Strategia din 4 iunie 2008
privind sectoarele vulnerabile și administrația publică locală pe perioada 2008-2010
prezumat în vigoare
Capitolul 1 Introducere
Existența unei administrații publice centrale și locale eficiente și democratice reprezintă unul dintre cele mai importante criterii care definesc modernitatea unei țări.
În acest moment, o prioritate majoră a Guvernului României este realizarea unei reforme reale prin care administrația publică din țara noastră să se situeze la nivelul standardelor europene și să se caracterizeze prin transparență, predictibilitate, responsabilitate, adaptabilitate și eficacitate.
Este evident că, pentru a reuși, aceste demersuri nu se pot realiza numai prin efortul și voința politică ale Guvernului, ci este nevoie de un efort la nivelul întregii societăți.
Strategia națională anticorupție privind sectoarele vulnerabile și administrația publică locală pe perioada 2008-2010, denumită în continuare strategia, este în concordanță cu obiectivele Programului de guvernare, ce se regăsesc în două dintre capitolele prioritare ale acestuia - "Reforma administrației publice" și "Politici anticorupție".
Reducerea vulnerabilității la corupție în sectoare percepute de consumatorii de servicii publice ca fiind sensibile a fost și rămâne o preocupare constantă a autorităților române.
Strategia propune măsuri care vin în completarea Strategiei de Reformă a Administrației Publice și în completarea obiectivului nr. I "Creșterea transparenței și integrității în administrația publică" din Strategia națională anticorupție pe perioada 2005-2007.
În strategie sunt luate în considerare concluziile unor evaluări instituționale, guvernamentale și neguvernamentale, realizate în România, dar și din surse externe.
Dintre cele mai importante surse externe menționăm: Raportul de monitorizare al Comisiei Europene din data de 26 septembrie 2006, Raportul Comisiei Europene privind evoluția măsurilor de acompaniere în România după aderare, dat publicității în data de 27 iunie 2007, rapoarte Transparency International, precum și rapoartele Grupului statelor pentru lupta împotriva corupției (The Group of States against Corruption - GRECO).
Prin Raportul de monitorizare al Comisiei Europene din data de 26 septembrie 2006 s-a creat cadrul pentru stabilirea, după data aderării României la Uniunea Europeană, a unui mecanism de cooperare și verificare a evoluțiilor înregistrate în domeniile reformei sistemului judiciar și al luptei anticorupție.
Astfel, prin
Decizia Comisiei 2006/928/CE
din 13 decembrie 2006, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 354 din 14 decembrie 2006, au fost identificate 4 condiționalități (benchmarks - BM) cu privire la care se realizează, în perioada post-aderare, o monitorizare strictă. Condiționalitatea 4 se referă la adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire și de luptă împotriva corupției, în special în administrația locală.
În același timp, Raportul Comisiei Europene privind evoluția măsurilor de acompaniere în România după aderare, dat publicității în data de 27 iunie 2007, recomandă elaborarea unei strategii anticorupție coerente la nivel național, care să vizeze cele mai vulnerabile sectoare și administrația locală, precum și monitorizarea punerii ei în aplicare.
Pornind de la aceste recomandări și de la decizia luată în cadrul reuniunii Consiliului pentru coordonarea implementării Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007, Planul de acțiune pentru îndeplinirea condiționalităților din cadrul mecanismului de cooperare și verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.346/2007 , prevede evaluarea măsurilor anticorupție aplicate în perioada 2005-2007 în sectoarele considerate vulnerabile (serviciile de ordine și siguranță publică, controlul financiar, fiscal și vamal, educație, învățământ, precum și administrația publică la nivel local), în vederea elaborării acestei strategii.
Având în vedere că procesul de reformă a administrației a inclus selectarea și pregătirea corespunzătoare a funcționarilor publici, instituirea și monitorizarea respectării unor standarde de transparență decizională, informatizarea serviciilor publice și, nu în ultimul rând, descentralizarea, realizarea strategiei a fost coordonată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Din punctul de vedere al planificării în timp, strategia va acoperi perioada 2008-2010. În acest interval, în urma monitorizării efectuate, este posibilă redefinirea unora dintre obiective în acord cu informațiile noi obținute și cu principiile strategiei.
În forma sa, strategia este rezultatul nu numai al alegerii unei soluții tehnice, ci în egală măsură și al unei decizii și voințe politice.
Începând cu luna octombrie 2007 s-a întrunit grupul interinstituțional responsabil cu elaborarea strategiei și a planului de acțiune aferent, alcătuit din reprezentanți ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative (Direcția generală anticorupție, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice, Institutul Național de Administrație, Direcția generală medicală), ai Ministerului Justiției, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Sănătății Publice, Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, Departamentului de Control al Guvernului, Direcției Naționale Anticorupție, Autorității Naționale a Vămilor, Gărzii Financiare, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România.
La începutul lunii februarie 2008 au fost finalizate proiectul prezentei strategii și proiectul planului de acțiune aferent acesteia. Documentele au fost supuse dezbaterii publice prin publicare pe site-ul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Proiectele au fost dezbătute în cadrul reuniunii miniștrilor și a conducătorilor instituțiilor publice centrale vizate de strategie. La reuniune au participat și reprezentanții structurilor asociative ale autorităților publice locale.
La începutul lunii martie 2008 a fost organizată o întâlnire cu reprezentanții societății civile, în vederea punerii în discuție a acestor documente. În urma procesului de consultare publică, proiectul strategiei și al planului de acțiune aferent au fost revizuite.
Capitolul II Analiza situației actuale
Prin
Hotărârea Guvernului nr. 231/2005
au fost aprobate Strategia națională anticorupție pe perioada 2005-2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007. Strategia a avut drept misiune prevenirea și combaterea corupției prin perfecționarea și aplicarea riguroasă a cadrului normativ, prin stabilitate și coerență legislativă și prin consolidarea instituțională a organismelor cu atribuții decisive în domeniu.
Măsurile adoptate la nivelul administrației în vederea implementării strategiei au vizat în principal armonizarea legislativă și coordonarea cadrului legal în materie (majoritatea măsurilor din planul de acțiune fiind de ordin legislativ).
Strategia elaborată în 2005 este structurată pe 3 mari planuri: prevenire, combatere și cooperare internă și internațională. Unul dintre obiectivele Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007 a fost creșterea transparenței și integrității în administrația publică. În vederea implementării acestuia au fost realizate următoarele:
a) adoptarea legii privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activități nonprofit de interes general;
b) revizuirea reglementărilor existente privind finanțarea partidelor politice;
c) revizuirea reglementărilor cu privire la achiziții publice, în sensul armonizării acestora cu directivele consolidate ale Uniunii Europene și cu bunele practici europene în domeniu;
d) monitorizarea implementării legii privind transparența decizională în administrația publică și a legii privind liberul acces la informațiile de interes public;
e) revizuirea legislației cu privire la funcționarii publici, în sensul armonizării acesteia cu legislația și cu cele mai bune practici europene;
f) elaborarea unor strategii și planuri de acțiune sectoriale detaliate privind lupta împotriva corupției în celelalte sectoare publice considerate vulnerabile potrivit auditului independent din martie 2005;
g) elaborarea unei strategii actualizate și a unui plan de acțiune detaliat privind lupta împotriva corupției în domeniul vamal, pe perioada 2005-2007;
h) elaborarea sau actualizarea, după caz, a codurilor de conduită pentru diversele sectoare publice etc.
În ceea ce privește elaborarea unor strategii și planuri de acțiune sectoriale detaliate privind lupta împotriva corupției în celelalte sectoare publice considerate vulnerabile, la nivelul autorităților cu atribuții de control (Autoritatea Națională a Vămilor, Garda Financiară, Ministerul Internelor și Reformei Administrative) au fost aprobate strategii pentru prevenirea și combaterea faptelor de corupție și planuri de acțiune aferente.
1. Dintre cele mai semnificative demersuri privind prevenirea și combaterea corupției în cadrul sectorului de siguranță și ordine publică pe perioada 2005-2007 menționăm:
a) operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție ca structură specializată în prevenirea și combaterea corupției interne;
b) inițierea și desfășurarea unor activități cu caracter educativ-preventiv atât pentru zona angajaților ministerului, cât și în rândul opiniei publice;
c) creșterea nivelului de transparență și vizibilitate publică a structurilor ministerului;
d) punerea la dispoziția opiniei publice a unor canale de comunicare menite să faciliteze adresabilitatea către componentele de ordine publică (atât Direcția Generală Anticorupție, cât și Poliția Română și Poliția de Frontieră Română au înființat linii telefonice directe de tipul telverde, unde cetățenii pot sesiza faptele de corupție);
e) dezvoltarea pe multiple planuri a colaborării dintre structurile implicate în prevenirea corupției la nivelul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, dar și cu cele din Ministerul Justiției/Ministerul Public, după caz;
f) atragerea, în vederea colaborării, a unui număr cât mai larg de asociații/organizații nonguvernamentale (ONG) reprezentative pentru societatea civilă, în vederea solidarizării în jurul ideii de front comun de acțiune împotriva corupției, precum și realizarea unor activități și campanii anticorupție în parteneriat cu acestea;
g) organizarea și desfășurarea unor dezbateri regionale în scopul popularizării măsurilor și acțiunilor anticorupție;
h) înființarea și operaționalizarea Centrului Național pentru Integritate, ce are ca scop promovarea integrității și prevenirea corupției în cadrul administrației publice.
2. La nivelul administrației publice centrale și locale au fost elaborate, de asemenea, și o serie de mecanisme și instrumente care contribuie la creșterea transparenței activității autorităților, în conformitate cu art. 7, 9, 10 și 13 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată prin
Legea nr. 365/2004 . Toate acestea au condus însă în mod indirect la prevenirea și combaterea corupției.
Astfel menționăm:
a)
privind Statutul funcționarilor publici, republicată;
b)
Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d)
privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată, care reglementează instituția consilierului de etică;
e)
privind prefectul și instituția prefectului, republicată;
f)
privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
g)
Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 ;
h)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare;
i)
Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.260/2006
pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și funcționarea ghișeului unic în cadrul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor.
Au existat proiecte și inițiative implementate în parteneriat cu organizații neguvernamentale, care au avut un impact important în direcția creșterii transparenței la nivelul administrației publice locale prin: dezvoltarea consiliilor pentru transparență locală (organisme semiformale, recunoscute de administrația publică locală), ce reunesc administrația publică locală și organizațiile societății civile de la nivel local, care au generat o creștere a transparenței administrației, a participării civice în procesele de decizie, dar și o monitorizare activă a procesului de achiziții publice și a execuției bugetare.
Totuși, până în acest moment, fenomenul corupției de la nivelul administrației publice locale nu a fost cuantificat în mod real.
3. În sectorul financiar-fiscal, în perioada 2005-2007, sa avut în vedere adoptarea de măsuri de ordin legislativ, organizatoric, precum și în domeniul recrutării și pregătirii profesionale a personalului din aparatul propriu. Totodată, au fost adoptate și măsuri de întărire a cooperării cu instituțiile care au competență în ceea ce privește prevenirea și combaterea corupției.
3.1. Măsurile concrete adoptate de administrația vamală în lupta împotriva corupției au condus la realizarea unor progrese evidente în prevenirea actelor de corupție, care au fost reflectate atât în percepția publicului, prin rezultatele sondajelor de opinie rezultate din Proiectul PHARE 2004 - Măsuri anticorupție la nivelul poliției de frontieră și a vămii -, cât și în rapoartele realizate de instituții specializate, cum ar fi Transparency International.
Astfel, în perioada 2005-2007, la nivelul Autorității Naționale a Vămilor obiectivele din planurile de acțiune împotriva corupției au inclus: creșterea transparenței și integrității în administrația vamală, asigurarea eficienței procedurilor vamale, încurajarea participării publicului la semnalarea și depistarea faptelor de corupție, asigurarea transparenței în procesul de selecție, recrutare și promovare, precum și creșterea gradului de pregătire profesională a personalului vamal, informatizarea și constituirea bazelor de date, consolidarea capacității de investigare a structurii de control intern și îmbunătățirea colaborării cu alte instituții ale statului cu atribuții în prevenirea și combaterea corupției.
Dintre măsurile adoptate de autoritatea vamală menționăm:
a) aplicarea Tarifului Vamal Integrat Comunitar (TARIC) în procesul de vămuire;
b) extinderea utilizării facilității oferite de Sistemul Informatic Integrat Vamal;
c) armonizarea normelor și instrucțiunilor interne cu prevederile Codului vamal al României și cu regulamentul de aplicare al acestuia, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 , cu modificările și completările ulterioare;
d) creșterea gradului de pregătire profesională a personalului vamal;
e) monitorizarea modului de respectare a normelor de conduită profesională și etică de către personalul autorității vamale;
f) organizarea unor acțiuni comune cu instituțiile cu care Autoritatea Națională a Vămilor are încheiate protocoale de colaborare în vederea prevenirii și combaterii corupției (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră).
3.2. Pe perioada 2005-2007, Garda Financiară a acționat atât în vederea combaterii corupției, cât și a combaterii fraudei și spălării banilor.
În vederea aplicării măsurilor cuprinse în strategia anticorupție la nivel național, Garda Financiară acordă o atenție permanentă acțiunilor specifice în domeniul prevenirii, descoperirii și combaterii evaziunii fiscale.
Ca urmare a operațiunilor specifice de identificare, stopare și descurajare a fenomenului evazionist, Garda Financiară a transmis organelor abilitate sesizări și informări pentru fapte ce intră în aria de competență a acestor instituții.
În scopul diminuării factorilor de risc la corupție în rândurile personalului propriu, la nivelul Gărzii Financiare s-a elaborat Planul de măsuri anticorupție. Acest plan s-a axat în principal pe următoarele direcții de acțiune:
a) schimbarea periodică a componenței echipelor de comisari;
b) schimbarea zonelor și a domeniilor de activitate în care acționează echipele de control;
c) antrenarea efectivă în verificările din teren a șefilor de compartimente, atât pentru coordonarea acțiunilor mai complexe, cât și pentru verificarea modului în care comisarii din subordine își îndeplinesc sarcinile de serviciu.
De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată colaborării în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu Direcția de control fiscal, Direcția antifraudă fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, precum și cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul combaterii criminalității economico-financiare și spălării banilor. În acest sens au fost semnate protocoale de colaborare cu Inspectoratul General al Poliției și cu Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Singura măsură nefinalizată este legiferarea statutului comisarului din Garda Financiară.
4. Analiza situației actuale a corupției la nivelul sistemului sanitar s-a realizat pe baza informațiilor furnizate de către structurile din aparatul central sau din cele subordonate Ministerului Sănătății Publice, informațiile fiind cuprinse în:
a) rapoartele misiunilor de audit intern;
b) rapoartele misiunilor corpului de control;
c) recomandări din proiectul finanțat de Banca Mondială;
d) informații din mass-media.
Întrucât acest domeniu nu a fost inclus în Strategia națională anticorupție 2005-2007, nu a fost elaborată o strategie sectorială.
Totuși, s-au luat o serie de măsuri de eliminare a unora din factorii generatori de corupție (incompatibilitățile de funcție, conflictele de interese) tolerați în sistem și identificați în cadrul proiectului finanțat de Banca Mondială RO 4676 "Asistență tehnică pentru dezvoltarea unui plan de îmbunătățire a transparenței și scădere a plăților informale din sectorul de sănătate românesc", reglementări concretizate odată cu adoptarea
privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Pachetul legislativ al reformei în sănătate stabilește cadrul general de funcționare a sistemului de sănătate și introduce o serie de reglementări privind conflictele de interese și incompatibilitățile pentru personalul din spitalele publice și casele de asigurări de sănătate.
Proiectul Băncii Mondiale a oferit, de asemenea, prima imagine asupra plăților informale existente în sistem (mecanisme de apariție, factori de risc și consecințe) și a recomandat măsuri de scădere a acestora în întregul sector de sănătate românesc.
Totodată, de la data de 1 ianuarie 2008 a început implementarea Sistemului Informatic Unic Integrat al asigurărilor sociale de sănătate în vederea monitorizării raportării serviciilor medicale de către furnizorii de astfel de servicii, care au încheiat contract de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate.
5. În ceea ce privește sectorul educațional, pentru atingerea obiectivului "Campanii de informare și măsuri educative" din cadrul Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2005-2007, obiectiv căruia la nivelul Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale anticorupție i-a corespuns obiectivul "Creșterea gradului de înțelegere a mecanismelor corupției", Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a avut în vedere măsuri în domeniul curricular.
Astfel, problematica corupției a fost introdusă, alături de alte probleme sociale majore (discriminare, infracționalitate, sărăcie, conflicte sociale), în cadrul unui modul distinct al programei școlare la disciplina sociologie. Asocierea problematicii corupției celorlalte probleme sociale nominalizate a avut în vedere faptul că numai o abordare sistemică și cauzală poate conduce la o înțelegere superioară a fenomenului și mecanismelor corupției.
De asemenea, realizarea și aprobarea prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului a unei noi programe pentru disciplina drepturilor omului (ofertă curriculară națională de curs opțional) conferă posibilitatea sporită de a înțelege mecanismele de funcționare ale statului de drept, stat care are la bază respectarea legii.
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a propus, pe lângă elementele curriculare de mai sus, o serie de alte oferte de cursuri opționale, precum și activități extacurriculare, în cadrul cărora se oferă posibilitatea realizării unei educații a copiilor și tinerilor, capabilă să conducă la crearea premiselor necesare prevenirii actelor de corupție din societatea românească.
Capitolul III Priorități, politici și cadru juridic existent
Programul de guvernare (cap. 10 "Politici anticorupție") și în general toate politicile publice anticorupție au fost elaborate ținându-se cont de recomandările GRECO și de Manualul anticorupție, elaborat de Națiunile Unite în 2003. Raportul privind România, din cadrul celei de-a doua runde de evaluare GRECO, cuprinde o listă de recomandări adoptate de GRECO și adresate României în vederea îmbunătățirii nivelului de conformitate cu dispozițiile supuse examinării. Cea de-a doua rundă de evaluare a fost concentrată pe 3 piloni, unul dintre aceștia fiind administrația publică și corupția.
În acest context au fost avute în vedere următoarele recomandări GRECO:
a) să se asigure că personalul din sectorul public este supus unor reguli adecvate în materie de recrutare și de avansare;
b) să se completeze codurile deontologice existente, atunci când este necesar (de exemplu, în materie de reacție la oferirea de bunuri în schimbul unui serviciu și de semnalare a cazurilor de corupție), și să se asigure că personalul din sectorul public beneficiază de o pregătire adecvată;
c) să se consolideze și să se armonizeze diferitele reguli în materie de primire de bunuri pentru un serviciu efectuat în temeiul funcției ocupate și să se furnizeze o pregătire adecvată personalului din sectorul public, plecând de la exemple practice;
d) să se întărească mecanismele de verificare a informațiilor solicitate conform legii pentru înregistrarea societăților comerciale, precum și respectarea obiectului de activitate atât în momentul înregistrării, cât și ulterior;
e) să se introducă cursuri de pregătire adresate inspectorilor fiscali în materie de descoperire a infracțiunilor de corupție.
Totodată, în cadrul Programului de guvernare, măsurile anticorupție la nivelul administrației publice centrale și locale, asumate, se referă la:
a) politicile fiscale;
b) sistemul de subvenții;
c) serviciile și utilitățile publice;
d) conflictul de interese;
e) demnitatea publică și serviciul civil;
f) mecanismele de combatere a corupției;
g) managementul reglementărilor.
O altă direcție strategică de acțiune a Guvernului se referă la întărirea capacității instituționale a structurilor din administrația publică centrală și locală prin:
a) dezvoltare organizațională;
b) managementul resurselor umane;
c) întărirea legăturilor interinstituționale;
d) e-Government.
În Strategia națională anticorupție pe perioada 2005-2007, Guvernul României a avut în vedere o abordare de tip integrat.
Această abordare continuă și în prezentul document strategic, propunându-se măsuri care vin în completarea Strategiei de reformă a administrației publice, precum și a obiectivului I "Creșterea transparenței și integrității în administrația publică" din Strategia națională anticorupție pe perioada 2005-2007.
1. Actele normative cu caracter general care au legătură sau fac referire la fenomenul de corupție:
a) Codul penal;
b) Codul de procedură penală;
c)
pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare;
d)
Legea nr. 188/1999 , republicată;
e)
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare;
f)
privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
g)
pentru ratificarea Convenției civile asupra corupției, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999;
h)
pentru ratificarea Convenției penale privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, cu modificările ulterioare;
i)
privind auditul public intern, cu modificările și completările ulterioare;
j)
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare;
k)
privind transparența decizională în administrația publică;
l)
privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, cu modificările ulterioare;
m)
privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii;
n)
privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată;
o)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 337/2006 , cu modificările și completările ulterioare;
p)
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, cu modificările și completările ulterioare.
2. Actele normative care reglementează sectorul de ordine și siguranță publică:
a)
privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative;
b)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2005
privind operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin
c)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin
d)
Hotărârea Guvernului nr. 1.346/2007
privind aprobarea Planului de acțiune pentru îndeplinirea condiționalităților din cadrul mecanismului de cooperare și verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției.
3. Actele normative relevante care reglementează sectorul de administrație publică:
a)
Legea nr. 215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b)
Legea nr. 340/2004 , republicată;
c) Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare;
d)
Legea nr. 273/2006 , cu modificările și completările ulterioare;
e)
Legea-cadru nr. 195/2006 .
4. Acte normative care reglementează sectorul financiar-fiscal:
a)
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003
privind organizarea Gărzii Financiare, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 132/2004 , cu modificările și completările ulterioare;
b)
Ordonanța Guvernului nr. 8/2005
privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare și a Autorității Naționale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, precum și a unor măsuri de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aprobată cu modificări prin
c)
Hotărârea Guvernului nr. 533/2007
privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, cu modificările ulterioare.
5. În sistemul sanitar, cele mai importante acte normative care reglementează activitățile medicale specifice sunt:
a)
Ordinul ministrului sănătății nr. 840/2003
pentru aprobarea Normelor metodologice de organizare și exercitare a auditului public intern în cadrul Ministerului Sănătății;
b)
Legea nr. 95/2006 , cu modificările și completările ulterioare;
c)
Hotărârea Guvernului nr. 862/2006
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice, cu modificările și completările ulterioare;
d)
Ordinul ministrului sănătății publice nr. 921/2006
pentru stabilirea atribuțiilor comitetului director din cadrul spitalului public;
e)
Ordinul ministrului sănătății publice nr. 922/2006
privind aprobarea modelului contractului de management al spitalului public, cu modificările și completările ulterioare;
f)
Ordinul ministrului sănătății publice nr. 880/2006
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a autorităților de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și a structurii organizatorice a acestor autorități, cu modificările și completările ulterioare;
g)
Ordinul ministrului sănătății publice nr. 320/2007
privind aprobarea conținutului Contractului de administrare a secției/laboratorului sau serviciului medical din cadrul spitalului public, cu completările ulterioare;
h)
Hotărârea Guvernului nr. 324/2008
pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, cu modificările și completările ulterioare;
i)
Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 178/2008
pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;
j) Ordin ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 522/236/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2008;
k)
Ordinul ministrului sănătății publice nr. 169/2008
privind înființarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătății Publice;
l)
Ordinul ministrului sănătății publice nr. 318/2008
pentru aprobarea criteriilor privind includerea, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cu denumiri comune internaționale ale medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, a documentației care trebuie depusă de solicitanți în vederea includerii unui medicament în această listă și a procedurii de lucru a Comisiei de strategie terapeutică.
6. Actele normative relevante care reglementează sectorul educației:
a)
Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b)
Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.492/2005
privind promovarea eticii profesionale în universități;
c)
Hotărârea Guvernului nr. 366/2007
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul IV Definirea problemei
Conceptul de corupție este definit de mai multe organizații internaționale (ONU, Uniunea Europeană) și ONG-uri (Transparency International) care au ca misiune sau derulează programe pentru prevenirea și combaterea corupției. Conform definiției Transparency International, corupția înseamnă folosirea abuzivă a puterii încredințate, fie în sectorul public, fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup.
Conform Strategiei naționale anticorupție 2005-2007, corupția înseamnă devierea sistematică de la principiile de imparțialitate și echitate care trebuie să stea la baza funcționării administrației publice și care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil și egal și substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei părți disproporționate a bunurilor publice în raport cu contribuția lor.
În toate documentele oficiale sau ale ONG-urilor, cu anumite diferențe și nuanțe sesizabile, corupția este prezentată ca un punct negativ major. În plus, percepția publică asupra corupției arată un grad scăzut de încredere a cetățenilor față de instituțiile statului.
În Raportul privind evoluția măsurilor de acompaniere în România după aderare, Comisia Europeană subliniază faptul că domeniul juridic pentru combaterea corupției este destul de bine dezvoltat, dar progresele realizate în scurta perioadă de timp care s-a scurs de la instituirea mecanismului de cooperare și verificare sunt încă insuficiente.
Una dintre problemele fundamentale care pe termen lung conduc la o diluare a impactului scontat al măsurilor este absența studiilor și analizelor amănunțite pe fiecare sector în parte, care să poată releva, pe baza unor indicatori fiabili, amplitudinea fenomenului. Astfel de documente oferă posibilitatea elaborării și implementării unor măsuri eficiente de prevenire și combatere a corupției.
Mai mult, cercetările existente nu conțin o descriere a factorilor de risc și a problemelor, pe baza unor indicatori relevanți. Această stare de fapt contribuie în mod negativ la evaluarea obiectivă a situației actuale și, în consecință, la implementarea unor măsuri anticorupție eficiente pe termen lung.
De aceea se impune ca această strategie să aibă în vedere o analiză exhaustivă a problemelor de corupție care afectează în mod profund administrația pe termen lung. Pentru a avea rezultate cu impact real în prevenirea și combaterea corupției, precum și pentru a îmbunătăți percepția publicului asupra fenomenului este necesar ca măsurile adoptate să aibă o fundamentare solidă și obiectivă.
Măsurile adoptate până în prezent în baza unor documente asumate de către unele instituții ale administrației publice au condus, în unele cazuri, la o creștere a gradului de transparență și de îmbunătățire a calității serviciilor publice oferite cetățeanului.
1. Ordine și siguranță publică
1.1. Factorii de risc identificați la nivelul sectorului de ordine și siguranță publică:
a) absența unui sistem transparent și obiectiv în ceea ce privește recrutarea, selecția și formarea continuă a personalului;
b) lipsa unor controale eficiente, regulate și inopinate de la structura ierarhic superioară;
c) proceduri de lucru complexe și greoaie;
d) management defectuos;
e) lipsa de transparență în relația cu publicul și lipsa aptitudinilor de relaționare a personalului cu cetățeanul;
f) permisivitatea unor acte normative, în sensul posibilității de apreciere sau interpretare subiectivă din partea funcționarului;
g) lipsa stimulentelor de ordin moral (nematerial) în exercitarea profesiei și slaba loialitate față de principiile și valorile promovate de instituție și profesie;
h) lipsa promovării unor modele și slaba promovare a bunelor practici la nivel local și național.
1.2. Probleme specifice:
a) deficiențe în interpretarea și aplicarea legislației existente (organizarea procedurilor de achiziții publice în așa fel încât să creeze un avantaj unui anumit candidat; includerea în cadrul comisiilor de achiziții a persoanelor asupra cărora există suspiciuni de conflict de interese/incompatibilități/fapte de corupție);
b) transparență redusă în aplicarea procedurilor de recrutare și promovare a personalului;
c) deficiențe în modul de înregistrare a plângerilor și sesizărilor;
d) condiționarea unor servicii de oferirea de avantaje;
e) slaba implicare a managerilor în organizarea și desfășurarea activității pe linia prevenirii și combaterii corupției;
f) lipsa de informație la nivelul populației privind serviciile oferite, condițiile și modalitățile de obținere a acestora;
g) sistem discreționar de luare a deciziilor.
2. Administrație publică locală
Analiza fenomenului corupției efectuată la nivelul administrației publice locale a relevat că, deși atât serviciile publice deconcentrate ale ministerelor, cât și autoritățile administrației publice locale au preluat inițiativa instituirii unor măsuri administrative în vederea reducerii oportunităților la corupție, nu există o strategie coerentă la nivel național adresată sectorului local.
2.1. În plus, evaluările interne și externe au scos în evidență existența anumitor factori de risc:
a) salarizarea inechitabilă și necompetitivă;
b) lipsa unui sistem de motivare alternativ;
c) birocrația excesivă în procesul de eliberare a documentelor;
d) lipsa unui mecanism care să asigure o procesare obiectivă a documentelor (dosare privind obținerea/recunoașterea unor drepturi etc.);
e) lipsa informațiilor pentru public privind documentele necesare, termenele și procedurile derulate de către administrație;
f) dificultatea de a atrage și de a menține în sistem personal specializat;
g) slaba promovare a bunelor practici;
h) lipsa unor mecanisme eficiente de descoperire, raportare și sancționare a abuzurilor funcționarilor.
2.2. Materializarea factorilor de risc mai sus menționați a generat următoarele probleme specifice:
a) timpi foarte mari de răspuns la solicitările cetățenilor;
b) condiționarea unor servicii de oferirea de avantaje;
c) tratamentul discriminatoriu față de cetățeni (acordare de avize și autorizații în mod preferențial în domeniul urbanistic/activității de comerț);
d) lipsa de fermitate și consecvență în aplicarea legislației în vigoare (neaplicarea de amenzi contravenționale în cazuri evidente de încălcare a normelor în vigoare);
e) deficiențe în interpretarea și aplicarea legislației existente în domeniile cu risc la corupție (achizițiile publice, transparența decizională și liberul acces la informațiile de interes public).
3. Sectorul financiar-fiscal
3.1. Garda Financiară
În ceea ce privește Garda Financiară, instituție care exercită control operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte din domeniul economic și financiar, care au ca efect evaziunea și frauda fiscală, personalul său poate fi supus unui complex de factori care acționează asupra individului și societății, cum sunt, pe de o parte, nivelul toleranței sau respingerii societății față de fenomenul corupției, cutume comportamentale, iar pe de altă parte, vulnerabilitatea comportamentală a organelor de control (nivelul redus al salariilor de încadrare, nesiguranța constanței venitului, incertitudini privind venitul mic aferent perioadei de pensie etc.).
3.1.1. Analiza efectuată la nivelul instituției a relevat o serie de factori de risc care pot determina apariția fenomenului corupției, cum ar fi:
a) legislație permisivă, în sensul definirii insuficiente a faptelor sancționabile;
b) insuficienta motivare materială și profesională;
c) insuficiența controalelor interne;
d) contact nemijlocit cu operatorul economic;
e) slaba promovare a implicării mediului de afaceri în prevenirea și combaterea corupției;
3.1.2. Astfel, în cadrul activităților legate de acest sector au fost semnalate probleme cum ar fi:
a) sistem discreționar de luare a deciziilor (funcționarul cu atribuții de control este singurul factor decident în ceea ce privește constatarea faptei și stabilirea sancțiunii);
b) lipsa dialogului cu operatorii economici;
c) disproporție între nivelurile sancțiunilor prevăzute de lege (disproporție între minimul și maximul nivelului sancțiunilor contravenționale și amenzilor);
d) transparență redusă în aplicarea procedurilor de recrutare și promovare a personalului.
3.2. Autoritatea Națională a Vămilor
3.2.1. În ceea ce privește Autoritatea Națională a Vămilor, personalul acesteia poate fi supus unor factori de risc, care pot determina apariția fenomenului corupției, cum ar fi:
a) deficiențe în sistemul managerial;
b) salarizare necorespunzătoare;
c) control ierarhic insuficient;
d) sistem deficitar de formare continuă a personalului.
3.2.2. Astfel, în cadrul activităților legate de acest sector au fost semnalate probleme cum ar fi:
a) sistem deficitar de procesare a declarațiilor operatorilor economici;
b) insuficiența controalelor pe linia ierarhică;
c) personal insuficient format;
d) legislație formulată neclar, care permite interpretări în afara spiritului legii (de exemplu, achizițiile publice).
4. Sănătate
În sectorul sanitar factorii de risc sunt multipli, la fiecare activitate existând o motivație specifică pentru comiterea faptelor de corupție.
4.1. Factorii de risc cel mai des identificați, a căror materializare afectează în mod vizibil sistemul sanitar, sunt:
a) legislație incompletă în domenii sensibile (de exemplu, protecția juridică a personalului aflat în misiuni de audit și control);
b) aplicarea defectuoasă de către unitățile sanitare a dispozițiilor legale privind achizițiile publice și executarea contractelor încheiate cu furnizorii proprii ai acestora;
c) salarizare necorespunzătoare (lipsa motivației financiare a personalului din sănătate);
d) vicierea activităților de control prin acte de corupție;
e) insuficienta informare a persoanelor care contribuie la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate cu privire la conținutul pachetului de bază de servicii medicale și asupra drepturilor și obligațiilor pe care le au în cadrul sistemului social de asigurări de sănătate.
4.2. Problemele specifice identificate pentru acest domeniu sunt:
a) deficiențe în aplicarea legislației existente în domeniile cu risc la corupție;
b) condiționarea serviciilor medicale;
c) lipsa de etică în promovarea produselor și echipamentelor medicale, prin promovare agresivă a acestora de către companiile producătoare sau distribuitori;
d) un proces de selecție, angajare și promovare viciat (de exemplu, darea de mită pentru obținerea notelor de trecere în procesul educațional, la angajare în sistemul public sau în specialitățile cu număr limitat de locuri; distribuire voluntar deficitară a personalului medical, pentru crearea unui monopol de activitate).
5. Educație
5.1. În domeniul educației au fost identificate, pe baza unei analize (note și chestionare transmise structurilor Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului și instituțiilor din subordine privind identificarea vulnerabilităților în domeniul specific de activitate din cadrul sistemului educațional, Campania Națională Anticorupție "Fără șpagă", raport de cercetare - Centrul Educația 2000^+ "Administrare și practici lipsite de integritate în școală", dezbateri publice cu sindicatele din educație, asociații, ONG-uri ocazionate de elaborarea pachetului legislativ privind învățământul preuniversitar și statutul cadrelor didactice, rapoartele corpului de control al ministrului educației, cercetării și tineretului) a nivelului corupției în sistemul educațional (atât pentru învățământul preuniversitar, cât și pentru cel superior), o serie de factori de risc, precum:
a) instabilitate legislativă (lipsa corelării actelor normative ce reglementează acest domeniu);
b) ineficiența unora dintre structurile de cooperare locale și naționale;
c) absența canalelor de informare continuă și eficientă;
d) nivel scăzut al competiției intra și interinstituționale;
e) salarizarea inadecvată;
f) un sistem deficitar de selecție, evaluare și promovare a personalului;
g) insuficiența controalelor interne (audit, corp de control);
h) preocupare redusă a conducerii unităților de învățământ în legătură cu procesul de achiziții publice privind materialele didactice;
i) insuficiența campaniilor de prevenție, informare și conștientizare;
j) lipsa unor proceduri obiective și transparente pentru evaluarea activității elevilor și studenților (testele naționale);
k) slaba dezvoltare a mentoratului în relația cadru didactic-elev/student;
l) slaba promovare a implicării active a tinerilor în activități ce vizează comunitatea și societatea din care vor face parte ca cetățeni;
m) insuficienta dezvoltare a capacității manageriale a conducătorilor unităților școlare.
5.2. Probleme identificate:
a) administrarea deficitară a școlilor, cu referire la procesul decizional;
b) comunicare deficitară la nivelul unităților de învățământ cu beneficiarii serviciilor educaționale și cu structurile reprezentative ale elevilor, profesorilor, părinților și autoritățile locale;
c) un proces de selecție, evaluare și promovare viciat (de exemplu, evaluarea diferențiată a resurselor umane în învățământul preuniversitar - accentul pe decalajul rural-urban; în învățământul superior, sistemul de evaluare și promovare lipsit de transparență);
d) proceduri și formalități administrative greoaie (procesele de achiziție publică);
e) instruire deficitară pe problematicile specifice anticorupției.
În urma analizei prezentate se poate concluziona că există o serie de probleme de ordin general care afectează toate sectoarele prezentate mai sus, din care menționăm:
a) lipsa unor analize/studii care să reflecte nivelul actual al fenomenului corupției în sectoare vulnerabile și în administrația publică locală;
b) absența canalelor de informare continuă și eficientă;
c) insuficiența controalelor interne/externe;
d) deficiențe în interpretarea și aplicarea legislației existente în domeniile cu risc de corupție;
e) absența unui sistem transparent și obiectiv în ceea ce privește selecția, evaluarea, formarea și promovarea personalului;
f) birocratizarea excesivă a administrației publice de la nivel central și local.
Capitolul V Principii generale
Strategia actuală se subsumează următoarelor principii, a căror respectare este esențială pentru realizarea unei administrații publice moderne:
A. Principiul statului de drept, ce statuează supremația legii, în fața căreia toți cetățenii sunt egali. Acesta are la bază respectarea drepturilor omului și presupune separația puterilor în stat.
B. Principiul bunei guvernări, conform căruia Guvernul trebuie să își stabilească acțiuni clare, eficiente, pe baza unor obiective bine stabilite și de calitate, și să aibă capacitatea și flexibilitatea de a răspunde rapid necesităților sociale.
C. Principiul responsabilității, care impune Guvernului obligația de a formula politici publice și de a răspunde pentru eficiența și implementarea acestora, de a accepta și suporta consecințele neîndeplinirii acestei obligații.
D. Principiul prevenirii săvârșirii actelor de corupție, conform căruia identificarea anticipată și înlăturarea în timp util a premiselor apariției faptelor de corupție sunt prioritare și imperative.
E. Principiul eficienței în combaterea corupției, care se bazează pe evaluarea continuă atât din punctul de vedere al rezultatelor concrete, cât și din punctul de vedere al managementului organizațional.
F. Principiul cooperării și coerenței, în baza căruia instituțiile implicate în prevenirea și combaterea corupției trebuie să coopereze îndeaproape, asigurând o concepție coerentă asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite și a măsurilor ce urmează a fi luate.
G. Principiul transparenței, consultării societății civile și al dialogului social, care impune, pe de o parte, transparența procesului decizional, iar pe de altă parte, consultarea membrilor societății civile în cadrul acestui proces.
H. Principiul participării, prin care se instituie asigurarea consultării și participării reprezentanților actorilor interesați în faza de concepție, elaborare și implementare a politicilor publice și a actelor normative. Actorii interesați pot fi atât din cadrul societății civile, cât și de la nivelul instituțiilor sau autorităților publice.
I. Principiul simplificării procedurilor administrative, care presupune facilitarea și simplificarea formalităților administrative, pe care un solicitant (persoană fizică sau juridică) este obligat să le execute în vederea respectării regulilor impuse de către autorități.
J. Principiul calității serviciilor, care presupune definirea unor norme calitative și cantitative, adaptate nevoilor actuale ale societății.
K. Principiul subsidiarității, potrivit căruia exercitarea competențelor se va face de către autoritatea administrației publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean și care dispune de capacitatea administrativă necesară.
L. Principiul profesionalismului, principiu potrivit căruia funcționarii publici au obligația de a îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență și corectitudine.
Capitolul VI Domenii prioritare, obiective și direcții de acțiune
Din informațiile oferite de la nivelul administrației publice se constată existența unor factori de risc similari, care, odată materializați, generează probleme specifice fiecărui sector. Din această constatare rezultă necesitatea unei abordări integrate a politicilor anticorupție, atât din punct de vedere legislativ și instituțional, cât și prin implementarea de instrumente și bune practici la nivelul administrației publice locale și al sectoarelor vulnerabile.
DOMENIUL: INFORMARE, CONȘTIENTIZARE, RESPONSABILIZARE
Întărirea cooperării cu societatea civilă, încurajarea dialogului prin parteneriate public-privat, între reprezentanții Guvernului, sindicate, patronate, media și reprezentanți ai ONG-urilor, vor contribui în mod determinant la eliminarea unora dintre factorii de risc generatori de corupție.
De asemenea, deosebit de importantă este informarea și sensibilizarea opiniei publice în legătură cu efectele pe termen mediu și lung generate de faptele de corupție și prevenirea săvârșirii acestora.
Totodată, un accent deosebit trebuie pus pe măsurile ce vizează perfecționarea și formarea angajaților, în vederea creșterii gradului de conștientizare a personalului propriu cu privire la riscurile asociate corupției.
Obiectivul 1. Creșterea gradului de informare a publicului cu privire la consecințele actelor de corupție
Direcții de acțiune:
(i) promovarea dialogului cu societatea civilă, prin intensificarea implicării ei în proiecte și programe de conștientizare a riscurilor asociate faptelor de corupție;
(îi) îmbunătățirea fluxului de informații către mass-media și public privind activitățile de prevenire și combatere a corupției;
(iii) continuarea campaniilor de informare a publicului cu privire la drepturile și obligațiile ce îi revin în relația cu autoritățile și instituțiile publice, în vederea stimulării unei atitudini civice anticorupție.
Obiectivul 2. Creșterea gradului de responsabilizare a personalului propriu asupra riscurilor asociate corupției
Direcții de acțiune:
(i) organizarea de campanii de informare și sensibilizare a personalului propriu cu privire la efectele corupției;
(îi) adaptarea programelor de formare profesională a personalului în funcție de vulnerabilitatea la faptele de corupție specifice fiecărui domeniu și completarea modulelor de formare în mod corespunzător;
(iii) consolidarea și extinderea rețelei consilierilor de etică.
DOMENIUL: SIMPLIFICAREA PROCEDURILOR ADMINISTRATIVE
În cadrul reformei administrației publice, simplificarea administrativă constituie elementul central al oricărui demers de modernizare. Simplificarea procedurilor administrative necesită colaborare, multă creativitate și tenacitate.
Prin simplificarea procedurilor administrative, cetățeanul va beneficia de servicii de calitate la standarde europene, într-un timp scurt, cu costuri minime, așadar: calitate, eficiență, celeritate. A simplifica înseamnă și dezvoltarea de servicii în sistem electronic, permițând un acces direct și mult mai rapid la informații și servicii.
Așadar, în vederea creșterii eficienței și eficacității serviciilor publice, este absolut necesar să se ia în calcul utilizarea administrației electronice ca un mijloc, printre cele mai importante, pentru realizarea obiectivelor privind simplificarea procedurilor administrative.
Obiectivul 3. Eliminarea barierelor administrative
Direcții de acțiune:
(i) elaborarea și introducerea de instrumente și standarde pentru îmbunătățirea activității autorităților publice;
(îi) revizuirea procedurilor interne în vederea eliminării procedurilor redundante;
(iii) analiza legislației specifice, în vederea eliminării factorilor legislativi și instituționali care limitează calitatea serviciilor publice și cresc gradul de vulnerabilitate la corupție.
Obiectivul 4. Utilizarea tehnologiilor informatice în cadrul serviciilor publice
Direcții de acțiune:
(i) îmbunătățirea accesului publicului la informații, prin oferirea acestora în sistem electronic;
(îi) utilizarea noilor tehnologii ale informației în vederea creșterii transparenței și celerității la nivelul serviciilor publice;
(iii) creșterea numărului de servicii publice disponibile în sistem electronic.
DOMENIUL: ANALIZE, STUDII, CERCETĂRI PRIVIND FENOMENUL CORUPȚIEI
Principiul 18 din Rezoluția (97) 24 privind cele 20 de principii directoare pentru lupta împotriva corupției, adoptată la 6 noiembrie 1997 de Comitetul Miniștrilor Consiliului Europei, încurajează efectuarea de studii în domeniul corupției.
Pentru a putea fundamenta pe termen lung orice fel de document strategic în acest domeniu este nevoie să se evalueze, în mod obiectiv și aprofundat, situația actuală. Datorită evoluțiilor socio-economice este necesară actualizarea studiilor și analizelor care stau la baza dezvoltării politicilor publice elaborate de Guvern.
Această abordare va contribui la adoptarea unor decizii viitoare în mod fundamentat, și nu pe baza unor concluzii insuficient argumentate. Acest demers va permite acțiunea asupra cauzelor primare ale corupției, și nu numai tratarea sau diminuarea efectelor vizibile.
Ulterior, în baza acestor analize, se vor putea elabora și implementa viitoarele politici publice în domeniul administrației publice centrale și locale, cu accent pe domeniile vulnerabile.
Obiectivul 5. Sprijinirea administrației publice în vederea evaluării dimensiunii fenomenului de corupție
Direcții de acțiune:
(i) realizarea de studii și analize de către organisme cu experiență în domeniu pentru identificarea cauzelor, factorilor și riscurilor asociate corupției la nivelul administrației publice (independent pentru fiecare domeniu vizat, avându-se în vedere asigurarea participării și implicării active a tuturor actorilor sociali vizați și competenți, a beneficiarilor sectoarelor respective și a organizațiilor societății civile);
(îi) realizarea de auditări independente ale instituțiilor publice implicate.
Obiectivul 6. Adaptarea cadrului legislativ și a politicilor publice conform recomandărilor studiilor, analizelor și auditurilor independente
Direcții de acțiune:
(i) diseminarea concluziilor și recomandărilor studiilor, analizelor și auditărilor independente, pentru fiecare domeniu vizat;
(îi) adaptarea politicilor publice, conform recomandărilor studiilor, analizelor și auditărilor independente.
DOMENIUL: TRANSPARENȚĂ ȘI EFICIENȚĂ
Capitalul uman constituie o resursă strategică în cadrul administrației publice, indiferent că este vorba de administrația centrală sau locală. Eliminarea factorilor de risc generatori de corupție specifici managementului resurselor umane se poate realiza printr-o creștere a transparenței proceselor de recrutare, selecție și promovare a personalului.
Semnalele venite de la nivelul sectoarelor vulnerabile și al administrației publice locale au indicat necesitatea instituirii de măsuri în vederea creșterii transparenței și eficienței cheltuirii banului public, cu referire la procesul de achiziții publice.
Obiectivul 7. Creșterea transparenței în sistemul de management al resurselor umane
Direcții de acțiune:
(i) creșterea transparenței privind condițiile de recrutare și selecție a personalului din sursă externă;
(îi) creșterea transparenței în procesul de promovare a personalului;
(iii) îmbunătățirea sistemelor de carieră în sectoarele vulnerabile la corupție.
Obiectivul 8. Gestionarea corectă a fondurilor publice
Direcții de acțiune:
(i) reducerea gradului de vulnerabilitate la corupție prin îmbunătățirea procesului de achiziție publică;
(îi) îmbunătățirea procesului decizional în vederea unei mai bune utilizări a fondurilor publice.
DOMENIUL: PREVENIREA ȘI COMBATEREA CORUPȚIEI PRIN COMUNICARE ȘI COLABORARE
Comunicarea dintre autorități, instituții și cetățeni constituie unul dintre indicatorii relevanți ai gradului de dezvoltare a societății civile. Modul în care oamenii percep relația lor cu instituțiile publice poate influența interesul și participarea populației la viața comunităților, articularea cerințelor reformei instituționale cu interesele particulare și/sau generale ale indivizilor.
Prevenirea fenomenului corupției se poate realiza prin implementarea unei politici de comunicare adecvate, care va avea ca efect o mai bună înțelegere a obiectivelor și o acceptare mai ușoară a măsurilor recomandate.
Combaterea fenomenului corupției se va putea realiza prin întărirea colaborării intra și interinstituționale dintre instituțiile cu atribuții în domeniul combaterii corupției, dar și prin inițierea și implementarea de măsuri care să ducă la o creștere a transparenței privind modul de aplicare/respectare a prevederilor legale.
Obiectivul 9. Susținerea campaniilor de prevenire a fenomenului corupției
Direcții de acțiune:
(i) îmbunătățirea procesului de comunicare cu publicul;
(îi) dezvoltarea de parteneriate cu societatea civilă în vederea prevenirii actelor de corupție.
Obiectivul 10. Combaterea fenomenului corupției prin întărirea colaborării intra și interinstituționale și prin monitorizarea aplicării prevederilor legale
Direcții de acțiune:
(i) îmbunătățirea colaborării inter și intrainstituționale;
(îi) monitorizarea aplicării prevederilor legale în vederea reducerii vulnerabilității la corupție.
Capitolul VII Rezultatele politicilor publice
DOMENIUL: INFORMARE, CONȘTIENTIZARE, RESPONSABILIZARE
O societate civilă mai bine informată, conștientă de rolul ei privind participarea, proiectarea, angajarea, evaluarea și certificarea serviciilor publice, va avea ca efect o diminuare a faptelor de corupție. Întărirea cooperării cu societatea civilă, încurajarea dialogului prin parteneriate public-private, între reprezentanții guvernului, sindicate, patronate, media și ai reprezentanților ONG-urilor, contribuie în mod decisiv la eliminarea unora dintre factorii de risc generatori de corupție.
Această cooperare are un efect catalizator în etapa de prevenire a săvârșirii faptelor de corupție, fiind posibilă doar prin concertarea eforturilor principalilor actori implicați.
Principiile etice care guvernează administrația publică vizează și standarde minime cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl aibă toți cei care își desfășoară activitatea în cadrul administrației publice. Aceste principii includ: profesionalismul, imparțialitatea, amabilitatea, încrederea, echitatea.
DOMENIUL: SIMPLIFICAREA PROCEDURILOR ADMINISTRATIVE
Simplificarea procedurilor administrative constituie un mijloc de luptă împotriva corupției, având un rol semnificativ în reducerea acestui fenomen la nivelul administrație publice.
Efectul simplificării administrative este facilitarea raporturilor dintre administrație și cetățean, acest lucru reprezentând rațiunea de a fi a serviciilor publice, deoarece simplificând formalitățile administrative se reduc în mod proporțional și sarcinile ce le corespund.
Simplificarea administrativă vizează atât ameliorarea reglementărilor existente (proces curativ) și conceperea de noi reglementări (proces preventiv), cât și identificarea de soluții alternative la reglementările existente (simplificarea procedurilor interne).
Utilizarea administrației electronice duce la o simplificare efectivă a procedurilor, deoarece utilizatorul are acces direct la toate informațiile, la o mai bună conectare a procedurilor între ele și la evitarea cererii repetate de date.
DOMENIUL: ANALIZE, STUDII, CERCETĂRI PRIVIND FENOMENUL CORUPȚIEI
Studiile și analizele elaborate oferă un fundament solid pentru elaborarea/actualizarea documentelor de politici publice la nivelul sectoarelor vizate.
Recomandările formulate contribuie la adoptarea unor decizii viitoare, care vor permite acționarea asupra cauzelor primare ale corupției.
Analizele pe fiecare sector în parte permit o evaluare a amplitudinii fenomenului corupției, și, în consecință, implementarea unor măsuri anticorupție eficiente pe termen lung.
DOMENIUL: TRANSPARENȚĂ ȘI EFICIENȚĂ
Reforma managementului resurselor umane, în contextul luptei împotriva corupției, se desfășoară într-un spectru larg, având ca scop o performanță mai bună și o responsabilitate definită de rezultate, un serviciu public eficient și transparent, bazat pe costuri minime.
Semnalele venite de la nivelul sectoarelor vulnerabile și al administrației publice locale au indicat necesitatea instituirii de măsuri în vederea creșterii transparenței și eficienței cheltuirii banului public, cu referire la procesul de achiziții publice.
DOMENIUL: PREVENIREA ȘI COMBATEREA CORUPȚIEI PRIN COMUNICARE ȘI COLABORARE
Preluarea opiniilor cetățenilor determină o ameliorare continuă a serviciilor oferite. Cetățenii au posibilitatea de a-și exprima opiniile și preferințele, fapt care va conduce la o creștere a eficacității administrației.
Demersurile privitoare la calitate se înscriu în cadrul unui proces de ameliorare continuă, care are ca finalitate plasarea utilizatorului în centrul preocupărilor serviciilor publice.
Existența unor proceduri democratice, bazate pe mecanisme concrete și permanente de punere în practică a unui sistem de preluare/ascultare a dorințelor cetățenilor, primirea și tratarea observațiilor și reclamațiilor și, nu în ultimul rând, reevaluarea modalităților de contact, a procesului de muncă și a organizării interne duc la ameliorarea relației cetățean - administrație.
Totodată, utilizatorul serviciilor publice este mai bine informat cu privire la canalele de acces, documentele necesare, termenele și modalitățile de utilizare a căilor de atac.
Capitolul VIII Rezultatele acțiunilor
Obiectivul 1. Creșterea gradului de informare a publicului cu privire la consecințele actelor de corupție
a) rapoarte de evaluare a acțiunilor desfășurate în parteneriat cu ONG-uri, sindicate, patronate;
b) asociații profesionale;
c) rapoarte de monitorizare a aparițiilor în presa scrisă și audiovizuală;
d) rapoarte de evaluare a impactului acestor campanii;
e) materiale promoționale distribuite.
Obiectivul 2. Creșterea gradului de responsabilizare a personalului propriu asupra riscurilor asociate corupției
a) rapoarte de evaluare a sesiunilor de instruire derulate pe baza programelor actualizate și a tematicilor abordate;
b) acte normative/administrative adoptate.
Obiectivul 3. Eliminarea barierelor administrative
a) proceduri simplificate/revizuite și instituții care le implementează;
b) număr de instituții care au implementat instrumente de managementul calității totale;
c) număr de instituții care au implementat instrumente de managementul riscului;
d) rapoarte de monitorizare privind implementarea instrumentelor de managementul calității totale și managementul riscului;
e) acte administrative adoptate.
Obiectivul 4. Utilizarea tehnologiilor informatice în cadrul serviciilor publice
a) rapoarte de monitorizare privind numărul de accesări online ale serviciilor;
b) rapoarte de monitorizare a serviciilor oferite în sistem de ghișeu unic;
c) rapoarte de monitorizare a instituțiilor ce oferă informații în sistem electronic;
d) acte administrative adoptate.
Obiectivul 5. Sprijinirea administrației publice în vederea evaluării dimensiunii fenomenului de corupție
a) rapoarte de evaluare a studiilor și analizelor;
b) rapoarte de evaluare a auditărilor independente;
c) rapoarte privind recomandările formulate.
Obiectivul 6. Adaptarea cadrului legislativ și a politicilor publice conform recomandărilor studiilor, analizelor și auditurilor independente
a) raport de evaluare a campaniilor, întâlnirilor, seminariilor organizate;
b) politici publice și strategii adaptate și adoptate.
Obiectivul 7. Creșterea transparenței în sistemul de management al resurselor umane
a) raport de monitorizare a aparițiilor în presa scrisă centrală și locală privind organizarea concursurilor, condițiile de recrutare și selecție a personalului;
b) rapoarte anuale de monitorizare a stadiului de implementare a strategiilor de resurse umane;
c) rapoarte de monitorizare privind creșterea transparenței în procesul de promovare a personalului.
Obiectivul 8. Gestionarea corectă a fondurilor publice
a) rapoarte de monitorizare a documentelor publicate (programe anuale de investiții, achiziții, anunțuri, rapoarte etc.);
b) acte administrative adoptate.
Obiectivul 9. Susținerea campaniilor de prevenire a fenomenului corupției
a) rapoarte elaborate cu privire la consultările cu societatea civilă;
b) materiale promoționale distribuite;
c) rapoarte de monitorizare a plângerilor și reclamațiilor înregistrate și rezolvate;
d) rezultatele evaluării sondajelor de opinie;
e) acte administrative adoptate.
Obiectivul 10. Combaterea fenomenului corupției prin întărirea colaborării intra și interinstituționale și prin monitorizarea aplicării prevederilor legale
a) recomandări preluate în urma controalelor și auditărilor efectuate;
b) rapoarte de evaluare privind recomandările formulate;
c) acte normative adoptate.
Capitolul IX Indicatori
Conform Planului de acțiune pentru implementarea strategiei.
Capitolul X Implicații bugetare
Resursele necesare implementării strategiei pentru sectoarele vulnerabile și administrația publică locală vor fi asigurate la nivelul fiecărui sector din bugetele proprii și din finanțări externe.
Astfel, bugetele destinate elaborării studiilor și analizelor pentru evaluarea nivelului corupției în sectoarele vulnerabile și administrația publică locală vor fi finanțate și din fondurile programelor operaționale.
La nivelul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și pentru administrația publică locală, o serie de activități cuprinse în planurile de acțiune vor fi finanțate atât din surse bugetare, cât și din bugetul Proiectului de Twinning PHARE 2006 "Continuarea luptei împotriva corupției în administrația publică" - RO/06/IB/JH/05.
Capitolul XI Implicații juridice
Elaborarea de studii și analize în vederea evaluării dimensiunii fenomenului corupției la nivelul sectoarelor vizate va conduce, în baza recomandărilor formulate, la o reevaluare/adaptare a documentelor de politici publice sectoriale.
1. La nivelul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sunt prevăzute modificări de ordin legislativ și administrativ pentru:
a) revizuirea standardelor și procedurilor privind identificarea și gestionarea riscurilor în activitatea structurilor din cadrul ministerului;
b) dezvoltarea unei metodologii generale de aplicare a Modelului Costului Standard pentru cetățeni;
c) îmbunătățirea cadrului normativ privind realizarea testelor de integritate la nivelul structurilor din cadrul ministerului;
d) elaborarea și implementarea de instrumente, tehnici și proceduri vizând motivarea profesională/educațională a personalului, pentru reducerea gradului de vulnerabilitate la actele de corupție;
e) revizuirea responsabilităților legale ale consilierului de etică, în vederea eficientizării mecanismelor de cooperare și sprijin pentru funcționarii publici;
f) îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice;
g) extinderea competențelor Direcției Generale Anticorupție, în vederea reducerii faptelor de corupție de la nivelul administrației publice locale și a creșterii încrederii cetățenilor în autoritățile și instituțiile publice de interes local.
2. La nivelul autorităților publice locale sunt prevăzute modificări de ordin legislativ și administrativ pentru:
a) introducerea și diseminarea de instrumente în vederea creșterii eficienței și calității serviciilor oferite (managementul calității totale și managementul riscului);
b) simplificarea procedurilor și reducerea costurilor administrative ce vizează domeniul urbanistic;
c) introducerea/creșterea numărului de servicii oferite cetățenilor în sistem de ghișeu unic;
d) implementarea sistemului electronic de management al documentelor;
e) îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice;
f) promovarea planificării strategice la nivelul autorităților publice locale;
g) asumarea unui set de angajamente (cartă/convenție) de către autorități/instituții privind relația cu cetățeanul (mod de primire, termene, mod de soluționare a solicitărilor).
3. La nivelul sectorului financiar-fiscal sunt prevăzute modificări de ordin legislativ și administrativ pentru:
a) introducerea și diseminarea de instrumente în vederea creșterii eficienței și calității serviciilor oferite (managementul calității totale și managementul riscului);
b) armonizarea normelor și instrucțiunilor interne cu prevederile Codului vamal al României și cu Regulamentul de aplicare al acestuia;
c) aprobarea statutului comisarului din Garda Financiară;
d) îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice;
e) aprobarea planului de activitate de către vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea consolidării capacității de investigare de control intern la nivelul Autorității Naționale a Vămilor.
4. La nivelul sectorului sanitar sunt prevăzute modificări de ordin legislativ și administrativ pentru:
a) introducerea și diseminarea de instrumente în vederea creșterii eficienței și calității serviciilor oferite (managementul calității totale și managementul riscului);
b) definirea de noi standarde referitoare la calitatea serviciilor publice în sistemul de sănătate (condiții, termene etc.);
c) definirea de noi ghiduri clinice și de tratament și a unor instrumente pentru monitorizarea comportamentului standardizat al cadrelor medicale în fața pacienților cu nevoi similare de sănătate;
d) modificarea responsabilităților asistentului social, pentru protecția dreptului pacientului și promovarea serviciilor integrate medico-sociale;
e) crearea unui cadru legislativ și a unor mecanisme de supraveghere care să permită monitorizarea situațiilor de risc evidențiate (conflict de interese, marketing agresiv al companiilor etc.);
f) modificarea cadrului legal în vederea creșterii performanței profesionale și rezistenței la fapte de corupție (salarizarea în funcție de performanțele profesionale);
g) îmbunătățirea procedurilor de achiziții.
5. La nivelul sectorului educațional sunt prevăzute modificări de ordin legislativ și administrativ pentru:
a) îmbunătățirea legislației prin introducerea de măsuri de prevenire a corupției în sistemul educațional;
b) introducerea și diseminarea de instrumente în vederea creșterii eficienței și calității serviciilor oferite (managementul calității totale și managementul riscului);
c) îmbunătățirea procedurilor prin reevaluarea atribuțiilor pentru funcțiile existente la nivel universitar;
d) actualizarea manualelor de proceduri privind implementarea Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern, cuprinzând standardele de management/control intern la entitățile publice și pentru dezvoltarea sistemelor de control managerial, cu modificările și completările ulterioare;
e) actualizarea standardelor referitoare la calitatea în educație;
f) simplificarea procedurilor privind recunoașterea și echivalarea diplomelor de studii;
g) înființarea compartimentelor de dezvoltare a carierei în învățământ și cercetare, în cadrul birourilor de orientare profesională existente în cadrul universităților;
h) elaborarea ghidurilor de carieră specifice pentru fiecare instituție de învățământ superior sau instituție la nivel central (Ministerul Educației Cercetării și Tineretului, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, Centrul de Management pentru Finanțarea Învățământului Superior etc.);
i) îmbunătățirea procedurilor de achiziții publice.
Capitolul XII Proceduri de monitorizare, evaluare
Prezenta strategie pentru sectoarele vulnerabile și administrația publică locală pe perioada 2008-2010 va fi monitorizată de Comitetul de monitorizare al strategiei, înființat prin decizie a primului-ministru, având următoarea componență:
Președinte: ministrul internelor și reformei administrative;
Vicepreședinte: secretarul de stat pentru reforma în administrația publică;
Membri:
- un reprezentant al Cancelariei Primului-Ministru;
- un reprezentant al Secretariatului General al Guvernului;
- un reprezentant al Unității Centrale pentru Reforma Administrației Publice;
- un reprezentant al Direcției Generale Anticorupție;
- un reprezentant al Ministerului Justiției;
- un reprezentant al Ministerului Sănătății Publice;
- un reprezentant al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului;
- un reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor;
- un reprezentant al Federației Autorităților Locale din România.
Secretariatul Comitetului de monitorizare a strategiei va fi asigurat de către Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice.
Comitetul de monitorizare a strategiei analizează stadiul implementării planului de acțiune general și a planurilor de acțiune sectoriale și propune măsuri de remediere a eventualelor deficiențe, reunindu-se trimestrial sau ori de câte ori este nevoie.
Comitetul de monitorizare a strategiei adoptă decizii cu caracter de recomandare.
Ministrul internelor și reformei administrative are obligația de a-l informa pe primul-ministru cu privire la deciziile adoptate.
Capitolul XIII Etape ulterioare și instituții responsabile
Instrumentul prin care se asigură implementarea strategiei sunt planurile de acțiune, care conțin obiective, măsuri, termene și instituții responsabile pentru implementarea măsurilor.
Instituțiile responsabile au obligația de a raporta Comitetului de monitorizare al strategiei stadiul implementării măsurilor.
Frecvența și modul de raportare, precum și structura rapoartelor de monitorizare, acolo unde este cazul, vor fi stabilite ulterior de Comitetul de monitorizare al strategiei, cu consultarea tuturor instituțiilor implicate.
La sfârșitul perioadei de implementare va avea loc o evaluare finală a implementării strategiei, ce va evidenția gradul în care au fost îndeplinite obiectivele.
Planul de acțiune general și planurile sectoriale, prezentate în anexele nr. 2, 2A, 2B, 2C, 2D, 2E, constituie parte integrantă a prezentei strategii, urmând a fi actualizate semestrial.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.