Decizia nr. 346/2019

Articolul 227

alin. (6) din Legea nr. 207/2015 : „(6) Executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimă.“;

–

Articolul 83

alin. (1) din Codul de procedură civilă : „(1) În fața primei instanțe, precum și în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor.“

19.

Curtea observă că dispozițiile

art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă

au fost modificate prin

art. I pct. 5 din Legea nr. 310/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018. Însă, având în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea va analiza dispozițiile criticate, ținând cont de faptul că ele continuă să producă efecte juridice în cauză.

20.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în

art. 16

privind egalitatea în fața legii,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21 alin. (1)

și

(3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și în

art. 24 alin. (1)

privind dreptul la apărare.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate. Astfel, prin

Decizia nr. 20 din 15 ianuarie 2019 *), nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a constatat, în legătură cu prevederile

art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , că neperimarea executării silite a creanțelor fiscale, reglementare derogatorie de la dreptul comun, este în deplin acord cu

Legea fundamentală , legiuitorul, în temeiul

art. 126 alin. (2) din Constituție , fiind îndreptățit să stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situații speciale. În cazul de față, situația specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general. *)

Decizia nr. 20 din 15 ianuarie 2019

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 6 august 2019.

22.

Curtea a reținut că soluția legislativă criticată este o expresie a textului

art. 135 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia statul are obligația să acționeze pentru apărarea intereselor generale ale societății, iar agenții economici trebuie să se integreze cadrului constituțional, în concordanță cu interesul public la care statul este obligat să vegheze.

23.

De asemenea, neperimarea executării silite a creanțelor fiscale nu încalcă

art. 16 din Constituție . În acest sens s-a statuat că, spre deosebire de reglementarea generală în materie care se referă la orice persoană fizică sau juridică care are calitatea de creditor sau debitor, dispozițiile

Codului de procedură fiscală

au în vedere subiecte calificate ale raportului juridic fiscal, și anume statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.

24.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției, potrivit căreia neperimarea executării silite a creanțelor fiscale restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al debitorului unei astfel de creanțe, Curtea a mai statuat că debitorul are posibilitatea de a utiliza calea de atac a contestației împotriva oricărui act de executare și de a-și valorifica, în acest cadru, toate drepturile procesuale, dovedind netemeinicia pretențiilor creditorului.

25.

Prin

Decizia nr. 513 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Curtea a constatat că existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzută la

art. 56 alin. (1) din Constituție , și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform

art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție , este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și operatorii economici, care au fost stabilite în

art. 135 alin. (2) lit. a)

și

b) din Constituție .

26.

Tot prin

Decizia nr. 513 din 8 mai 2008 , precitată, și

Decizia nr. 248 din 16 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, Curtea a reținut că în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de

art. 16 din Constituție .

27.

Prin

Decizia nr. 1.291 din 2 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, Curtea a reținut că nu este întemeiată susținerea potrivit căreia titlurile executorii emise administrativ de către Ministerul Finanțelor Publice sunt exceptate de la controlul judiciar, întrucât legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condițiile procedurale stabilite de lege. Astfel, potrivit

art. 172 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură fiscală , „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare [...]“, iar, potrivit

alin. (4)

al aceluiași articol, „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență“.

28.

În ceea ce privește prevederile

art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă , Curtea s-a mai pronunțat, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale. Astfel, prin

Decizia nr. 361 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017, paragrafele 16-17, Curtea, pronunțându-se în legătură cu

art. 83 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă , a statuat că prevederile de lege menționate stabilesc că mandatarul care nu are calitatea de avocat nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale și asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât și în etapa dezbaterilor. Posibilitatea reprezentării convenționale a persoanelor fizice este prevăzută de dispozițiile

art. 83 din Codul de procedură civilă , care stabilesc condițiile de exercitare a acestui mandat.

29.

Prin

Decizia nr. 77 din 23 februarie 2016 , paragrafele 14-16, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 12 mai 2016, Curtea a reținut că limitele și condițiile în care poate fi exercitat mandatul de reprezentare, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanță în numele părții, reprezintă opțiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispozițiilor

art. 126 alin. (2) din Constituție , stabilește regulile privind procedura de judecată. Curtea a constatat, totodată, că restricția mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanță nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiție, întrucât partea însăși poate participa la dezbateri și poate pune concluzii înaintea instanței de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să ridice excepții, să propună probe în tot cursul procesului, precum și să depună concluzii scrise (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 332 din 10 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012,

Decizia nr. 191 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012,

Decizia nr. 412 din 26 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009,

Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau

Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006).

30.

Curtea a statuat prin

Decizia nr. 77 din 23 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 12 mai 2016, paragrafele 24 și 25, că norma criticată nu face altceva decât să dea substanță prevederilor

art. 24 din Constituție , intenția legiuitorului fiind aceea ca partea reprezentată să beneficieze de o apărare adecvată, profesionistă, realizată de o persoană calificată în domeniu (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 144 din 18 martie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 9 mai 2014).

31.

Din această perspectivă, a calității apărării realizate de reprezentatul părții, pot fi menționate și cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 1.354 din 22 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 7 decembrie 2009, pronunțată cu privire la unele prevederi din

Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la incriminarea exercitării oricărei activități de asistență juridică specifică profesiei de avocat de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou. Astfel, Curtea a arătat că, garantând dreptul la apărare,

Constituția

prevede în

art. 24 alin. (2)

că, în timpul procesului, părțile au dreptul la asistența unui avocat, înțelegând prin aceasta o persoană care are calitatea de avocat, dobândită în condițiile prevăzute prin lege. Aceasta este o puternică garanție care previne desfășurarea unor activități de asistență juridică de către persoane necalificate.

32.

Curtea a mai constatat, de altfel, prin

Decizia nr. 111 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 16 mai 2016, paragrafele 22 și 23, că, potrivit jurisprudenței sale constante ( Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite și, de aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

33.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, considerentele și dispozitivul deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

34.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Pîrșan în Dosarul nr. 33.346/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și constată că prevederile

art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

și ale

art. 83 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Constanța - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2019.