală prin care se suspenda cursul judecații sau executarea hotărârilor judecătorești definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala", soluție "reiterata și în Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 1, 3 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 11 septembrie 2002, aprobată, cu modificări și completări, prin

Legea nr. 78 din 12 martie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003, texte care au următorul cuprins:

- Art. 1: "(1) În vederea stimulării cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002, la data încheierii contractului prevăzut la

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , cu modificările ulterioare, se suspenda orice procedura de executare silită pornită de creditori și orice oferta de vânzare asupra imobilelor a căror folosință gratuita a fost acordată sau urmează să fie acordată prin contract.

(2) În cazul imobilelor ce fac obiectul unor contracte deja încheiate în baza

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , cu modificările ulterioare, măsura suspendării procedurilor de executare silită pornite de creditori se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Termenul de prescripție a dreptului creditorilor de a cere executarea silită a creanțelor față de debitorii care au în patrimoniu imobile a căror folosință gratuita a fost acordată prin contract se suspenda pe durata în care procedurile de executare silită asupra acestor imobile au fost suspendate conform alin. (1) și (2).";

- Art. 3: "(1) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și în cazul imobilelor aparținând debitorilor aflați în procedura prevăzută de

Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în procedura de dizolvare și lichidare prevăzută de

Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru imobilele la care exista cerere de atribuire și care îndeplinesc condițiile prevăzute în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , cu modificările ulterioare.

(2) Documentația aferentă imobilelor menționate la alin. (1) va fi predată comisiei constituite în baza prevederilor art. 1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 216/2002 , în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.";

- Art. 4: "De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspenda dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanșarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosință gratuita, conform prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , cu modificările ulterioare, pe toată perioada de valabilitate a contractelor de atribuire a folosinței gratuite."

În susținerea excepției, autorul acesteia a invocat, în esenta, încălcarea principiului constituțional al separației puterilor în stat, a dreptului la acces în justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, a dispozițiilor art. 49 din Constituție privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și a prevederilor art. 125 din Constituție privind instanțele judecătorești, texte care au următorul cuprins:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 125: "(1) Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.

(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege."

Critica de neconstituționalitate consta, în esenta, în susținerea ca suspendarea cursului judecații cererilor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului sau a executării hotărârilor judecătorești privind bunuri dintre cele vizate de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

încalcă principiile constituționale ale separației puterilor în stat și ale accesului liber la justiție, lăsând fără conținut și eficienta dreptul creditorilor de a se adresa justiției și de a obține, pe aceasta cale, valorificarea drepturilor lor legitime și recuperarea creanțelor.

În legătură cu prevederile

art. 2 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , coroborate cu cele ale

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , se afirma ca creditorii sunt în imposibilitate de a-și mai recupera creanțele, fiind deci vorba de atingerea dreptului însuși și nu numai de restrangerea exercițiului acestuia.

Textul

art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , invocat în legătură cu încălcarea dispozițiilor art. 49 din Constituție, are următorul conținut: "(1) La expirarea termenului de 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosință gratuita, fabrica de nutreturi combinate, construcția zootehnica, terenul de sub acestea și incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosință gratuita, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la un preț echivalent cu 10% din valoarea acestora la momentul atribuirii în folosință gratuita, stabilită potrivit normelor metodologice."

Analizând aceste sustineri, Curtea constata ca ele sunt întemeiate în ce privește încălcarea principiului separației puterilor în stat și al liberului acces la justiție. Dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

prevăd suspendarea procedurilor de executare silită pornită de creditori asupra imobilelor a căror folosință gratuita a fost acordată sau urmează să fie acordată prin contract. Potrivit art. 3, aceste dispoziții se aplică și în cazul imobilelor aparținând debitorilor aflați în procedura prevăzută de

Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în procedura de dizolvare și lichidare prevăzută de

Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, potrivit art. 4, se suspenda și dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanșarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosință gratuita, conform prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , pe toată perioada de valabilitate a contractelor de atribuire a folosinței gratuite.

Astfel fiind, dispozițiile legale examinate încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, principiu care, fără să fie formulat textual, rezultă, în mod evident, asa cum a stabilit Curtea în jurisprudenta sa, din contextul prevederilor constituționale referitoare la organizarea și atribuțiile autorităților publice. Totodată aceste prevederi contravin și dispozițiilor art. 21 din Constituție prin aceea ca măsura suspendării executării silite, prevăzută de textele legale criticate, ingradeste exercitarea de către creditori a dreptului de a acționa în justiție pentru apărarea drepturilor lor.

Prin dispozițiile

art. 1, 3 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

s-a produs o ingerinta directa a legiuitorului delegat în atribuțiile specifice activității instanțelor judecătorești, prin reglementarea suspendării executării silite, a procedurilor în curs prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau a celor de dizolvare și lichidare prevăzute de

Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dreptului creditorilor de a introduce cereri pentru declanșarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosință gratuita, conform

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , cu modificările ulterioare, pe toată durata de valabilitate a folosinței gratuite. Soluționarea acestor cauze, inclusiv dreptul creditorilor de a introduce cereri pentru declanșarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , împotriva debitorilor ale căror bunuri au fost atribuite în folosință gratuita, conform prevederilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , poate fi realizată numai în cadrul actualului regim constituțional al activității instanțelor judecătorești, potrivit competentei și procedurii de judecată stabilite de lege. Intervenția ulterioară a legiuitorului delegat, prin care este paralizata, fără termen sau pe timp de 5 ani, într-un fel sau altul, rezolvarea unor litigii, este în mod evident contrară dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".

Pe de altă parte, Curtea observa ca prin dispozițiile criticate este îngrădită și exercitarea dreptului de acces liber la justiție al persoanelor care se vad în situația de a nu-și mai putea valorifica drepturile împotriva debitorilor, inclusiv a celor recunoscute prin titluri executorii, sau de a nu se mai putea adresa justiției pentru declanșarea procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, potrivit alin. (2) al art. 21 din Constituție, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea accesului liber la justiție. Este de observat, de asemenea, ca măsurile instituite prin ordonanța de urgență sunt pe termen foarte lung, de 5 ani, conform

art. 4 și 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , care este termenul contractului încheiat pentru atribuirea în folosință gratuita a construcțiilor zootehnice dezafectate, a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, a terenurilor de sub construcții și a celor din incinta. Mai mult, în cazul prevăzut de

art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 168/2001 , la care trimit textele criticate, bunurile respective pot fi vândute celor cărora li s-au dat în folosință gratuita pentru 5 ani, la expirarea acestui termen, la un preț echivalent cu 10% din valoarea bunurilor respective la momentul atribuirii în folosință gratuita.

În legătură cu critica de neconstituționalitate bazată pe susținerea încălcării separației puterilor în stat și a accesului liber la justiție, în cazul suspendării cursului judecații unor cauze aflate în fața justiției ori a executării hotărârilor judecătorești definitive, este de remarcat ca, în jurisprudenta sa, Curtea Constituțională a stabilit ca asemenea procedee din partea autorității legiuitoare sunt neconstituționale.

Astfel, prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, Curtea, în exercitarea controlului a priori, a declarat "neconstituționale prevederile art. 2 alin. 1 și ale art. 5 din Legea privind măsuri premergătoare situației juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944". Prin art. 5 al legii respective, se prevedea, asa cum s-a reținut prin decizia Curții, ca "până la adoptarea viitoarei legi se suspenda din oficiu judecarea proceselor de orice natura privitoare la bunurile ce fac obiectul art. 1 din legea în discuție, precum și executarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate cu privire la asemenea bunuri". Cu privire la aceasta prevedere a legii, Curtea a stabilit, în considerentele deciziei, ca "încalcă raporturile constituționale dintre puterea legislativă și cea judecătorească", întrucât "în virtutea principiului separației puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervină în procesul de realizare a justiției". De asemenea, Curtea a reținut ca "o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcționa, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze și pentru o anumită perioada de timp, ar avea drept consecința ruperea echilibrului constituțional dintre aceste autorități. De aceea, o dispoziție legală prin care se suspenda cursul judecații sau executarea hotărârilor judecătorești definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala".

De asemenea, prin Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 iunie 2000, Curtea Constituțională a reținut ca "o prevedere legală prin care s-ar interzice - fie și numai temporar - executarea unei hotărâri judecătorești ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției, fiind contrară principiului constituțional al separației puterilor în stat".

Aceste considerente își păstrează valabilitatea și în cauza de fața.

Este adevărat ca, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională s-a pronunțat recent asupra dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, aprobată și modificată prin

Legea nr. 82/2003 , stabilind, cu majoritate de voturi, ca acestea sunt constituționale. Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 82/2003 , retinand, între altele, în raport cu motivele invocate de autorii excepțiilor, că nu sunt incalcate dispozițiile art. 21 din Constituție, care consacra dreptul liberului acces la justiție. Situațiile reglementate prin aceasta ordonanța au fost însă diferite de cele prevăzute de

art. 1, 3 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002 , dat fiind ca măsura suspendării este pronunțată de instanța competența, pe o perioadă limitată, de numai un an, cu drept de a fi prelungită cu încă un an, după constatarea de către judecător a îndeplinirii condițiilor prevăzute în ordonanța.

Faptul ca, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională s-a pronunțat, în anii 2002 și 2003, asupra dispozițiilor

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 82/2003 , stabilind, cu majoritate de voturi, ca acestea sunt constituționale, constituie prin nuantarile făcute, în realitate, nu o abatere de la jurisprudenta Curții Constituționale, ci o consolidare a acesteia cu privire la separația puterilor în stat și la accesul liber la justiție.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut, în esenta, prin deciziile referitoare la

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 82/2003 , ca acest text nu este neconstitutional, întrucât "suspendarea exercitării acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de

Legea nr. 64/1995

nu încalcă principiul liberului acces la justiție, dat fiind ca, prin însăși natura ei, această măsură constituie un act judiciar de decizie, adoptat de instanța competența, pe o perioadă limitată (de numai un an, cu posibilitatea prelungirii ei încă un an), potrivit

art. III alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , după constatarea de către judecător a îndeplinirii condițiilor prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol". Pe de altă parte, Curtea a reținut ca, "în condițiile în care măsura suspendării nu operează de drept, ci, asa cum s-a arătat, în cadrul unei proceduri judiciare, creditorii și toate celelalte persoane interesate au posibilitatea sa înfățișeze instanței punctul lor de vedere cu privire la existenta tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea acțiunilor sau, după caz, a procedurilor prevăzute de lege". În același sens, s-a mai reținut de către Curte, "este de observat ca procedura suspendată pe cale judiciară urmează să se inchida tot pe cale judiciară, fie în condițiile prevăzute de

art. 117 și următoarele din Legea nr. 64/1995

- dacă nu s-a realizat privatizarea -, fie în condițiile prevăzute de art. III alin. (4) din Ordonanța Guvernului 38/2002, în urma privatizării prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni". Pe de altă parte, Curtea a mai reținut ca "titularii drepturilor de creanta care au solicitat deschiderea procedurii față de societatea comercială ajunsă în incapacitate de plată au posibilitatea ca, la închiderea procedurii speciale prevăzute de

art. III din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , să își recupereze creanțele pe baza prevederilor contractului de privatizare sau, în condițiile dreptului comun, de la succesorii societății privatizate". (În acest sens, a se vedea, de exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 211 din 10 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 28 octombrie 2002, Decizia nr. 49 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 2 aprilie 2003, Decizia nr. 95 din 6 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 6 mai 2003).

Aceasta jurisprudenta a Curții Constituționale, care, în cazul suspendării unor cauze aflate pe rolul instanțelor judecătorești, ca și a executării silite, distinge în ceea ce privește constituționalitatea legilor care prevăd aceste măsuri, după cum ele operează de drept, sau prin decizia instanțelor, precum și prin stabilirea unor termene imprecise sau lungi ori, dimpotriva, a unor termene scurte, precis prevăzute, este concordanta mutatis mutandis cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea Secției a II-a a Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, definitivă la 25 iunie 2002, pronunțată în cauza Saggio contra Italiei, Curtea a stabilit ca "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criza, autorizata sa continue activitatea sa productiva în interesul economiei naționale, nu este criticabila în sine, având în vedere marja de apreciere autorizata de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale]. Totuși un astfel de sistem implica riscul de a impune creditorilor o sarcina excesiva în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedura pentru a veghea ca aceasta aplicare a sistemului și a incidentei sale asupra dreptului de proprietate al particularilor sa nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "BNP Consult" - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 28/S/2002 al Tribunalului Teleorman - Secția civilă și constata ca dispozițiile

art. 1, 3 și 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 102/2002

privind unele măsuri pentru stimularea cererii de atribuire a folosinței gratuite și a investițiilor în imobilele ce fac obiectul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 168/2001

privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, ingrasarii și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 78/2003 , sunt neconstituționale.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2003.