Decizia nr. 134/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ionela Manea, Ecaterina Ionela Brișcă și Marinela Ionela Nedelescu în Dosarul nr. 17.986/236/2016/a1 al Judecătoriei Giurgiu - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 828D/2017.
2.
La apelul nominal răspund autoarele excepției, reprezentate de domnul avocat Tiberius Bărbăcioru, din cadrul Baroului București. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarelor excepției de neconstituționalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Se arată că textul criticat a mai făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, excepțiile fiind respinse, ca neîntemeiate, și se solicită schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, pentru argumentele invocate în prezenta cauză. Se arată că prevederile
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală
au fost modificate prin
art. II pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, garanția asistenței juridice obligatorii fiind extinsă de la faza judecății și la faza camerei preliminare. Se susține că, în acest fel, textul criticat creează discriminare între persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat în etapa urmăririi penale și cele care au calitatea de inculpat în etapa camerei preliminare și în cea a judecății, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani cu atât mai mult cu cât etapa camerei preliminare se poate finaliza cu restituirea dosarului la procuror. Un alt argument în sprijinul reconsiderării jurisprudenței Curții Constituționale invocate este acela al regândirii structurii procesului penal, conform
Codului de procedură penală
în vigoare. Se susține că, potrivit acestuia, etapa urmăririi penale nu mai este una formală, putându-se pronunța hotărâri penale de condamnare, exclusiv pe baza probelor administrate în etapa urmăririi penale, ca urmare a necontestării acestora sau a încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției. Se arată că, astfel, se poate ajunge la situația pronunțării unei hotărâri de condamnare, în situațiile anterior menționate, fără ca inculpatul să fi beneficiat de asistență juridică în etapa urmăririi penale. Se mai susține că lipsa garanției dreptului la apărare analizată nu poate fi acoperită de prevederile
art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală , întrucât, în practică, acestea nu sunt aplicate decât în mod excepțional. Pentru aceste motive, se susține încălcarea, prin textul criticat, a dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi, la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la apărare.
4.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, în repetate rânduri, ocazii cu care Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate, ca neîntemeiate. Se susține că dreptul la asistență juridică obligatorie nu trebuie confundat cu dreptul la apărare, cel dintâi nefiind garantat constituțional în orice fază a procesului penal. Se arată că legiuitorul este cel care are atribuția de a stabili cazurile în care dreptul la asistență juridică obligatorie este garantat. Se susține că nu există elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții Constituționale în materia analizată și se solicită menținerea acestei jurisprudențe. Se mai arată că inculpatul are posibilitatea de a-și angaja un apărător ales pe tot parcursul procesului penal, aspect ce reprezintă o garanție a dreptului la apărare. Se susține că, prin modificarea prevederilor
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală , prin
art. II pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , legiuitorul a corelat textul criticat cu prevederile
art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5.
Prin Încheierea din 9 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 17.986/236/2016/a1, Judecătoria Giurgiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ionela Manea, Ecaterina Ionela Brișcă și Marinela Ionela Nedelescu, într-o cauză aflată în stadiul procesual al camerei preliminare.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că neasigurarea asistenței juridice obligatorii, în cursul urmăririi penale, pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, în condițiile asigurării acestui drept în cursul procedurii în cameră preliminară și al judecății, pentru aceleași categorii de infracțiuni, nu poate fi justificată din punct de vedere constituțional, având în vedere că și urmărirea penală reprezintă o etapă a procesului penal. Se susține că urmărirea penală este de o însemnătate majoră, întrucât probele administrate în această fază constituie unicul temei al pronunțării unei hotărâri judecătorești, în cazul recunoașterii învinuirii, conform
art. 375
și
art. 377 din Codul de procedură penală , și în cel al necontestării probelor, potrivit
art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală . Se arată că dispunerea, în condițiile reglementate prin dispozițiile procesual penale anterior
enumerate, unor condamnări la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, în lipsa asigurării asistenței juridice obligatorii în etapa urmăririi penale, este de natură a încălca dreptul la apărare al persoanei condamnate. Se susține că, pentru a nu fi lipsit de conținut, dreptul la apărare trebuie garantat, în etapa urmăririi penale, în condiții similare garantării sale în etapa camerei preliminare și în cea a judecății. Se arată, totodată, că în lipsa garantării dreptului la apărare, prin asigurarea asistenței juridice obligatorii, în etapa urmăririi penale, pentru infracțiunile prevăzute la
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală , dreptul la un proces echitabil devine iluzoriu, întrucât o astfel de reglementare încalcă principiul egalității armelor, opunând suspectului sau inculpatului, care este lipsit de asistență juridică de specialitate, organele statului, aflate pe o poziție dominantă, consolidată prin specializarea juridică a acestora și prin rolul de coordonare pe care îl au, în etapa procesului penal analizată. Se mai susține că dispozițiile
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală
contravin principiului egalității în drepturi, întrucât creează discriminare între persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat, aflate în cursul urmăririi penale, care sunt acuzate de săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, și persoanele acuzate de săvârșirea unor infracțiuni din aceeași categorie, aflate în etapa camerei preliminare sau a judecății, prin asigurarea, doar în cazul celor din urmă, a asistenței juridice obligatorii. Se susține că această diferență de tratament juridic nu poate fi justificată, întrucât persoanele anterior menționate se află în situații similare.
7.
Judecătoria Giurgiu - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se face trimitere, în acest sens, la considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 328 din 24 mai 2016 , prin care instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcându-se trimitere la considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 328 din 24 mai 2016 , prin care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală
a fost respinsă, ca neîntemeiată.
10.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală
sunt constituționale. Se arată că textul criticat a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, și că își menține punctele de vedere reținute în
deciziile Curții Constituționale nr. 461 din 28 iunie 2016
și
nr. 506 din 5 iulie 2016 .
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autoarelor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „Asistența juridică este obligatorie: [...] c) în cursul procedurii în cameră preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani“.
14.
Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale
art. 16 alin. (1)
cu privire la egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (3) teza întâi
privind dreptul la un proces echitabil și ale
art. 24
referitoare la dreptul la apărare.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală
au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțate, în acest sens,
Decizia nr. 328 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, și
Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016, prin care excepția de neconstituționalitate invocată a fost respinsă, ca neîntemeiată.
16.
Prin
Decizia nr. 328 din 24 mai 2016 , Curtea a constatat că dispozițiile
art. 90 lit. b)
și
lit. c) din Codul de procedură penală
reglementează două cazuri de asistență juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, și anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, respectiv cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar cauza se află în cursul judecății.
Articolul 91
alin. (1) din Codul de procedură penală
instituie în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată prin intermediul
art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală , care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit
art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală .
17.
Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile
art. 90 lit. b)
și
lit. c)
și ale
art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală
nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile
art. 24 din Constituție , având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. Așadar, de vreme ce
Legea fundamentală
garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, așa cum a statuat Curtea printr-o bogată jurisprudență cu privire la dispozițiile
art. 171 alin. 2 ,
3
și
4 din Codul de procedură penală din 1968 , dispoziții cu un conținut similar cu cel al
art. 90 lit. b)
și
lit. c)
și al
art. 91 alin. (1) din noul Cod de procedură penală
(de exemplu,
Decizia nr. 80 din 2 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006,
Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006,
Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008,
Decizia nr. 102 din 14 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008,
Decizia nr. 312 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008,
Decizia nr. 771 din 1 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I , nr. 588 din 5 august 2008,
Decizia nr. 834 din 22 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010,
Decizia nr. 313 din 3 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 12 aprilie 2011, și
Decizia nr. 970 din 12 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011).
18.
Prin urmare, Curtea a reținut că nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de
art. 24 din Constituție , se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege.
19.
Totodată, Curtea a reținut și faptul că tocmai norma cuprinsă în
art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală
- care este mai favorabilă decât norma corespondentă din
art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer -, asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistența juridică este obligatorie, și anume în cazurile stabilite de
art. 90 din Codul de procedură penală .
20.
Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc nici dreptul subiecților procesuali interesați de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor lor legitime și de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanțiile care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil, potrivit
art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală .
21.
De asemenea, Curtea nu a putut reține nici critica adusă dispozițiilor
art. 90 lit. b)
și
lit. c)
și ale
art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală
cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de
art. 16 alin. (1) din Constituție , câtă vreme dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, incidența dispozițiilor
art. 90 lit. b)
și
lit. c)
și ale
art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală
nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistență juridică din oficiu dacă nu are avocat ales și se află într-una dintre situațiile reglementate de
art. 90 lit. b)
și
lit. c) din Codul de procedură penală , având în vedere că principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică, iar nu uniformizarea situațiilor în care se poate afla o persoană.
22.
În fine, Curtea a reținut că nu se poate susține că legiuitorul lasă la aprecierea discreționară a procurorului existența în concret a ipotezei vizate de
art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală , câtă vreme circumstanțele de natură a-l împiedica pe suspect sau inculpat să își facă singur apărarea pot să fie dovedite în fața judecătorului de cameră preliminară și să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanțe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Altfel spus, modul de interpretare și aplicare de către organul judiciar a dispozițiilor
art. 90 lit. b)
și
lit. c)
și ale
art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală
nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, fiind de competența instanțelor judecătorești.
23.
Întrucât, până în prezent, nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
24.
Distinct de cele reținute prin jurisprudența mai sus analizată, Curtea constată că persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat în cursul urmăririi penale și cele care au calitatea de inculpat în cursul judecății se află în situații juridice diferite, chiar dacă sunt acuzate de săvârșirea unor infracțiuni din aceeași categorie, respectiv infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau detențiunea pe viață, diferență determinată de specificul celor două etape procesuale invocate și de drepturile și obligațiile diferite pe care părțile procesului penal le au în cadrul acestora. Aceste aspecte justifică acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul asigurării asistenței juridice din oficiu, fără ca, în acest fel, textul criticat să contravină prevederilor
art. 16 alin. (1) din Constituție . Cu toate acestea, astfel cum s-a reținut prin jurisprudența mai sus invocată, în cursul urmăririi penale, persoanele în sarcina cărora este reținută săvârșirea unor infracțiuni din categoria anterior menționată au dreptul de a-și angaja un avocat, fiindu-le asigurat, conform aceleiași jurisprudențe, dreptul la apărare.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ionela Manea, Ecaterina Ionela Brișcă și Marinela Ionela Nedelescu în Dosarul nr. 17.986/236/2016/a1 al Judecătoriei Giurgiu - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 martie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.