Decizia nr. 28/2002

Nicolae Popa - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și ale

art. 17 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale

art. 14, 15 și 17 din Legea nr. 333/2001

privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, precum și ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) și ale

art. 19^23 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, aprobată, cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Balan, Ecaterina Balan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Dragan Nita, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Ștefan Serbanescu, Corina Vladasel, Mircea Popescu și Asociația Naționala a Investitorilor FNI în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului București - Secția comercială.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 ianuarie 2002 și au fost consemnate în încheierea de la aceeași dată, când Curtea a amânat pronunțarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 23 ianuarie 2002. La acea data Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat din nou pronunțarea pentru data de 30 ianuarie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 21 septembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 5.079/2001, Tribunalul București - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și ale

art. 17 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale

art. 14, 15 și 17 din Legea nr. 333/2001

privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, precum și ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) și ale

art. 19^23 din Legea nr. 409/2001

pentru aprobarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, excepție ridicată de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Balan, Ecaterina Balan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Dragan Nita, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Ștefan Serbanescu, Corina Vladasel, Mircea Popescu și Asociația Naționala a Investitorilor F.N.I. în cadrul unui litigiu privind executarea Contractului de fidejusiune/cauțiune nr. 2.205 din 6 decembrie 1999, încheiat între Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., Fondul Național de Investiții și Societatea Comercială "Sov Invest" - S.A.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin următoarele:

I.1. În ceea ce privește dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, se susține ca acestea contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și ale art. 41 alin. (1). Autorii excepției considera ca este normal ca persoanele care se adresează instanțelor judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de actul de justiție, însă acest lucru trebuie realizat cu respectarea principiilor prevăzute la art. 16 alin. (1) și ale art. 41 alin. (1). Prin contractul de fidejusiune Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. s-a angajat sa rascumpere unitățile de fond deținute la Fondul Național de Investiții în cazul incapacității de plată a societății de administrare Societatea Comercială "Sov Invest" - S.A. În aceeași motivare se susține ca statul este unicul acționar al Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. și, ca atare, creanta asupra acestei societăți reprezintă o creanta asupra statului, intrand sub incidența art. 41 alin. (1) din Constituție. Ținând seama de prevederile

art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, conform cărora sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, autorii excepției susțin ca aceasta scutire trebuie să se aplice și în privinta cererilor privind bunuri mobile (drepturile de creanta ale investitorilor), îndreptate împotriva statului. Astfel, se considera ca dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, care reglementează obligația plății taxei de timbru la valoare în cazul cererilor cu obiect evaluabil în bani, sunt neconstituționale, întrucât nu respecta prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție, contravenind în același timp principiului egalității consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituție.

Autorii excepției de neconstituționalitate considera ca dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, contravin și principiului accesului liber la justiție, consacrat la art. 21 din Constituție. Obligația de plată a taxei de timbru în acest caz reprezintă o restrangere nejustificată a accesului la justiție, întrucât după castigarea procesului de către reclamanți pârâtul, statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, oricum va fi obligat sa restituie taxa plătită, în cadrul cheltuielilor de judecată, din bugetul de stat. Prin urmare, obligația plății taxei de timbru duce, fără un temei legal, la restrangerea numărului de persoane care se pot adresa instanțelor judecătorești.

De asemenea, este invocată și contrarietatea dintre dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, și cele ale art. 1091 din Codul civil.

I.2. Dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, sunt considerate a fi neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, prin textul de lege atacat sunt prevăzute scutiri de la plata taxei de timbru în cazul acțiunilor și cererilor introduse de anumite organe de stat. Autorii excepției, recunoscând atributul exclusiv al puterii legiuitoare de a stabili scutiri pentru anumite categorii de acțiuni și cereri, considera neconstitutionala stabilirea acestor scutiri numai în considerarea calității subiectelor de drept care sunt în situația de a introduce acțiuni sau cereri în justiție. Principiul egalității presupune egalitatea de tratament juridic pentru persoanele aflate în aceeași situație juridică. Or,

art. 17 din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, stabilește în mod discriminatoriu scutiri de la plata taxei de timbru doar pentru anumite subiecte de drept dintre cele aflate în aceeași situație juridică. Sub acest aspect se susține ca în cadrul unei anumite acțiuni, dacă una dintre părți este scutită de plată taxei de timbru, toate cererile, introduse de oricare dintre celelalte părți, trebuie să fie scutite de plată taxei de timbru.

II.1. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate dispozițiile

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001

sunt considerate a contraveni prevederilor art. 78 din Constituție. Din aceasta perspectiva textul de lege acorda Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții încă cel puțin 10 zile de funcționare de la data intrării lui în vigoare (data publicării). Pe de altă parte, art. 13 alin. (2) din lege interzice membrilor Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții, de la data intrării în vigoare a legii, dreptul de a mai desfășura activități specifice piețelor reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare. Aceasta contradictie între dispozițiile cuprinse în aceeași lege, precum și faptul ca încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al Fondului Național de Investiții presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât după finalizarea procedurilor de transformare a fondului, conform

art. 12 din Legea nr. 333/2001 , sunt considerate a reprezenta o încălcare a prevederilor art. 78 din Constituție.

Autorii excepției susțin ca dispozițiile

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001

încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție. Prin dispozițiile legale criticate se reglementează prerogativa Adunării generale a Fondului Național de Investiții de a decide transformarea acestuia în fond închis de investiții. Pe aceasta cale se considera ca se aduce atingere unor raporturi juridice preexistente, ceea ce face ca dispozițiile

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001

sa retroactiveze.

Dispozițiile legale criticate sunt considerate a contraveni și prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituție, întrucât încalcă drepturile investitorilor de a obține repararea pagubelor suferite.

II.2. În ceea ce privește dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 333/2001

autorii excepției susțin ca acestea contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) și ale art. 37 alin. (1). Prin transferul către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (fostul Oficiu pentru Recuperarea Creanțelor Bancare), un terț față de organele legal constituite ale Fondului Național de Investiții, al unor drepturi de a decide în locul acestora sunt incalcate drepturile prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 24/1993 , precum și dreptul la libera asociere prevăzut la art. 37 alin. (1) din Constituție. Dreptul la libera asociere presupune, în opinia autorilor excepției, interzicerea intervenției oricăror alte persoane (chiar instituții ale statului) în ordinea juridică stabilită de persoanele care se asociaza.

II.3. Dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 333/2001

sunt considerate a contraveni prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (2), art. 37 alin. (1), ale art. 51 și 78 din Constituție. Conform dispozițiilor criticate AVAB are atributia de a avansa cheltuielile necesare pentru efectuarea contractului de audit, pentru consultarea investitorilor și pentru transformarea Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții, acestea urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obținute prin lichidarea activelor acestuia. Autorii excepției susțin ca sunt incalcate prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) și ale art. 37 alin. (1) din Constituție, întrucât dreptul de a decide cu privire la soarta F.N.I. nu aparține decât investitorilor, respectiv persoanelor care l-au înființat, amestecul altor persoane sau instituții fiind neconstitutional. Sub acest aspect, întrucât dispozițiile art. 11 încalcă drepturile prevăzute în Constituție și în alte legi, se afirma ca este încălcat și art. 51 din Constituție, referitor la suprematia acesteia.

De asemenea, autorii excepției de neconstituționalitate susțin ca dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) și ale art. 78 din Constituție, deoarece încheierea contractului de audit presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât după finalizarea procedurilor de transformare a fondului, nefiind admisă soluția privind avansarea cheltuielilor de către AVAB.

II.4. Autorii excepției considera totodată ca dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 333/2001

contravin prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție. Astfel, prin condiționarea introducerii cererii de ridicare a sechestrului de finalizarea procedurii de transformare a F.N.I. se aduce o restrangere neconstitutionala accesului liber la justiție. În aceeași ordine de idei se susține și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 49 alin. (1), art. 51 și ale art. 150 alin. (1), fără a se motiva aceasta pretinsa încălcare a Legii fundamentale.

II.5. Autorii excepției mai susțin ca dispozițiile

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001

încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 51 și ale art. 150 alin. (1) din Constituție. Datorită faptului ca prin reglementările legale criticate se prevede posibilitatea transformarii F.N.I. în fond închis de investiții, posibilitate pe care actele normative sub imperiul cărora a fost constituit Fondul Național de Investiții nu o reglementează, aceste dispoziții normative sunt considerate a avea caracter retroactiv.

Pe de altă parte,

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001

conferă Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare atributia de a emite un regulament pentru transformarea F.N.I. în fond închis de investiții, în condițiile legii. Or, ținând seama de faptul că nu exista o lege care să reglementeze aceasta materie, se apreciază ca sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție, Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare situandu-se, în acest fel, deasupra legii. Pe cale de consecința, sunt incalcate și prevederile constituționale privind garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, consacrate la art. 1 alin. (3), cele privind suprematia Constituției (art. 51) și cele ale art. 150 alin. (1), privind abrogarea actelor normative contrare Constituției.

II.6. Dispozițiile art. 14 alin. (1) sunt considerate a fi neconstituționale întrucât, prin reglementarea subrogarii AVAB în toate drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Societatea Comercială "Sov Invest" - S.A. și/sau cu F.N.I., se ajunge la consecințe contrare Constituției. Astfel, AVAB are o capacitate de folosință precis delimitata prin lege, iar

art. 5^3 din Legea nr. 409/2001

stabilește ca sumele obținute de AVAB din exercitarea atribuțiilor sale servesc la acoperirea cheltuielilor proprii de funcționare și operare și a cheltuielilor de administrare și de valorificare a activelor bancare preluate, diferența urmând să fie virata la trezoreria statului. Întrucât nici o prevedere legală nu stabilește obligația AVAB de a executa obligația de răscumpărare a titlurilor de participare la F.N.I., autorii excepției considera ca aceasta presupune un efect retroactiv al dispozițiilor art. 14 alin. (1), ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituție. De asemenea, dispozițiile criticate aduc atingere și drepturilor de creanta ale investitorilor, fapt ce contravine prevederilor constituționale referitoare la proprietate și la restrangerea exercițiului unor drepturi, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) și (7), la art. 135 alin. (1) și (6) și, respectiv, la art. 49. Autorii excepției mai susțin ca statul, fiind unicul acționar al Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., își anulează propria datorie, situandu-se în acest fel "mai presus de lege", ceea ce face ca aceste dispoziții legale sa încalce prevederile art. 16 alin. (2) și ale art. 51 din Constituție. În susținerea excepției sunt invocate și dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, 48 și ale art. 150 alin. (1), precum și cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din primul Protocol adițional la aceasta convenție. Totodată autorii excepției apreciază ca prin dispozițiile

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001

se aduce atingere gajului general al creditorilor chirografari asupra patrimoniului Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., investitorii fiind astfel lipsiți de garanția statului asupra activității Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale, concretizata prin Decizia nr. 77/1995, precum și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit ca protecția dreptului de proprietate poarta asupra tuturor drepturilor cu valoare economică, inclusiv asupra drepturilor de creanta. Se considera ca este încălcat și principiul separației puterilor în stat, prin intervenția legiuitorului în ordinea juridică stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Pe cale de consecința, se considera ca sunt neconstituționale și prevederile

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 , privind subrogarea AVAB în locul Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în toate procesele în curs în legătură cu actele juridice prevăzute în anexa la lege.

De asemenea, este invocată neconcordanta dintre dispozițiile art. 14 și cele ale art. 43 alin. (2) și ale art. 161 din Codul de procedură civilă.

II.7. În opinia autorilor excepției prevederile

art. 15 din Legea nr. 333/2001

sunt considerate a contraveni dispozițiilor constituționale privitoare la dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) și (7) și la art. 135 alin. (1) și (6). Autorii excepției susțin ca AVAB ar trebui să aibă atributia de a plati cererile de răscumpărare a titlurilor de participare, iar nu de a le conserva. Prin aceasta dispoziție legală s-ar consimți la transferarea proprietății particulare a bunului în folosință statului, ceea ce Constituția nu admite.

II.8. În opinia autorilor excepției dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 333/2001

sunt considerate a avea efect retroactiv, fiind astfel contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

În legătură cu dispozițiile criticate din

Legea nr. 333/2001

se considera ca ele contravin și prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. f).

III.1 și 2. Sesizarea de neconstituționalitate are în vedere și faptul ca prevederile

art. 1 și 5^3 din Legea nr. 409/2001

sunt considerate a fi neconstituționale, deoarece încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 20, art. 41 alin. (1) și (2), art. 51, art. 135 alin. (1) și (6) și ale art. 150 alin. (1) din Constituție. Totodată este încălcat și principiul separației puterilor în stat, întrucât prin aceste texte de lege sunt afectate dispozițiile cuprinse în hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care Curtea Suprema de Justiție a constatat valabilitatea contractului de fidejusiune/cauțiune încheiat între Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., Fondul Național de Investiții și Societatea Comercială "Sov Invest" - S.A.

Autorii excepției de neconstituționalitate considera ca prin stabilirea capacității de folosință a AVAB aceasta instituție nu are atributia de a achită drepturile de creanta ale investitorilor, ceea ce aduce atingere prevederilor constituționale privind dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1) și (2) și la art. 135 alin. (1) și (6). În acest mod sunt incalcate și prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și ale art. 15 alin. (1) privind garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenilor, ale art. 16 alin. (2) și ale art. 51, privind suprematia Constituției și a legii, precum și ale art. 150 alin. (1), care au în vedere abrogarea actelor normative contrare Constituției. În susținerea excepției se invoca și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din primul Protocol adițional la aceasta convenție.

De asemenea, este invocată și contrarietatea dispozițiilor

art. 1 și 5^3 din Legea nr. 409/2001

față de cele ale art. 43 alin. (2) și ale art. 161 din Codul de procedură civilă.

III.3 și 4. Prevederile art. 19^20 alin. (1) și ale

art. 19^22 alin. (3) din Legea nr. 409/2001

sunt considerate a contraveni prevederilor constituționale ale art. 21 și ale art. 15 alin. (2). Prin impunerea cerinței ca judecătorul sa nu primească o cerere de chemare în judecata decât o dată cu dovada ca aceasta a fost deja comunicată către AVAB, autorii excepției considera ca se ingradeste accesul la justiție sau ca legea are un efect retroactiv. De asemenea, faptul ca în recurs nu se pot invoca alte apărări, cu excepția celor de ordine publică, reprezintă, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, fie recunoașterea unui efect retroactiv al legii, fie îngrădirea mijloacelor de apărare și de exercitare a drepturilor, contrare art. 21 din Constituție.

III.5. Prin dispozițiile

art. 19^23 din Legea nr. 409/2001

autorii excepției considera ca sunt incalcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 21 și ale art. 49 alin. (1). Se susține că nu se poate reglementa un nou termen de prescripție aplicabil cererilor privind executarea unor hotărâri rămase irevocabile sub imperiul unei legi anterioare, fără a se încalcă principiul constituțional al neretroactivitatii legii sau prevederile privind accesul liber la justiție. Pentru aceleași motive se considera a fi incalcate și dispozițiile art. 49 alin. (1) din Constituție.

În timpul ședinței de judecată unii dintre autorii excepției au solicitat extinderea controlului de constituționalitate a textelor criticate prin raportare și la alte dispoziții constituționale. În esenta, a fost invocată încălcarea prevederilor art. 11 și 20 din Constituție, cu referire la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și nerespectarea procedurii constituționale de adoptare a

Legii nr. 409/2001 .

Tribunalul București - Secția comercială, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește dispozițiile

Legii nr. 146/1997

se invoca jurisprudenta Curții Constituționale, concretizata prin deciziile nr. 7 și nr. 70/1993, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994, deciziile nr. 18 și nr. 164/1997 și Decizia nr. 49/1999. Conform acestei jurisprudente accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea acestuia, fiind legal și normal ca beneficiarii unui serviciu public să contribuie la acoperirea cheltuielilor ocazionate de buna sa funcționare. Principiul egalității nu este încălcat de dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 146/1997 , întrucât acesta vizează egalitatea între cetățeni în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea între cetățeni și autoritățile publice. De altfel, art. 4 alin. (2) din Constituție interzice discriminarea pe anumite criterii, aplicabile numai persoanelor fizice. Obligația de plată a taxelor de timbru este justificată de prevederile art. 53 alin. (1) din Constituție, conform cărora cetățenii au obligația de a contribui, prin taxe și impozite, la cheltuielile publice. Scutirile de la plata taxei de timbru, acordate prin

art. 17 din Legea nr. 146/1997 , nu sunt nejustificate, întrucât privesc acțiunile introduse pentru întregirea veniturilor statului. În ceea ce privește prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acestea nu conțin nici o interdicție cu privire la scutirea de la plata taxei de timbru.

Președintele Camerei Deputaților considera ca dispozițiile atacate din

Legea nr. 333/2001

nu contravin prevederilor art. 37 și 48 din Constituție. Astfel, libertatea de asociere, ca drept fundamental, nu este aplicabilă asociațiilor și societăților de drept privat cu scop patrimonial, iar art. 48, prin ipoteza, vizează doar actele administrative, iar nu legile, ca acte juridice ale Parlamentului.

În concluzie se considera ca excepția este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata. În legătură cu dispozițiile

Legii nr. 146/1997

se apreciază ca acestea nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției. Scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, acordată instituțiilor publice, se bazează pe faptul ca instituțiile respective sunt finanțate integral din banii publici, iar obligarea acestora la plata taxelor de timbru ar implica restituirea către stat a sumelor acordate de acesta, ceea ce ar crea "un circuit banesc inutil".

În ceea ce privește dispozițiile

Legii nr. 333/2001 , criticate prin excepția de neconstituționalitate, Guvernul apreciază ca acestea nu încalcă drepturile și libertățile cetățenești, ci constituie prevederi de natura constructivă, cu scopul de a demara soluționarea problemei investitorilor F.N.I. În legătură cu măsura subrogarii AVAB în drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. rezultate din anumite contracte, aceasta se bazează pe dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, fiind necesară pentru a se proteja economiile unei mari părți a populației. Prin

cap. IV din Legea nr. 333/2001

nu se aduce atingere drepturilor de decizie ale investitorilor, adunarea generală a investitorilor fiind competența sa decidă asupra activității ulterioare a Fondului Național de Investiții. Dispozițiile art. 41 din Constituție nu sunt incalcate întrucât, pe de o parte, subrogarea AVAB în drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. nu înseamnă încălcarea drepturilor de proprietate ale investitorilor, iar pe de altă parte, conform art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege.

Sub aspectul criticilor formulate la adresa

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , Guvernul apreciază ca procedurile speciale instituite prin acest act normativ contribuie la constituirea resurselor financiare ale statului și la accelerarea răscumpărării titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne, fiind astfel evident interesul public care sta la baza acestor reglementări.

Fața de aceste argumente Guvernul considera ca excepția ridicată este neîntemeiată.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de președintele Camerei Deputaților și de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției și ale celorlalte părți, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, deși atât autorii excepției de neconstituționalitate, cat și instanța de judecată, în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, au reținut ca sunt criticate dispozițiile art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) și ale

art. 19^23 din Legea nr. 409/2001 , în realitate aceste articole sunt cuprinse în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 . În consecința, Curtea retine ca obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 alin. (1) și ale

art. 17 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale

art. 14, 15 și 17 din Legea nr. 333/2001

privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, precum și ale art. 1, 5^3, ale art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) și ale

art. 19^23 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale care au următorul cuprins:

I. Dispoziții din

Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare:

- art. 2 alin. (1): "Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxeaza astfel: [...].";

- art. 17: "Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, când au ca obiect venituri publice."

II. Dispoziții din

Legea nr. 333/2001

privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții:

- art. 9: "(1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții, cu acordul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, asigura încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activității fondului. Raportul de audit include, fără a se limita la acestea, calcularea activelor totale și a obligațiilor, precum și o evaluare generală a situației financiare a fondului.

(2) Adunarea generală a investitorilor la Fondul Național de Investiții decide, conform legii, cu privire la continuarea activității fondului, transformarea în fond închis de investiții, în condițiile legii, sau lichidarea fondului.";

- art. 10: "În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții nu își îndeplinește obligațiile prevăzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare.";

- art. 11: "Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevăzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor și, după caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investiții, în condițiile legii, se avanseaza de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare din fondul prevăzut la art. 6, urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obținute prin lichidarea activelor acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea.";

- art. 12: "După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Național de Investiții reprezentanții acestuia pot solicita instanțelor judecătorești competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia.";

- art. 13 alin. (1): "Procedura de transformare a Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții, în condițiile legii, precum și organizarea și funcționarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.";

- art. 14: "(1) Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare preia fără plata toate drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C.- S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Național de Investiții și/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. și dobândește calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executarea silită.";

- art. 15: "Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare efectuează toate demersurile legale în vederea conservării și realizării drepturilor de creanta rezultate din actele juridice prevăzute la art. 14.";

- art. 17: "Sumele obținute din realizarea creanțelor prevăzute la art. 14, după deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru răscumpărarea titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne."

III. Dispoziții din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , cu modificările și completările ulterioare:

- art. 1: "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este acționar majoritar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul creșterii gradului de solvabilitate și a credibilitatii interne și externe sau reglementării problemelor de natura financiară ale acestora pentru menținerea viabilitatii sistemului bancar, precum și pentru accelerarea procedurilor de recuperare a creanțelor cesionate.";

- art. 5^3 : (1) Sumele obținute de AVAB din valorificarea activelor bancare preluate au ca destinație acoperirea cheltuielilor proprii de funcționare și operare și a cheltuielilor de administrare și de valorificare a activelor bancare preluate, iar diferența se virează la trezoreria statului.

(2) Din sumele obținute potrivit alin. (1) AVAB poate prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli un fond suplimentar ce va fi utilizat în vederea creșterii valorii activelor bancare și a eficientizarii operațiunilor de valorificare.";

- art. 19^20 alin. (1): "Reclamantul este obligat sa comunice cererea, actele pe care se întemeiază și, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanța. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligației de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția cererilor formulate în timpul judecații sau a celor prin care se exercită o cale de atac.";

- art. 19^22 alin. (3): "În recurs nu se pot invoca apărări ce nu au fost formulate în fața instanței a carei hotărâre este recurată, cu excepția celor de ordine publică.";

- art. 19^23 : "(1) Termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, curge de la data intrării în vigoare a acesteia."

În susținerea excepției autorii acesteia au invocat încălcarea următoarelor prevederi constituționale:

- art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- art. 15: "(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.";

- art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- art. 37 alin. (1): "Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate și în alte forme de asociere.";

- art. 41 alin. (1), (2) și (7): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. [...]

(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.";

- art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționare în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei.

(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.";

- art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- art. 78: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.";

- art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. f): "(1) Economia României este economie de piața.

(2) Statul trebuie să asigure: [...]

f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.";

- art. 135 alin. (1) și (6): "(1) Statul ocrotește proprietatea. [...]

(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă.";

- art. 150 alin. (1): "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții."

De asemenea, se invoca și încălcarea următoarelor dispoziții din acte internaționale:

- art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";

- art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosință bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata în prealabil că nu pot fi primite susținerile autorilor excepției privind contrarietatea dintre dispoziții legale cuprinse în diferite acte normative, întrucât în atribuțiile sale intra doar examinarea dispozițiilor legale în raport cu prevederile și principiile constituționale. În acest sens este evidenta jurisprudenta constanta a Curții, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmează să fie respinse.

De asemenea, Curtea nu poate examina nici argumentul adus în timpul ședinței de judecată în legătură cu neconstituționalitatea

Legii nr. 409/2001 , cauzată de nerespectarea regulilor constituționale privind procedura de mediere, întrucât acest argument nu este conținut în motivarea excepției de neconstituționalitate, asa cum aceasta a fost ridicată în fața instanței de judecată. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 181 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 februarie 1999, a statuat ca invocarea unui motiv de neconstituționalitate direct în fața sa, motiv "ce nu are nici o legătură cu cel invocat în sesizare și nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificatia ridicării unei excepții direct în fața Curții, eludandu-se astfel prevederile art. 144 lit. c) din Constituție și ale

art. 12 din Legea nr. 47/1992 , ceea ce este inadmisibil".

I.1. În ceea ce privește dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, care reglementează plata taxei de timbru într-un cuantum stabilit în funcție de valoarea obiectului litigiului, Curtea constata ca asupra acestor dispoziții s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 211 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, respingând excepția de neconstituționalitate. Soluția s-a bazat, în esenta, pe faptul ca "accesul liber la justiție nu înseamnă și gratuitatea acestuia. Art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la taxele în justiție, nefiind asadar interzis ca legea sa prevadă ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, în procesul civil contribuția justițiabilului, prin avansarea unei părți din aceste cheltuieli, poate fi recuperată, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la partea care cade în pretenții. Prin urmare, regula este cea a timbrarii acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor". Considerentele și soluția adoptată rămân valabile și în prezenta cauza.

Cu toate acestea, pentru a se asigura accesul la justiție al cat mai multor persoane,

Legea nr. 146/1997 , prin dispozițiile art. 21 alin. (1), atribuie Ministerului Finanțelor Publice competența de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru, în anumite situații deosebite, cum ar putea fi și cea de fața.

Susținerile autorilor excepției privind încălcarea principiului egalității în drepturi și al garantarii dreptului de proprietate privată sunt neintemeiate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unor excepții de la plata taxelor de timbru, plata ce constituie o obligație, iar nu un drept, reprezintă un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercita în considerarea anumitor situații determinate, cum este și cazul scutirii reglementate la

art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 , iar, pe de altă parte, dreptul de creanta asupra Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. nu reprezintă o creanta asupra statului. Statul român și Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. sunt persoane juridice distincte, chiar dacă întregul capital social al Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. este deținut de către stat. Aceasta rezultă din dispozițiile

art. 25 din Decretul nr. 31/1954

privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 ianuarie 1954, și, respectiv, din cele ale

art. 1 din Legea nr. 66/1996

privind reorganizarea Casei de Economii și Consemnațiuni din România în societate bancară pe acțiuni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999.

I.2. Privitor la dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității lor. Astfel, prin Decizia nr. 34 din 24 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 27 iunie 2000, Decizia nr. 121 din 27 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, precum și prin Decizia nr. 87 din 20 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 iunie 2001, au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate pe baza argumentului principal ca principiul egalității, consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituție, are în vedere egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea dintre cetățeni și autoritățile publice. Pe de altă parte, plata unor taxe sau impozite nu reprezintă un drept, ci o obligație constituțională a cetățenilor, prevăzută la art. 53 alin. (1) din Constituție, conform căruia "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice". După cum s-a arătat mai sus legiuitorul este suveran în a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situații determinate. Considerentele și soluțiile pronunțate în aceste decizii sunt valabile și în cauza de fața, criticile de neconstituționalitate urmând să fie respinse.

În ceea ce privește susținerea ca, în cadrul unui anumit litigiu, dacă o parte este scutită de plată taxei de timbru, atunci și celelalte părți ar trebui să fie scutite, Curtea retine ca este neîntemeiată. Diferența de tratament se justifica prin inexistenta unor situații identice în care s-ar afla părțile, simpla calitate de părți în același proces nefiind de natura sa ducă la alta concluzie. De altfel părțile într-un proces îndeplinesc roluri și au poziții diferite. De aceea partea care introduce o acțiune sau o cerere în instanța trebuie să achite anticipat taxa de timbru, aceasta urmând să fie suportată, la sfârșit, de cel care pierde procesul. O asemenea soluție este justificată, deoarece întotdeauna una dintre părți este interesată în soluționarea litigiului, iar cealaltă se face vinovata de declanșarea activității judiciare. Ratiunea pentru care anumite autorități publice sunt scutite de plată taxei de timbru este aceea ca acțiunile și cererile introduse de ele prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public. De aceea nu se poate afirma ca persoanele fizice sau juridice care urmăresc realizarea unor interese proprii, părți în litigiile cu autoritățile publice prevăzute la

art. 17 din Legea nr. 146/1997 , cu modificările și completările ulterioare, se afla în aceeași situație juridică.

II.1. Cu privire la dispozițiile

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001

Curtea constata ca acestea nu încalcă prevederile art. 78 din Constituție. Având în vedere ca în textul legii nu se prevede o altă dată pentru intrarea sa în vigoare, rezultă ca

Legea nr. 333/2001

a început sa producă efecte juridice de la data publicării în Monitorul Oficial al României (4 iulie 2001). Având în vedere faptul ca autorii excepției critica o necorelare legislativă între dispozițiile art. 9 alin. (1) și ale

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 , Curtea retine ca aceasta nu poate constitui un motiv de neconstituționalitate, deoarece eventualele neconcordante între dispoziții cuprinse într-o lege nu sunt supuse controlului de constituționalitate.

În ceea ce privește critica privind dispozițiile

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 , aceasta este, de asemenea neîntemeiată. Faptul ca Legea fundamentală recunoaște drepturile și libertățile cetățenilor ca valori supreme și prevede că aceștia beneficiază de drepturile și libertățile prevăzute în Constituție și în alte legi nu poate duce la concluzia ca regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementări nu poate fi modificat prin reglementări ulterioare. Aceasta modificare reprezintă opțiunea legiuitorului, exercitată în baza art. 58 alin. (1) din Constituție. Prevederea legală atacată stabilește o atribuție fireasca a Adunării generale a investitorilor Fondului Național de Investiții, de a decide cu privire la continuarea activității fondului, la transformarea sa în fond închis de investiții sau la încetarea activității. Prin aceasta se reglementează modul de exercitare a drepturilor investitorilor, fiind în concordanta cu prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1) teza a doua. Nu este vorba de un efect retroactiv al legii, întrucât nu se aduce atingere modului de constituire a drepturilor, asa cum acesta este reglementat de

Ordonanța Guvernului nr. 24/1993 , aprobată prin

Legea nr. 83/1994 , ci se stabilește un mod diferit de exercitare a drepturilor în condiții de criza, pentru viitor. În ceea ce privește art. 48 alin. (1) din Constituție, acesta nu are legătură cu dispoziția

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 .

II.2. În ceea ce privește dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 333/2001

Curtea constata ca acestea nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorii excepției. Prevederea art. 37 alin. (1) din Constituție se referă la asociere ca rezultat al exercitării unui drept fundamental fără caracter patrimonial. Asa fiind, apartenența la un fond de investiții nu reprezintă o asociere, în sensul art. 37 alin. (1) din Constituție, și ca atare textele criticate nu pot fi contrare acestei dispoziții a Legii fundamentale. Pe cale de consecința, nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 1 alin. (3), referitoare la garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor ca valori supreme, și ale art. 15 alin. (1), privind universalitatea drepturilor și libertăților acestora.

II.3. Pentru aceleași motive, expuse la pct. II.2, Curtea constata ca susținerile autorilor excepției privind contrarietatea dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 333/2001

cu prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1) și ale art. 37 alin. (1) din Constituție nu pot fi primite. Se retine în acest sens ca dispoziția atacată nu are caracter retroactiv, fiind vorba despre măsuri ce vor fi luate în viitor și care nu privesc raporturi contractuale preexistente, ci doar raporturi juridice născute în urma adoptării acestei legi. Pe de altă parte aceste dispoziții au fost justificate de împrejurarea ca la data de 4 iulie 2001, data intrării în vigoare a

Legii nr. 333/2001 , mandatul Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții incetase, fiind necesară instituirea în sarcina unei autorități publice [Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB în temeiul

art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , astfel cum a fost modificat prin

art. I pct. 7 din Legea nr. 409/2001 ] a unor atribuții privind convocarea Adunării generale a investitorilor Fondului Național de Investiții, alegerea unui nou consiliu de încredere, precum și atribuții privind reluarea activității fondului. În acest sens a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 335 din 28 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 30 ianuarie 2002. În consecința, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 333/2001

este neîntemeiată.

II.4. Referitor la dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 333/2001

Curtea retine ca argumentul privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la liberul acces la justiție, nu poate fi primit, întrucât în momentul de fața nu exista nici o autoritate competentă care să solicite ridicarea sechestrului. O asemenea ipoteza este posibila doar după constituirea organelor de conducere ale Fondului Național de Investiții. În ceea ce privește prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 49 alin. (1), art. 51 și ale art. 150 alin. (1) Curtea retine ca acestea nu au legătură cu dispozițiile criticate.

II.5. Cu privire la dispozițiile

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001

Curtea retine ca acestea nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției. Faptul ca în

Ordonanța Guvernului nr. 24/1993 , aprobată prin

Legea nr. 83/1994 , nu era prevăzută posibilitatea transformarii unui fond de investiții în fond închis nu poate duce la concluzia ca dispozițiile art. 13 alin. (1) sunt retroactive, incalcand drepturile și libertățile investitorilor, întrucât o asemenea ipoteza operează numai în cazul în care adunarea generală a investitorilor adopta aceasta soluție. Curtea constata totodată ca

Legea nr. 333/2001

este o lege specială, care deroga de la regimul juridic general al fondurilor de investiții, prevăzut de

Ordonanța Guvernului nr. 24/1993 , aprobată prin

Legea nr. 83/1994 , ceea ce permite legiuitorului sa stabilească atribuții distincte pentru Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare, privitoare la elaborarea regulamentului pentru transformarea Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții.

În legătură cu invocarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituție Curtea constata ca acestea nu au incidența în cazul

Legii nr. 333/2001 , întrucât ipoteza textului constituțional vizează actele normative preconstitutionale ce sunt abrogate în măsura în care contravin Constituției. Or, este evident faptul ca această lege a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Constituției României.

II.6. În ceea ce privește dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 333/2001

Curtea constata ca acestea reglementează la alin. (1) preluarea, cu titlu gratuit, de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, a drepturilor și obligațiilor Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice prevăzute în anexa la lege, iar la alin. (2), subrogarea AVAB în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., rezultate din aceleași acte.

Examinând criticile formulate de autorii excepției, Curtea retine ca prin aceste dispoziții nu este încălcat principiul separației puterilor în stat, întrucât nu este împiedicată în nici un mod desfășurarea cursului unui proces aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau executarea unei hotărâri judecătorești definitive. De altfel, prin Decizia nr. 1.323/2001 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins o cerere de constatare a nulității contractului de fidejusiune, dar nu s-a stabilit în mod irevocabil o obligație de plată în sarcina fidejusorului. Asadar nu exista o hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești, a carei executare silită sa fi fost împiedicată prin subrogarea prevăzută la

art. 14 din Legea nr. 333/2001 .

De asemenea, prin dispozițiile art. 14 nu se aduce atingere prevederilor constituționale privind dreptul de proprietate, prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, și nici celor ale art. 1 din primul Protocol adițional la aceasta convenție. Schimbarea fidejusorului din actele juridice prevăzute în anexa reprezintă o măsura menita sa concure la soluționarea unei stări de criza, la conservarea patrimoniului Fondului Național de Investiții și a drepturilor de creanta ale investitorilor. Astfel

art. 14 din Legea nr. 333/2001

prevede că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB preia atât drepturile, cat și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., fără nici o alta precizare. Rezultă ca singura modificare a raporturilor rezultate din actele juridice prevăzute în anexa este cea a persoanei fidejusorului, Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. fiind înlocuită cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB. Deși

art. 17 din Legea nr. 333/2001

și

art. 5^3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , prevăd o destinație precisa pentru sumele obținute din activitatea Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, și anume trezoreria statului, iar art. 8 alin. (1) din ordonanța, care reglementează principalele atribuții ale Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, nu face vorbire despre obligația acestei instituții rezultată din contractul de fidejusiune încheiat de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. cu Fondul Național de Investiții și Societatea Comercială "Sov Invest" - S.A., și anume aceea de a rascumpara titlurile de participare la Fondului Național de Investiții, totuși alin. (2) al aceluiași articol stabilește ca "AVAB îndeplinește orice alte atribuții care îi revin prin acte normative".

Legea nr. 333/2001

reprezintă un act normativ care largeste sfera atribuțiilor Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, completand capacitatea sa de folosință prin subrogarea în drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. Prin urmare preluarea obligațiilor unei persoane implica și eventuala lor executare silită.

În acest sens Curtea constata ca prin notele scrise depuse la dosarul cauzei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB intareste concluzia ca subrogarea prevăzută la

art. 14 din Legea nr. 333/2001

are ca efect preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB a tuturor drepturilor și obligațiilor Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. rezultate din actele juridice prevăzute în anexa la lege, deci inclusiv din Contractul de fidejusiune/cauțiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, și ca preluarea acestor obligații implica, în mod necesar, executarea lor silită, în eventualitatea pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB.

Pe de altă parte, nu se poate susține ca prin schimbarea debitorului Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. a fost creata o situație nefavorabila pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societăți comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o instituție de specialitate a administrației publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligații. Susținerea autorilor excepției conform căreia Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. ar fi garantată de stat este doar parțial adevarata. Astfel, conform

art. 4 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 66/1996 , republicată, "Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii și Consemnațiuni pe instrumente de economisire, precum și dobânzile și câștigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat". Rezultă de aici ca statul garantează cu bugetul sau doar obligația de restituire a depunerilor persoanelor fizice la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. Pentru orice alte obligații ale acesteia statul răspunde doar în cazul și în limita neexecutării obligației de aport la capitalul social, ca orice acționar.

Pentru aceleași motive nu se poate admite nici susținerea potrivit căreia statul își anulează propria datorie, nefiind incalcate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2) și ale art. 51. Nu sunt incalcate nici dispozițiile art. 1 alin. (3) și ale art. 15 alin. (1) din Constituție, în cauza nefiind atinse drepturile și libertățile cetățenilor, asa cum s-a arătat mai sus. În ceea ce privește prevederile constituționale ale art. 48, acestea nu au legătură cu dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 333/2001 .

II.7. Cu referire la dispozițiile

art. 15 din Legea nr. 333/2001

Curtea retine ca acestea reglementează atributia AVAB de a efectua toate demersurile legale pentru conservarea și realizarea drepturilor de creanta rezultate din actele juridice în care s-a subrogat. În aceasta ordine de idei se constată că aceste dispoziții vizează în mod evident numai situația în care AVAB are calitatea de creditor. În ceea ce privește drepturile de creanta ale investitorilor, aceștia sunt cei care trebuie să efectueze toate demersurile în vederea conservării și realizării acestor drepturi. De aceea criticile privind încălcarea prevederilor constituționale referitoare la proprietate sunt neintemeiate.

II.8. În ceea ce privește dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 333/2001 , Curtea constata ca acestea nu au caracter retroactiv, întrucât stabilesc destinația unor sume ce urmează să fie obținute în viitor de către AVAB, și, prin urmare, aceasta critica de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Referitor la criticile potrivit cărora dispozițiile atacate din

Legea nr. 333/2001

ar încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. f) din Constituție, Curtea constata ca sunt neintemeiate. Nu se poate susține ca principiul egalității în drepturi ar fi încălcat, întrucât dispozițiile atacate din

Legea nr. 333/2001

nu conțin reglementări diferențiate pentru persoane aflate în aceeași situație juridică. Pe de altă parte, reglementarea este justificată de necesitatea protejării interesului public, național, în activitatea economică, financiară și valutară, obligație a statului prevăzută la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție.

III.1. În ceea ce privește dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , Curtea constata ca acestea nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției. Textul art. 1 stabilește obiectul de reglementare al ordonanței și precizează cadrul juridic general pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este acționar majoritar, în scopul declanșării procedurii de privatizare, precum și modul de rezolvare a problemelor de natura financiară și măsurile privind accelerarea procedurilor de recuperare a creanțelor cesionate. Măsurile instituite în acest scop au în vedere începerea procedurii de privatizare și sunt dispuse numai pentru viitor. O reglementare este retroactivă doar dacă modifica efecte din trecut ale unor fapte petrecute anterior, iar nu pentru ca ia în considerare asemenea fapte.

De asemenea, Curtea constata ca fiind neintemeiate criticile cu privire la încălcarea prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate. Prin

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

nu se încalcă dreptul de proprietate sau creanțele asupra statului, ci se stabilește cadrul pentru valorificarea activelor bancare la care statul este acționar majoritar, legiuitorul având posibilitatea de a stabili conținutul și limitele acestor drepturi.

III.2. În ceea ce privește dispozițiile

art. 5^3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , Curtea constata ca acestea au în vedere activele bancare valorificate după intrarea în vigoare a ordonanței, deci nu se poate retine încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2). Destinația pe care ordonanța o da sumelor obținute din valorificarea activelor rămâne la latitudinea exclusiva a legiuitorului, în funcție de oportunitatile pe care acesta le considera necesare. De asemenea, nu pot fi reținute susținerile autorilor excepției privind imposibilitatea AVAB de a achită drepturile de creanta ale investitorilor, pentru motivele prezentate la pct. III.6 din prezenta decizie. În ceea ce privește prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție, după cum s-a arătat anterior, acestea nu sunt aplicabile în cauza. În consecința, și aceasta critica de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

III.3, 4 și 5. În ceea ce privește dispozițiile art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) și ale

art. 19^23 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , acestea sunt incluse în cap. IV 4 , intitulat "Reguli speciale privind soluționarea litigiilor", care reglementează procedura de soluționare a litigiilor în care figurează ca parte AVAB. Aceste prevederi reiau dispozițiile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (3) și ale

art. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

privind executarea silită a creanțelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificările și completările ulterioare, în prezent abrogată în temeiul

art. 35 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 . În legătură cu aceste dispoziții din

Ordonanța Guvernului nr. 55/1999

Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, și prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând excepțiile de neconstituționalitate. În motivarea soluțiilor Curtea a reținut ca reglementarea procedurii de judecată este de competența exclusiva a legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, acesta fiind îndreptățit sa reglementeze proceduri derogatorii de la dreptul comun, în considerarea anumitor situații determinate. Obligația reclamantului de a comunică Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare, înainte de introducerea în instanța, cererea sa împreună cu anumite acte, caracterul nedevolutiv al recursului și termenul special de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva AVAB reprezintă condiții pentru exercitarea unor drepturi, de natura sa împiedice abuzul de drept și să asigure celeritatea procedurii de realizare a creanțelor prevăzute de ordonanța. Astfel de proceduri legale nu ingradesc accesul liber la justiție. Neexistand elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile pronunțate își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale

art. 14, 15 și 17 din Legea nr. 333/2001 , precum și în ceea ce privește dispozițiile art. 1, 5^3 , art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) și ale

art. 19^23 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , cu modificările și completările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și ale

art. 17 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), ale

art. 14, 15 și 17 din Legea nr. 333/2001

privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, precum și ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) și ale

art. 19^23 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 51/1998

privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 409/2001 , cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Balan, Ecaterina Balan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Dragan Nita, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Ștefan Serbanescu, Corina Vladasel, Mircea Popescu și Asociația Naționala a Investitorilor F.N.I. în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului București - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2002.