Decizia nr. 328/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gelu Strungaru și Dumitru Madin în Dosarul nr. 2.101/116/2014 al Tribunalului Călărași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.057D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale referitoare la dispoziții de lege identice cuprinse în Codul de procedură penală din 1968, și anume

deciziile nr. 600 din 21 septembrie 2006

și nr. 494 din 19 aprilie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 8 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.101/116/2014, Tribunalul Călărași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gelu Strungaru și Dumitru Madin cu ocazia soluționării unei cauze penale în care inculpații au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 290 alin. (1) din Codul penal raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, și, respectiv, complicitate la dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 290 alin. (1) din Codul penal coroborat cu

art. 6 din Legea nr. 78/2000 , infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, întrucât, în cauzele în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani, asistența juridică este obligatorie numai în cursul judecății, iar nu și în faza de urmărire penală, fază în care desemnarea unui avocat din oficiu este lăsată la aprecierea organului judiciar. Astfel, arată că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu reglementează obligația organului judiciar de a asigura suspectului sau inculpatului și în cursul urmăririi penale un apărător din oficiu în cauzele în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani, chiar dacă suspectul sau inculpatul este analfabet sau suferă de o boală psihică sau nu poate să se apere singur. Consideră că dispozițiile de lege criticate creează discriminare între inculpații din cele două faze ale procesului penal și lasă loc arbitrariului și comportamentului discreționar al organelor judiciare în aprecierea necesității asigurării unui apărător din oficiu. Arată că, prin obligarea organelor judiciare la asigurarea unui avocat din oficiu numai în cursul judecății, legiuitorul garantează dreptul la apărare numai într-o fază a procesului, iar nu în tot cursul procesului, așa cum reiese din art. 24 din Constituție, în condițiile în care cererile și contestațiile din faza de urmărire penală pot fi făcute doar în anumite termene și trebuie motivate în fapt și în drept, ceea ce nu este la îndemâna tuturor suspecților și inculpaților, indiferent de gradul de instruire, de starea psihică și de nivelul de cunoștințe juridice.

6. Tribunalul Călărași - Secția penală apreciază că, în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, dispozițiile art. 90 lit. b) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, în măsura în care, la același tratament sancționator - e vorba de infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani -, se stabilesc alți termeni de asigurare a asistenței juridice obligatorii, după cum procesul penal se află în faza de urmărire penală sau în faza de judecată.

7. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate reglementează două situații în care suspectul sau inculpatul trebuie să beneficieze de asistență juridică, instituind totodată în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui apărător din oficiu, dacă nu există apărător ales. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată prin dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie. Dacă încălcarea a survenit în cursul urmăririi penale, nulitatea actului de procedură se constată în procedura de cameră preliminară, conform art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Prin urmare, nu se poate susține încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție referitor la dreptul la apărare. Dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere nici principiului egalității cetățenilor în fața legii, câtă vreme incidența lor nu este determinată de o anumită calitate a suspectului sau a inculpatului. Astfel, orice suspect sau inculpat poate beneficia de asistență juridică din oficiu dacă nu are apărător ales și se află într-una dintre situațiile reglementate de art. 90 din Codul de procedură penală. În fine, nu se poate susține că legiuitorul lasă la aprecierea discreționară a procurorului existența în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanțele care-l împiedică pe suspect sau inculpat să-și facă singur apărarea pot să fie dovedite în fața judecătorului de cameră preliminară și să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanțe, era necesară asigurarea unui apărător din oficiu.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Astfel, arată că dispozițiile de lege criticate au un conținut asemănător celor ale art. 171 din Codul de procedură din 1968, cu privire la care Curtea s-a pronunțat în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, de exemplu, prin

Decizia nr. 312 din 13 martie 2008 .

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală au fost modificate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal,

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziții de lege prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Prin urmare, dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 90 lit. b) și c): "Asistența juridică este obligatorie:

[...] b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;

c) în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.";

- Art. 91 alin. (1): "În cazurile prevăzute în art. 90, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu".

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală reglementează două cazuri de asistență juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, și anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, respectiv cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar cauza se află în cursul judecății. Art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.

15. Astfel, Curtea constată că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. Așadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, așa cum a statuat Curtea printr-o bogată jurisprudență cu privire la dispozițiile art. 171 alin. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală din 1968, dispoziții cu un conținut similar cu cel al art. 90 lit. b) și c) și al art. 91 alin. (1) din noul Cod de procedură penală (de exemplu,

Decizia nr. 80 din 2 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006,

Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006,

Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008,

Decizia nr. 102 din 14 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008,

Decizia nr. 312 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008,

Decizia nr. 771 din 1 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008,

Decizia nr. 834 din 22 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010,

Decizia nr. 313 din 3 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 12 aprilie 2011, și

Decizia nr. 970 din 12 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011).

16. Prin urmare, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.

17. Totodată, Curtea reține și faptul că tocmai norma cuprinsă în art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală - care este mai favorabilă decât norma corespondentă din art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer -, asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistența juridică este obligatorie, și anume în cazurile stabilite de art. 90 din Codul de procedură penală.

18. Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc nici dreptul subiecților procesuali interesați de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor lor legitime și de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.

19. De asemenea, Curtea nu poate reține nici critica adusă dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, câtă vreme dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, incidența dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistență juridică din oficiu dacă nu are avocat ales și se află într-una dintre situațiile reglementate de art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, având în vedere că principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică, iar nu uniformizarea situațiilor în care se poate afla o persoană.

20. În fine, nu se poate susține că legiuitorul lasă la aprecierea discreționară a procurorului existența în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanțele de natură a-l împiedica pe suspect sau inculpat să-și facă singur apărarea pot să fie dovedite în fața judecătorului de cameră preliminară și să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport de aceste circumstanțe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Altfel spus, modul de interpretare și aplicare de către organul judiciar a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, fiind de competența instanțelor judecătorești.

21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gelu Strungaru și Dumitru Madin în Dosarul nr. 2.101/116/2014 al Tribunalului Călărași - Secția penală și constată că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Călărași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 mai 2016.