Decizia nr. 284/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 278/2010

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea în Dosarul nr. 1.775/3/CA/2011 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, precum și în Dosarul nr. 1.203/91/2011 al Tribunalului Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 259D/2011 și nr. 546D/2011.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarele au fost conexate prin Încheierea din 6 martie 2012 și repuse pe rol prin Încheierea din 7 martie 2011.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 6 martie 2012, în prezența reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 546D/2011 la Dosarul nr. 259DD/2011, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a dispus amânarea pronunțării pentru data de 7 martie 2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât prin instituirea unei proceduri administrativ jurisdicționale facultative de contestare a actelor emise de autoritatea contractantă nu se îngrădește sfera posibilităților persoanelor vătămate de a ataca actele nelegale emise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut o procedură care să asigure soluționarea procesului într-un termen rezonabil, stabilind un termen mai scurt decât cel din dreptul comun în materie de anulare a actelor emise de autorități. Textul de lege nu interzice accesul la justiție, partea vătămată putându-se adresa direct instanței pe calea contenciosului administrativ. De altfel, textul este compatibil și cu Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European în ceea ce privește eficacitatea soluționării litigiilor în materia contractelor de achiziție. De asemenea, menționează

Decizia Curții Constituționale nr. 1.091 din 8 septembrie 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.775/3/CA/2011, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 278/2010

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2010 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva procedurii de atribuire a unui contract de achiziție publică, întemeiată pe dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 .

Prin Încheierea din 19 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.203/91/2011, Tribunalul Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva procedurii de atribuire a unui contract de achiziție publică, întemeiată pe dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că prevederile criticate, astfel cum au fost modificate, sunt neconstituționale și contravin art. 21 alin. (4) din Constituție. Astfel, modificările aduse

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii prin

Legea nr. 278/2010 , în sensul eliminării posibilității de a formula contestație în cadrul unei proceduri de achiziție publică direct la instanța de contencios administrativ, transformă această procedură administrativ jurisdicțională dintr-una facultativă într-una obligatorie. Partea nu mai are posibilitatea să sesizeze direct instanța de contencios administrativ, ci este obligată să se adreseze Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, ca organ administrativ jurisdicțional, urmând ca împotriva soluției pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor să formuleze plângere. Totodată, arată că nu invocă neconstituționalitatea în raport cu o împiedicare absolută de acces la justiție, ci critica sa vizează exclusiv încălcarea unui principiu constituțional, respectiv cel prevăzut de art. 21 alin. (4).

De asemenea, susține că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece îngrădesc accesul liber la justiție prin faptul că acestea instituie caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicționale pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor emise de autoritățile contractante, în materia achizițiilor publice.

Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 278/2010 , este întemeiată. În acest sens arată că prin efectul

Legii nr. 278/2010

legiuitorul a prevăzut în sarcina persoanelor care se consideră vătămate într-un drept sau într-un interes legitim, printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, obligația de a recurge la jurisdicția administrativă exercitată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Or, această procedură de soluționare a contestațiilor în această materie nu are configurația plângerii prealabile.

Tribunalul Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal arată că prevederile

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

impun contestarea pe cale administrativ-jurisdicțională la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, dar potrivit art. 281 și art. 283 din același act normativ, împotriva deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor se poate formula plângere la instanță, astfel încât nu se îngrădește accesul părților interesate la justiție, iar excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 259D/2011, consideră că dispozițiile

art. 255 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale, arătând că acestea instituie o procedură administrativ-jurisdicțională, persoana vătămată având posibilitatea, pe de o parte, de a contesta actul autorității contractante în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, iar împotriva deciziei acestuia putând formula plângere în fața instanțelor judecătorești. Pe de altă parte, nicio dispoziție a actului normativ criticat nu împiedică persoana interesată de a sesiza direct instanța de judecată, în condițiile dreptului comun. De asemenea, în ceea ce privește legitimitatea constituțională a procedurilor administrativ-jurisdicționale, invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, dispozițiile

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

au fost modificate prin pct. 21 al articolului unic din

Legea nr. 278/2010

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2010

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 31 decembrie 2010, astfel că în prezent dispozițiile criticate au următorul cuprins:

- Art. 255 alin. (1): "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate solicita, prin contestație, anularea actului, obligarea autorității contractante de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, în Dosarul nr. 259D/2011, sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 alin. (4) care prevăd că "Jurisdicțiile speciale sunt facultative și gratuite" și, în Dosarul nr. 546D/2011, ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Prevederile

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

fac parte din cap. IX "Soluționarea contestațiilor", capitol ce reglementează o procedură administrativ-jurisdicțională de soluționare a contestațiilor privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aspect reținut de Curtea Constituțională și prin

Decizia nr. 690 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007.

2. Din economia dispozițiilor criticate se reține că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate solicita, prin contestație, anularea actului, obligarea autorității contractante de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 .

De asemenea, din parcurgerea normei criticate Curtea observă că aceasta nu restricționează dreptul persoanelor care se consideră vătămate de a alege calea de atac în justiție, drept pe care îl prescrie art. 21 alin. (4) din Constituție, transpusă ca normă de principiu și în

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.

Astfel, în cuprinsul

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

legiuitorul nu a stabilit obligația persoanelor de a urma numai calea administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Dimpotrivă, sintagma "poate solicita" are semnificația de recunoaștere în persoana contestatorului a facultății de a demara o cale de atac administrativ-jurisdicțională, iar nicidecum a obligației de a urma această cale.

Concluzia se desprinde și din dispozițiile

art. 256 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , care dispun expressis verbis că, în vederea soluționării contestațiilor pe cale administrativ-jurisdicțională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, deci nu obligația.

Așadar, contrar argumentației pe care se bazează autoarea excepției, textele

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicționale, ci o prevăd ca facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. De altfel, rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale o constituie specificul și implicațiile sociale, o modalitate eficientă de prevenire și limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluționarea contestațiilor în materia achizițiilor publice este necesar să se desfășoare și să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate, or, este cunoscut faptul că judecarea proceselor în această materie s-ar putea întinde pe o perioadă foarte lungă.

Existența acestei căi nu împiedică respectiva persoană să apeleze la calea de atac judiciară, la instanțele de judecată, în măsura în care apreciază că aceasta îi servește mai bine interesele. Nicio dispoziție din cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006

nu prevede că actele autorităților contractante pot fi atacate numai la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum nicio dispoziție din același act normativ nu împiedică persoana să se adreseze numai instanțelor de judecată.

Neexistând stabilită o interdicție în privința sesizării directe a instanțelor de judecată, persoanele pot recurge la această sesizare. În sprijinul acestei concluzii vin și trebuie reținute prevederile

art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , potrivit cărora "Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ [...]".

Faptul că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

nu reia ceea ce este deja consacrat de

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

nu îi aduce atingere caracterului său constituțional. Chiar dacă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , în redactarea actuală, nu amintește de calea de atac în justiție, întrucât ea nu o interzice, nu înseamnă că respectiva cale nu ar mai exista sau că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

ar intră în conflict cu art. 21 alin. (4) din Constituție. Cum s-a precizat, ea există în continuare, fiind reglementată de

Legea nr. 554/2004

în vigoare, și poate fi urmată de persoanele care se consideră vătămate.

3. Nu poate fi reținut punctul de vedere al instanței, care opinează că "prin efectul

Legii nr. 278/2010

legiuitorul a prevăzut în sarcina persoanelor care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, obligația de a recurge la jurisdicția administrativă exercitată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor". O atare opinie este în contradicție cu principiul plenitudinii de jurisdicție, ce se desprinde din prevederile constituționale ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți", precum și ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".

4. Totodată, prin

Decizia nr. 1.015 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea, făcând referire și la prevederile criticate în prezenta cauză, a reținut că într-o atare situație dispozițiile criticate satisfac pe deplin cerința constituțională consacrată de art. 21 alin. (4), potrivit căreia "jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite", persoana vătămată având posibilitatea de a opta între contestarea actului administrativ pe calea administrativ-jurisdicțională și formularea unei acțiuni direct în fața instanței judecătorești, în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ.

În același sens este, spre exemplu, și

Decizia nr. 318 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 23 aprilie 2008,

Decizia nr. 585 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 2 iunie 2009, sau

Decizia nr. 1.091 din 8 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 25 noiembrie 2011, decizii prin care Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor criticate, în forma de la momentul sesizării.

5. De asemenea, prin

Decizia nr. 732 din 24 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 7 august 2008, cu referire la jurisprudența sa anterioară, Curtea Constituțională a reținut că existența unei proceduri prealabile administrativ-jurisdicționale este acceptată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În legătură cu aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că rațiuni de flexibilitate și eficiență, care sunt pe deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica intervenția anterioară a unor organe administrative sau profesionale ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigențele menționatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiția juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei, Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere împotriva Belgiei, 1981. Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat că instituirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este, eo ipso, neconstituțională.

6. Referitor la legitimitatea constituțională a procedurilor administrativ-jurisdicționale, Curtea Constituțională a statuat, de principiu, prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu contravine dispozițiilor constituționale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești în condițiile legii. În atare situație, este exclusă posibilitatea ca un organ al administrației publice, chiar cu caracter jurisdicțional, să se substituie instanței judecătorești, astfel încât părților nu li se poate limita exercitarea unui drept consfințit de Constituție.

7. De asemenea, prevederile legislației europene, respectiv ale Directivei 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE și 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce privește ameliorarea eficacității căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 335/31 din 20 decembrie 2007, statuează că "statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că, în ceea ce privește contractele circumscrise domeniului (de aplicare al Directivei 2004/18/CE), deciziile luate de autoritățile contractante pot fi supuse unor căi de atac efective și, în special, cât se poate de rapide [...]".

8. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la respectarea principiului celerității procedurilor judiciare, a arătat că, prin impunerea respectării unui termen rezonabil, Convenția subliniază importanța faptului că "justiția trebuie să fie administrată fără întârzieri de natură a-i compromite eficacitatea și credibilitatea (Hotărârea din 27 octombrie 1994 privind Cauza Katte Klitsche de la Grange împotriva Italiei, seria A, nr. 293-B, paragraful 61), statul fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru aceea a organelor judiciare (Hotărârea din 23 octombrie 1990 privind Cauza Moreira de Azevedo împotriva Portugaliei, seria A, nr. 189, paragraful 73)."

9. Potrivit dispozițiilor referitoare la căile de atac împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, respectiv ale art. 281 coroborate cu cele ale

art. 283 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , deciziile Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pot fi atacate cu plângere la Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal, atât pentru motive de nelegalitate, cât și pentru motive de netemeinicie, conform procedurii prevăzute de dispozițiile art. 304^1 din Codul de procedură civilă.

De altfel, prevederile criticate constituie norme de procedură, prin care se reglementează soluționarea contestațiilor privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, or, potrivit prevederilor art. 126 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar prevederile criticate au fost edictate în lumina dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, având în vedere specificul acestor proceduri și celeritatea cu care trebuie să se desfășoare.

10. Având în vedere cele prezentate mai sus, Curtea nu poate reține neconstituționalitatea prevederilor criticate, întrucât acestea nu îngrădesc accesul liber la justiție, și nici susținerea potrivit căreia acestea instituie caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicționale pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor emise de autoritățile contractante, în materia achizițiilor publice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 255 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea în Dosarul nr. 1.775/3/CA/2011 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, precum și în Dosarul nr. 1.203/91/2011 al Tribunalului Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2012.