Decizia nr. 111/1996

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ioan Griga - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Gangut Gheorghe împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 125 din 5 decembrie 1995.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 1 octombrie 1996, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru data de 8 octombrie 1996.

CURTEA

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 125 din 5 decembrie 1995, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976 , precum și pe cele ale art. 9 lit. a), ale art. 17 lit. c) și ale

art. 41 alin. 2 din Decretul nr. 367/1971 , invocată de inculpatul Gangut Gheorghe în Dosarul nr. 14.855/1994 al Judecătoriei Bacau. Pentru a pronunța aceasta soluție, s-a reținut ca, prin Decizia nr. 29 din 29 martie 1995, rămasă definitivă prin Decizia nr. 118 din 21 noiembrie 1995, Curtea a respins ca vadit nefondate excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 și 17 din Decretul nr. 367/1971 . Totodată, s-a mai constatat ca prevederile art. 41 alin. 2 lit. a) din același decret au mai făcut obiectul controlului Curții, care, prin Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 1993, definitivă prin nerecurare, a respins, de asemenea, ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate. Întrucît, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituție și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor și cum de la pronunțarea deciziilor sus-menționate nu a intervenit nici un element nou care să justifice schimbarea practicii, soluția adoptată a fost aceeași. Cu privire la

art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976 , care reglementează posibilitatea dării în folosință a fondurilor de vinatoare pe o perioadă de cel puțin 10 ani unităților Asociației Generale a Vinatorilor și Pescarilor Sportivi, s-a reținut ca excepția este vadit nefondata și sub acest aspect, deoarece prevederile sale, ca de altfel și celelalte texte criticate din

Decretul nr. 367/1971 , nu se referă la nici una dintre dispozițiile legale de care depinde judecarea cauzei în sensul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. În speta, autorul excepției a fost trimis în judecata în baza art. 279 alin. 2 din Codul penal, deoarece, după excluderea sa din cadrul A.J.V.P.S. Bacau, a refuzat să depună, la termenul stabilit, arma de vinatoare la organele competente.

Împotriva Deciziei nr. 125 din 5 decembrie 1995, Gangut Gheorghe a declarat recurs invocind următoarele motive:

- Prin Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 1993, Curtea Constituțională a fost de acord cu excepția de neconstituționalitate a art. 9 lit. a) și a

art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 , precum și a

art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976 , ca fiind contrare prevederilor art. 37 din Constituție, asa cum a opinat și Tribunalul Bacau în Încheierea din 12 noiembrie 1992 prin care a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate. Recurentul afirma ca Tribunalul Bacau, prin Sentinta civilă nr. 31 din 18 martie 1993, a desființat decizia Inspectoratului de Poliție Bacau, de anulare a permisului de portarma, restabilindu-i dreptul de a deține arma de vinatoare, situație în care refuzul sau de a preda arma de vinatoare a fost justificat de o hotărâre judecătorească, de unde concluzia ca acesta nu i-a fost anulat și nici retras, asa cum se retine prin Decizia Curții Constituționale nr. 125/1995.

- Prin dispozitivul Deciziei Curții Constituționale nr. 60 din 7 iunie 1995, după ce la pct. 1 se respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 și ale

art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 , la pct. 2 se constată că nu exista concordanta între prevederile constituționale și cadrul legislativ privind vânătoarea, regimul juridic al armelor de vinatoare și dreptul de asociere, facindu-se apel la Parlamentul României pentru a se elabora un nou cadru legislativ în domeniu.

- Prin Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 s-a abrogat

Decretul nr. 367/1971

și aceasta ar constitui un motiv de schimbare a practicii Curții Constituționale în materie.

Întrucît soluționarea excepției s-a făcut în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fără citarea părților, după declararea recursului s-au solicitat punctele de vedere, conform art. 24 alin. (3) din aceeași lege, ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta poate să priveasca numai dispozițiile legale de care depinde judecarea cauzei; or, în speta, inculpatul a fost trimis în judecata în baza art. 279 alin. 2 din Codul penal, astfel încât obiecțiunea acestuia este irelevanta pentru soluționarea dosarului de către instanța judecătorească. De asemenea, se arata ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 lit. a), ale art. 17 lit. c) și ale

art. 41 alin. 1 și 2 din Decretul nr. 367/1971 , precum și cele ale

art. 10 din Legea nr. 26/1976

este neîntemeiată și pe fond, întrucît nici una dintre aceste dispoziții nu contravine Constituției. În ceea ce privește dreptul la libera asociere prevăzut în art. 37 alin. (1) din legea fundamentală și invocat în sprijinul excepției de neconstituționalitate, se precizează ca între libertatea de asociere în domeniul vinatorii și liberalizarea comerțului cu arme de vinatoare nu exista o legătură nemijlocită și ca libertatea vinatorilor de a se asocia în organizații proprii nu are drept consecința necesară liberalizarea comerțului cu arme în beneficiul acestor asociații. Se invoca, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 13 ianuarie 1993, definitivă prin nerecurare, și Decizia nr. 29 din 29 martie 1995, rămasă definitivă prin Decizia nr. 118 din 21 noiembrie 1995. În încheiere, sunt caracterizate ca inexacte afirmatiile făcute de recurent, în sensul că și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 1993, ar fi ajuns la concluzia ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata și ca

Decretul nr. 367/1971

a fost abrogat prin Legea nr. 126 din 27 noiembrie 1995.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului și raportul întocmit de judecătorul-raportor, retine:

Primul motiv de recurs, prin care se afirma ca în Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 1993 Curtea Constituțională "a fost de acord cu susținerea de neconstituționalitate a art. 9 lit. a) și a

art. 17 lit. c) din Decretul nr. 367/1971 , precum și a

art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976 , ca fiind contrare prevederilor art. 37 din Constituție", nu poate fi primit și urmează a fi respins, deoarece, prin decizia menționată, nu au fost reținute ca neconstituționale aceste dispoziții.

Argumentele recurentului, în sensul că refuzul sau de a depune arma a fost justificat de o hotărâre judecătorească și ca permisul nu i-a fost anulat sau retras, astfel cum s-a reținut prin decizia completului de fond, reprezintă o problemă de interpretare și de aplicare a legii, de competența exclusiva a instanțelor judecătorești și care nu poate face obiectul contenciosului constituțional.

Cel de-al doilea motiv, prin care se susține ca în dispozitivul Deciziei nr. 60 din 7 iunie 1995 Curtea Constituțională a constatat o neconcordanta între prevederile constituționale și cadrul legislativ actual privind vânătoarea, regimul juridic al armelor de vinatoare și dreptul de asociere, este, de asemenea, neîntemeiat, întrucît apelul adresat legiuitorului are numai semnificatia unei semnalari în vederea revizuirii reglementărilor din acest domeniu, ceea ce s-a și realizat prin adoptarea legilor nr. 17/1996 și nr. 103/1996.

Nici ultimul motiv de recurs, potrivit căruia, prin Legea nr. 126 din 27 decembrie 1995 privind regimul materiilor explozive, s-ar fi abrogat în întregime

Decretul nr. 367/1971 , nu este întemeiat, deoarece prin art. 40 din legea respectiva au fost abrogate expres numai dispozițiile referitoare la materiile explozive.

Ulterior, prin Legea nr. 17 din 2 aprilie 1996 privind regimul armelor de foc și al munițiilor și prin Legea nr. 103 din 23 septembrie 1996 privind fondul cinegetic și protecția vinatului, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 11 aprilie 1996 și, respectiv, nr. 235 din 27 septembrie 1996, s-au adoptat noi reglementări în aceste materii, iar dispozițiile

Decretului nr. 367/1971 , precum și cele ale

Legii nr. 26/1976

au fost abrogate.

Recurentul, prin cererea din 25 iunie 1996, arata ca, prin Legea nr. 17/1996, dreptul de a deține, de a purta și de a folosi arme de vinatoare se acordă și membrilor asociațiilor de vinatori sportivi legal constituite, cum este aceea din care face și el parte, astfel încât, implicit, aceasta ar presupune ca prevederile

Decretului nr. 367/1971

ar fi fost neconstituționale. Susținerea nu poate fi primită, întrucît singura concluzie ce se poate deduce din abrogarea

Decretului nr. 367/1971

o constituie faptul ca, în prezent, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 9 lit. a), ale art. 17 lit. c) și ale art. 41 alin. 2 lit. a) este lipsită de obiect. Aceasta caracterizare privește și invocarea, prin aceeași excepție, a neconstitutionalitatii

art. 10 alin. 3 din Legea nr. 26/1976 , care, de asemenea, a fost abrogat. În acest sens este și jurisprudenta Curții Constituționale, potrivit căreia poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate numai o dispoziție legală în vigoare, asa cum rezultă din deciziile nr. 14 și 15 din 10 martie 1993, definitive prin nerecurare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 18 mai 1993, din Decizia nr. 26 din 19 mai 1993, rămasă definitivă prin Decizia nr. 125 din 16 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 10 februarie 1995, și din Decizia nr. 62 din 1 iunie 1994, definitivă prin Decizia nr. 122 din 16 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 23 ianuarie 1995.

Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, precum și pe cele ale art. 13 alin. (1) lit. A. c), ale art. 25 și 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Gangut Gheorghe împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 125 din 5 decembrie 1995.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 1996.