Decizia nr. 506/2016

Valer Dorneanu
- președinte
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Oana Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Magyar Sandor în Dosarul nr. 1.085/309/2014 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.312D/2015.
2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției. Acesta reiterează argumentele invocate în fața Judecătoriei Șimleu Silvaniei și solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume
Decizia nr. 312 din 13 martie 2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 din Codul de procedură penală din 1968, care aveau un cuprins similar cu cel al textelor de lege criticate în prezenta cauză.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
5. Prin Încheierea din 26 august 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.085/309/2014, Judecătoria Șimleu Silvaniei a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Magyar Sandor cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum și prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c) referitor la dreptul la apărare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, arată că organul judiciar nu poate să aprecieze dacă suspectul sau inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, întrucât, pe de o parte, în acest fel, s-ar antepronunța, iar, pe de altă parte, ar fi discriminatoriu față de suspecții și inculpații fără studii, analfabeți. De asemenea consideră că sintagma "pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani" creează discriminare între inculpați, în condițiile în care, pe de o parte, art. 24 din Constituție și art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenție nu disting după cum pedeapsa închisorii este sau nu mai mare de 5 ani, iar, pe de altă parte, toți cetățenii plătesc impozite și taxe către statul român, iar avocații numiți din oficiu sunt plătiți din banii statului.
7. Judecătoria Șimleu Silvaniei apreciază că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală au o redactare ce nu contravine prevederilor Legii fundamentale, motiv pentru care se impune respingerea excepției.
8. Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Astfel, arată că dispozițiile de lege criticate au un conținut asemănător celor ale art. 171 din Codul de procedură din 1968, cu privire la care Curtea s-a pronunțat - de exemplu, prin
Decizia nr. 312 din 13 martie 2008
- în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate în raport cu critica întemeiată pe prevederile art. 24 din Constituție. De asemenea, dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că, la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalității și nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă ( Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994
și
Decizia nr. 41 din 11 aprilie 1996 ). Consideră că prevederile art. 44 din Legea fundamentală nu au incidență în cauza de față.
10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală au fost modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016
pentru modificarea și completarea
Legii nr. 286/2009
privind Codul penal,
Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra dispozițiilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziții de lege prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: "Asistența juridică este obligatorie: [...] b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea;
c) în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani."
13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare și ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. c) referitor la dreptul la apărare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 328 din 24 mai 2016 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a reținut că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală reglementează două cazuri de asistență juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, și anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, respectiv cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar cauza se află în cursul judecății. Art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (paragraful 14).
a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016.
──────────
15. Prin decizia mai sus menționată, Curtea a constatat că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabilește și cazurile în care consideră că este necesar. Așadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, așa cum a statuat Curtea printr-o bogată jurisprudență cu privire la dispozițiile art. 171 alin. 2, 3 din Codul de procedură penală din 1968, dispoziții cu un conținut similar cu cel al art. 90 lit. b) și c) din noul Cod de procedură penală (de exemplu,
Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006,
Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008,
Decizia nr. 102 din 14 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008,
Decizia nr. 312 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008,
Decizia nr. 771 din 1 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008,
Decizia nr. 834 din 22 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010,
Decizia nr. 313 din 3 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 12 aprilie 2011, și
Decizia nr. 970 din 12 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011). Prin urmare, nu se poate susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege. Totodată, Curtea a reținut și faptul că norma cuprinsă în art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală - care este mai favorabilă decât norma corespondentă din art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuși sau de a fi asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer -, asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistența juridică este obligatorie, și anume în cazurile stabilite de art. 90 din Codul de procedură penală (paragrafele 15-17).
16. De asemenea, Curtea nu a reținut nici critica adusă dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, câtă vreme dispozițiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, incidența dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistență juridică din oficiu dacă nu are avocat ales și se află într-una dintre situațiile reglementate de art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală, având în vedere că principiul egalității presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică, iar nu uniformizarea situațiilor în care se poate afla o persoană. În fine, nu se poate susține că legiuitorul lasă la aprecierea discreționară a procurorului existența în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanțele de natură a-l împiedica pe suspect sau inculpat să-și facă singur apărarea pot să fie dovedite în fața judecătorului de cameră preliminară și să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport de aceste circumstanțe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Altfel spus, modul de interpretare și aplicare de către organul judiciar a dispozițiilor art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, fiind de competența instanțelor judecătorești (paragrafele 19 și 20).
17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. În același timp, Curtea reține că prevederile art. 44 din Constituție nu sunt incidente în cauza de față.
18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Magyar Sandor în Dosarul nr. 1.085/309/2014 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei și constată că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Șimleu Silvaniei și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2016.

──────────
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 328 din 24 mai 2016