Decizia nr. 766/2016

Articolul 15

alin. (1) și (3) din Legea nr. 500/2002 : "(1) În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fișă financiară, care va respecta condițiile prevăzute de

Legea nr. 69/2010 . În această fișă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:

a)schimbările anticipate în veniturile și cheltuielile bugetare pentru anul curent și următorii 4 ani;

b)estimări privind eșalonarea creditelor bugetare și a creditelor de angajament, în cazul acțiunilor anuale și multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor;

c)măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influența deficitul bugetar. [...]

(3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative/măsuri/politici numai în condițiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exercițiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul."

-

Articolul 15

alin. (1) din Legea nr. 69/2010 : "(1) În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/inițiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, inițiatorii au obligația să prezinte:

a)fișa financiară prevăzută la

art. 15 din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, însoțită de ipotezele și metodologia de calcul utilizată;

b)declarație conform căreia majorarea de cheltuială respectivă este compatibilă cu obiectivele și prioritățile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară, cu legea bugetară anuală și cu plafoanele de cheltuieli prezentate în strategia fiscal-bugetară".

-

Articolul 17

alin. (1) din Legea nr. 69/2010 : "Nu se pot promova acte normative cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituția României, republicată, care conduc la creșterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar."

-

Articolul 30

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 : "(1) Proiectele de acte normative trebuie însoțite de următoarele documente de motivare: a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi și al propunerilor legislative;".

-

Articolul 47

alin. (4) din Legea nr. 24/2000 : "În cazul actelor normative care au ca obiect modificări sau completări ale altor acte normative, articolele se numerotează cu cifre române, păstrându-se numerotarea cu cifre arabe pentru textele modificate sau completate."

-

Articolul 50

din Legea nr. 24/2000 : "(1) În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conține. Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere.

(2) Dacă norma la care se face trimitere este cuprinsă în alt act normativ, este obligatorie indicarea titlului acestuia, a numărului și a celorlalte elemente de identificare.

(3) Trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul său conținut ori numai la o subdiviziune, precizată ca atare. Când actul ce face obiect de trimitere a fost modificat, completat ori republicat, se face mențiune și despre aceasta.

(4) La modificarea, completarea și abrogarea dispoziției la care s-a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau abrogare trebuie avută în vedere situația juridică a normei de trimitere."

-

Articolul 61

alin. (2) din Legea nr. 24/2000 : "(2) Prevederile modificate sau care completează actul normativ trebuie să se integreze armonios în actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil și de terminologie, precum și succesiunea normală a articolelor."

- Art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților: "Raportul va fi imprimat și difuzat deputaților cu cel puțin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaților, în cazul proiectelor de legi și al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, și cu cel puțin 5 zile, în cazul celor pentru care Camera Deputaților este Cameră decizională."

26. Examinând procesul legislativ de adoptare a legii criticate, Curtea observă că Proiectul de lege privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost inițiat de Guvern și înregistrat la data de 9 iunie 2016 la Senat, pentru dezbatere. Forma inițiatorului cuprindea articolul unic potrivit căruia "Se aprobă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative." După primirea avizelor favorabile de la Consiliul Legislativ, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, Comisia pentru sănătate publică și de la Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, comisia sesizată în fond - Comisia pentru muncă, familie și protecție socială - a întocmit raport de admitere cu amendamente, ținând cont și de argumentele prezentate în punctul de vedere al Guvernului, la dezbaterea din această comisie participând și reprezentantul Guvernului. Amendamentele admise de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială s-au referit, în principal, la: majorarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din cadrul inspectoratelor școlare județene cu 25%, începând cu octombrie 2016; stabilirea salariilor de bază ale personalului Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare la același nivel de care beneficiază personalul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență; majorarea salariilor de bază pentru personalul din unități de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare; introducerea a 5 categorii de sporuri pentru personalul didactic (și anume: spor de 10-25% pentru personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea educatoarelor și a învățătorilor, institutorilor și profesorilor; spor de 7%, 10% și 15% pentru personalul didactic care asigură predare simultană la 2, 3, respectiv 4 clase de elevi; indemnizație de până la 20% din salariul de bază pentru personalul didactic calificat și personalul didactic de conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate; spor de 15% pentru personalul didactic din sistemul penitenciar; spor de până la 15% în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective); majorarea în medie cu 15% a salariilor de bază ale personalului didactic, începând cu 1 ianuarie 2017; majorarea salariilor personalului Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive și al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.

27. În ședința plenului Senatului din data de 10 octombrie 2016, proiectul de lege s-a considerat adoptat, fără a fi dezbătut în Plen, potrivit prevederilor art. 115 alin. (5) teza a III-a din Constituția României, republicată (conform căruia "Dacă în termen de cel mult 30 zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgență."). Proiectul de lege a fost transmis Camerei Deputaților și la data de 17 octombrie 2016 a fost prezentat în Biroul permanent al Camerei Deputaților, fiind înregistrat pentru dezbatere drept Pl-x nr. 449/2016. Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia pentru sănătate și familie au avizat favorabil proiectul de lege, cu amendamente admise. În ședința din 1 noiembrie 2016, Comisia pentru muncă și protecție socială, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia juridică, de disciplină și imunități au adoptat un raport comun, propunând plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise. La dezbateri au participat și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Sănătății, Agenției Nucleare pentru Deșeuri Radioactive, Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai mai multor sindicate, federații și confederații. Raportul acestor comisii a fost difuzat deputaților la data de 7 noiembrie 2016, iar proiectul de lege a fost dezbătut în plenul Camerei Deputaților, legea fiind adoptată la aceeași dată.

28. Cu titlu preliminar, Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , care modifică și completează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , ce stabilește salarizarea în anul 2016 a personalului plătit din fonduri publice, a fost emisă pe calea delegării legislative prevăzută de art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție. Așa cum rezultă din Nota de fundamentare și din preambulul acesteia, rațiunea principală a adoptării acestui act normativ a fost eliminarea "inechităților în materie de salarizare în raport cu nivelul studiilor și al activității profesionale prestate" și a "discrepanțelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor

Legii-cadru nr. 284/2010 ", precum și "creșterea nivelului salarial pentru personalul din sănătate și personalul din educație" și asigurarea predictibilității "nivelului cheltuielilor bugetare", legiuitorul delegat "ținând cont că autoritățile/instituțiile publice centrale și locale se confruntă cu o serie de procese aflate pe rolul instanțelor de judecată din întreaga țară și că instanțele pronunță hotărâri judecătorești în favoarea salariaților, [...] că [...] în sectorul de sănătate s-au produs dezechilibre structurale din perspectiva resurselor umane, migrația forței de muncă în străinătate atingând niveluri alarmante, în condițiile în care salariile medicilor sunt foarte mici, iar ale asistentului medical debutant sunt la limita salariului minim, deficitul de personal medical a devenit cronic, cca 40.000 de posturi fiind în prezent neocupate, iar atractivitatea intrării în sistemul medical este foarte redusă" și "având în vedere disfuncționalitățile salariale din sectorul învățământ". Prin urmare, întrucât, așa cum se precizează în preambul, "potrivit

art. 17 alin. (1) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 , republicată, nu se pot promova acte normative cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituția României, republicată, care să conducă la creșterea cheltuielilor de personal", Guvernul a adoptat, la data de 8 iunie 2016,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016. Curtea reține că, în esență, prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016

stabilesc eliminarea diferențelor de salarizare existente în cadrul aceleiași instituții, pentru personalul care își desfășoară activitatea în aceleași condiții de vechime și studii și, de asemenea, prevăd majorări salariale pentru personalul din sănătate și din educație, începând cu luna august 2016.

29. Curtea observă că dispozițiile legii criticate aprobă, cu modificări și completări,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , articolul său unic conținând 16 puncte, care modifică și completează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

(care stabilește salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2016) și care prevăd, în esență, următoarele: începând cu 1 decembrie 2016, majorarea cu 25% față de nivelul acordat pentru luna august 2016 a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, pentru personalul din cadrul aparatului propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale; începând cu 1 decembrie 2016, stabilirea salariilor pentru personalul din cadrul caselor de asigurări de sănătate județene, a municipiului București și din cadrul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., precum și din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București la 85% din nivelul salariilor majorate pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate; începând cu decembrie 2016, stabilirea salariilor de bază ale personalului Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare la același nivel de care beneficiază personalul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență; începând cu luna decembrie 2016, majorarea salariilor de bază pentru personalul prevăzut la cap. I pct. 1, 2 și 3 din anexa nr. III - Familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate" din

Legea-cadru nr. 284/2010 , adică pentru funcții de conducere (cap. I pct. 1), pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din unități sanitare și unități de asistență medico-socială (cap. I pct. 2) și pentru personalul din unități de asistență socială/servicii sociale cu sau fără cazare (cap. I pct. 3); introducerea a 5 categorii de sporuri pentru personalul didactic, și anume: spor de 10-25% pentru personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea educatoarelor și a învățătorilor, institutorilor și profesorilor, spor de 7%, 10% și 15% pentru personalul didactic care asigură predare simultană la 2, 3, respectiv 4 clase de elevi, indemnizație de până la 20% din salariul de bază pentru personalul didactic calificat și personalul didactic de conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate, spor de 15% pentru personalul didactic din sistemul penitenciar și spor de până la 15% în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; începând cu 1 ianuarie 2017, majorarea salariilor de bază pentru personalul din învățământ, în medie cu 15%; stabilirea salariului personalului Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive la nivelul maxim aflat în plată aferent funcțiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului.

30. Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Constituție referitoare la principiul bicameralismului, critică invocată atât de cei 65 de deputați, cât și de Guvern, Curtea reține că s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art. 61 alin. (2) din Constituție referitoare la principiul bicameralismului, prin

Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008,

Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008,

Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008,

Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau

Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010,

Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010,

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012. Curtea a reținut că, potrivit art. 61 din Constituția României, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaților și Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă în procedura legislativă prin diviziunea de competențe prevăzută de art. 75 din Legea fundamentală, în cadrul căreia fiecare dintre cele două Camere este, în cazurile expres definite, primă Cameră sesizată sau Cameră decizională. Totodată, ținând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român, Constituția nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut și de cealaltă Cameră (a se vedea

Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008 , precitată). Curtea a mai reținut că "dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracție de evaluarea acesteia în Plenul celor două Camere ale Parlamentului nostru bicameral. Așadar, modificările și completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege adoptat de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de inițiator și la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situația ca o singură Cameră, și anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului [...] și a competențelor stabilite pentru cele două Camere, potrivit

art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală" (a se vedea Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008 , precitată). Pronunțându-se asupra Legii pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2008

privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, Curtea a constatat că, în dezbaterea unei inițiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbătut și s-au exprimat cu privire la același conținut și la aceeași formă ale inițiativei legislative (a se vedea

Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008 , precitată). Curtea a stabilit două criterii esențiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului. Aceste criterii esențiale cumulative sunt: a) existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; b) existența unei configurații deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului (a se vedea

Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , precitată,

Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010 , precitată,

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , precitată, și

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , precitată).

31. În speță, Curtea reține că, după adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , Guvernul a depus la data de 9 iunie 2016 la Senat, ca primă Cameră sesizată, proiectul de Lege privind aprobarea acesteia, conținând articolul unic care prevedea aprobarea. Din analiza comparată a documentelor privind inițierea și desfășurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, Curtea constată că forma adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, este identică formei inițiatorului, cuprinzând articolul unic prin care se aproba

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 . Curtea constată că, pe parcursul procedurii legislative desfășurate la Senat, în Comisia sesizată în fond - Comisia pentru muncă, familie și protecție socială - s-au dezbătut și s-au admis amendamente referitoare, în esență, la majorări salariale ale personalului din familiile ocupaționale "Sănătate" și "Învățământ", astfel cum sunt menționate la paragraful 26 al prezentei decizii. Însă, având în vedere depășirea termenului de 30 de zile de la depunerea proiectului de lege, în temeiul dispozițiilor art. 115 alin. (5) teza a treia din Constituție (potrivit cărora "Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este considerată adoptată și se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgență."), proiectul de lege s-a considerat adoptat de Senat în forma inițială, fără dezbateri în Plen, la data de 10 octombrie 2016. Așadar, atât forma inițiatorului, Guvernul, cât și forma considerată adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, legea cuprindea articolul unic prin care se aproba

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 .

32. Întrucât, referitor la termenul de adoptare a aceleiași legi în Camera Deputaților, Cameră decizională, Constituția nu prevede un termen imperativ concret în care aceasta să se pronunțe, ci doar necesitatea pronunțării în procedură de urgență (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014), urmând procedura parlamentară, proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, la data de 7 noiembrie 2016. În forma adoptată de Camera Deputaților, articolul unic prevede că se aprobă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016

(care modifică și completează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 ), cu o serie de modificări și completări, aduse prin cele 16 puncte ale articolului unic, acestea referindu-se, în esență, la aceleași majorări salariale ale personalului din familiile ocupaționale "Sănătate" și "Învățământ", care fuseseră dezbătute și admise la Senat, în Comisia sesizată în fond - Comisia pentru muncă, familie și protecție socială.

33. Așadar, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale referitoare la criteriile esențiale ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru respectarea principiului bicameralismului în procesul de adoptare a unei legi, Curtea constată că, în cazul legii criticate, deși există diferențe între formele adoptate de Senat și de Camera Deputaților, nu se poate afirma că ar exista deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și nici o configurație semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, din moment ce însăși

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016

prevedea anumite majorări salariale pentru același personal. Astfel, nu se poate susține că ar exista o configurație semnificativ diferită între forma legii criticate adoptate de Senat (prin care se aproba pur și simplu

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 ) și forma adoptată de Camera Deputaților (prin care, de asemenea, se aproba

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016

și se prevedeau creșteri salariale suplimentare). În aceste condiții, Curtea constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 61 alin. (2) din Constituție referitoare la principiul bicameralismului, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale.

34. Cât privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, cei 65 de deputați, autori ai sesizării, susțin că legea criticată este neconstituțională, deoarece raportul întocmit de cele trei comisii sesizate în fond, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost distribuit la caseta deputatului în ziua adoptării legii, respectiv data de 7 noiembrie 2016. Curtea reține că, în răspunsul solicitat, înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 11.485 din 21 noiembrie 2016, președintele Camerei Deputaților a precizat că, așa cum rezultă din fișa proiectului de lege (PL.x. 449/2016), raportul a fost depus la data de 7 noiembrie 2016 și difuzat în aceeași dată deputaților. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinseci referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, Curtea observă că acestea vizează încălcări ale prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților în cadrul procedurii de legiferare. Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la nerespectarea unor termene procedurale prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaților, nu este de competența sa analizarea eventualelor încălcări ale regulamentului unei Camere a Parlamentului (a se vedea, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009,

Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau

Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010). Prin această ultimă decizie, precum și prin

Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010, Curtea a statuat că, "în lipsa unei competențe exprese și distincte, nu își poate extinde controlul și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuție a Camerei Deputaților, așa încât contestațiile deputaților privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerei Deputaților, aplicabile, în acest caz, fiind căile și procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum și desfășurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiași regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele și principiile fundamentale. Analiza Curții este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare. Mai mult, Curtea a arătat că nu este de competența instanței constituționale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ. (A se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 786 din 13 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009,

Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, sau

Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009.)" În consecință, în cauza de față, critica privind încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților nu poate fi primită, întrucât excedează competenței Curții Constituționale.

35. Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 67 din Constituție și ale art. 111 din Regulamentul Camerei Deputaților, cei 65 de deputați, autori ai sesizării de neconstituționalitate, susțin că desfășurarea ședinței plenului Camerei Deputaților din data de 7 noiembrie 2016 a fost nelegală, încălcându-se astfel dispozițiile menționate care prevăd explicit că, atât ședințele consacrate dezbaterilor, cât și cele în care se desfășoară votul final trebuie să respecte condiția obligatorie a existenței cvorumului legal de ședință, adică "prezența majorității membrilor" Camerei Deputaților, 177 de deputați. Or, în cazul adoptării legii criticate, lucrările Camerei Deputaților au fost deschise în mod ilegal, la fel cum s-a desfășurat și ședința de vot final. Cu privire la aceste critici, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a statuat că dispozițiile art. 67 din Constituție reglementează condițiile de cvorum legal, respectiv numărul de parlamentari care trebuie să fie prezenți la momentul votului final. Faptul că textul constituțional amintit nu se referă și la cvorumul de ședință, adică acela care trebuie să fie întrunit pe tot parcursul dezbaterilor, este explicat de Curte prin

Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, astfel: "această concluzie este întărită și prin dispozițiile art. 75 alin. (1) din Constituție, care vizează "dezbaterea și adoptarea legii"; întrucât art. 67 și 76 din Constituție prevăd că numai la adoptarea legii este nevoie de un anumit cvorum și majoritate de adoptare, rezultă, fără dubiu, că textul Constituției nu impune aceleași cerințe și cu privire la dezbaterea legii. Astfel, Curtea constată că adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizează votul final exercitat de către Parlament asupra ansamblului legii". (A se vedea în acest sens

Decizia nr. 383 din 23 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011.)

36. Curtea reține că în stenograma lucrărilor ședinței de plen a Camerei Deputaților din data de 7 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 158 din 11 noiembrie 2016, se menționează că la ședința de vot final sunt prezenți 184 de deputați, iar, la solicitarea liderului grupului Partidului Național Liberal, președintele a supus la vot propunerea de apel nominal, care însă a fost respinsă. Așa cum se mai menționează în stenogramă, ulterior, la momentul votului asupra proiectului de lege privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , se înregistrează prezența a 185 de deputați, din numărul total de 353 de deputați, iar proiectul de lege a fost adoptat cu 184 de voturi "pentru", un deputat neexprimându-și votul. Având în vedere acestea și aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale referitoare la dispozițiile art. 67 din Constituție, Curtea constată că, în cazul adoptării legii criticate, au fost îndeplinite condițiile de cvorum necesare unei legale exprimări a votului, întrucât acesta s-a desfășurat în prezența unui număr de 185 de deputați, care acopereau cerința constituțională, a majorității membrilor Camerei Deputaților, cerință prevăzută la art. 67 din Legea fundamentală. Așadar, critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 67 din Constituție este neîntemeiată, iar critica privind încălcarea dispozițiilor art. 111 din Regulamentul Camerei Deputaților nu poate fi primită, întrucât excedează competenței Curții Constituționale, pentru motivele arătate la paragraful 34 al prezentei decizii.

37. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 111 alin. (1) și art. 138 alin. (5) din Constituție, precum și ale

art. 15 alin. (1) și (3) din Legea nr. 500/2002

și

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 69/2010 , autorii obiecției de neconstituționalitate, atât cei 65 de deputați, cât și Guvernul, susțin că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea obligației inițiatorilor unui act normativ sau a unui amendament de a solicita Guvernului întocmirea unei fișe care să descrie impactul asupra bugetului de stat în situația în care noua reglementare presupune angajarea de fonduri publice. Cu privire la dispozițiile art. 111 alin. (1) teza finală din Constituție, potrivit cărora "În cazul în care o inițiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie", Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 53, reținând că, potrivit dispozițiilor constituționale invocate, în cazul în care o inițiativă legislativă implică modificări bugetare, solicitarea informării din partea Guvernului este obligatorie. Din aceste dispoziții rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanția constituțională a colaborării dintre Parlament și Guvern în procesul de legiferare, instituind obligații reciproce în sarcina celor două autorități publice. (A se vedea

Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004.) Curtea a mai reținut că, în cadrul raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern, este obligatorie solicitarea unei informări atunci când inițiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligație a Parlamentului este în consonanță cu dispozițiile constituționale ale art. 138 alin. (2), care prevăd că Guvernul are competența exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat și de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competențe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligației de a cere informarea menționată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecință neconstituționalitatea legii adoptate ( Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007).

38. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reține că au fost respectate dispozițiile art. 111 alin. (1) din Constituție, întrucât, așa cum reiese din actele de la dosar, Guvernul a transmis Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților scrisoarea din 4 noiembrie 2016, prin care ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul transmite adresa Ministerului Finanțelor Publice referitoare la amendamentele admise cu ocazia întocmirii Raportului comun asupra proiectului de lege criticat, prin care Ministerul Finanțelor Publice precizează că nu susține adoptarea acestor amendamente. Totodată, potrivit stenogramei lucrărilor ședinței de plen din data de 7 noiembrie 2016, Curtea reține că reprezentantul Guvernului, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, a participat la dezbaterile parlamentare, precizând că nu este de acord cu amendamentele supuse votului.

39. Cât privește dispozițiile art. 138 alin. (5) din Constituție, Curtea a analizat conținutul normativ al acestora, iar prin

Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016 , precitată, paragraful 55, a reținut că jurisprudența sa "face diferența între stabilirea sursei de finanțare și caracterul suficient al resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele

art. 138 alin. (5) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, sau

Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993). Art. 138 alin. (5) din Constituție impune stabilirea concomitentă atât a alocației bugetare, ce are semnificația unei cheltuieli, cât și a sursei de finanțare, ce are semnificația venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecințele negative, pe plan economic și social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea

Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Majorarea cheltuielilor din sursa indicată poate fi realizată în cursul anului bugetar cu condiția menținerii în alocația aferentă sursei ( Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, sau

Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004 , precitată). În textul Constituției se vorbește numai despre stabilirea sursei de finanțare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective ( Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002,

Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, sau

Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014). Lipsa precizării exprese a sursei de finanțare nu presupune implicit inexistența sursei de finanțare ( Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007 , precitată,

Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013 , precitată,

Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, sau

Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008)". Curtea a mai reținut la paragraful 57 al acestei decizii că nu se pune "nicio problemă de constituționalitate în măsura în care cheltuiala realizată potrivit legii analizate ar fi fost cuprinsă în bugetul de stat", iar la paragraful 58 că art. 138 alin. (5) din Constituție nu se referă la existența in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoștință de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar.

40. În speță, din analiza procesului legislativ, Curtea reține că modificările aduse proiectului de lege pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016

vizează, în esență, majorări salariale ale personalului din familiile ocupaționale "Sănătate" și "Învățământ", unele dintre acestea cu aplicabilitate de la 1 decembrie 2016, iar altele de la 1 ianuarie 2017. Aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 138 alin. (5) din Constituție și ținând cont de faptul că legea bugetului de stat pe anul 2017 nu a fost încă adoptată, Curtea constată că, referitor la amendamentele admise și adoptate apoi în Plenul Camerei Deputaților, cheltuielile bugetare sunt previzionate în deplină cunoștință de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperite în mod cert în cursul anului bugetar. Așadar, critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 111 alin. (1) și art. 138 alin. (5) din Constituție, precum și ale

art. 15 alin. (1) și (3) din Legea nr. 500/2002

și

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 69/2010

este neîntemeiată.

41. Cu privire la criticile formulate de Guvern ce vizează influențele financiare suplimentare asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat pe care măsurile instituite prin legea criticată le-ar institui - depășind, astfel, plafoanele aprobate prin

Legea nr. 338/2015

pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 18 decembrie 2015, precum și limitele stabilite prin

art. 26 alin. (4) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010 , și, de asemenea, depășind raportul de 3% dintre deficitul public prevăzut sau realizat și produsul intern brut la prețurile pieței, limită prevăzută de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a cărei depășire poate atrage, potrivit art. 126 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, o serie de măsuri împotriva statului - Curtea constată că toate aceste critici pun în discuție o evaluare și pronunțarea unei concluzii certe asupra impactului financiar generat de aceste măsuri legale. Or, așa cum a reținut în jurisprudența sa, Curtea a statuat că "nu are competența de a aprecia asupra caracterului suficient al resurselor financiare, pentru că o asemenea operațiune nu își are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituție, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern." (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 4 noiembrie 2016, paragraful 33). Cât privește analiza în concret a condițiilor în care este respectată disciplina bugetară de către un stat membru al Uniunii Europene se observă că aceasta reprezintă un proces complex, care nu se rezumă doar la stabilirea unei valori a raportului dintre deficitul public planificat sau real și produsul intern brut, ci implică o serie de aprecieri suplimentare, privind evoluția acestei valori, cauzele care au determinat-o, măsura în care s-a depășit valoarea de referință stabilită, precum și acțiunile pe care le întreprinde statul în vederea diminuării deficitului. Nu în ultimul rând, trebuie amintit că o asemenea evaluare nu se restrânge doar la efectele unui singur act normativ, ci are o perspectivă de ansamblu a situației bugetare. Potrivit art. 126 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, toate aceste evaluări revin competenței Comisiei și Consiliului. Prin urmare, Curtea Constituțională este lipsită atât de competența necesară unei asemenea analize, cât și de instrumentele necesare unei asemenea evaluări.

42. Având în vedere acestea, Curtea constată că și critica Guvernului privind încălcarea principiului separației puterilor în stat prin adoptarea de către Parlament a Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016

este neîntemeiată.

43. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la caracterul discriminator al dispozițiilor actului normativ supus analizei de constituționalitate, raportată la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că aceasta vizează instituirea unui mod de calcul diferit al sporurilor și altor drepturi salariale, care face excepție de la dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , potrivit cărora "În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația lunară brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții." În mod concret, Guvernul apreciază că sunt criticate dispozițiile articolul unic pct. 4 din Legea privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , care prevăd că "La articolul I punctul 1, după alineatul (6^2) al articolului 3^2 se introduce un nou alineat, alineatul (6^3), cu următorul cuprins: «(6^3) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (2), începând cu luna decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția categoriilor de personal prevăzute la alin. (6^2).»" Aceste prevederi se aplică personalului din familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate" și constituie o excepție de la dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

și exclude, în același timp, de la aplicarea sa, persoanele menționate la art. 3^2 alin. (6^2) din aceeași ordonanță.

44. Referitor la principiul egalității în drepturi, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite ( Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Curtea a reținut că sintagma "fără privilegii și fără discriminări" din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituție privește două ipoteze normative distincte, iar incidența uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancțiuni de drept constituțional diferite (a se vedea

Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se definește ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/ categorii de persoane; în acest caz, neconstituționalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat.

45. Astfel, aplicând aceste considerente de principiu la dispozițiile normative criticate, Curtea constată că diferența de reglementare pe care dispozițiile articolului unic pct. 4 din legea criticată o instituie față de prevederile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

pune în situații diferite personalul din familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate" în raport cu celelalte categorii de personal din sistemul bugetar. Așa cum sublinia însuși Guvernul în Nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , această diferență de tratament a avut în vedere împrejurarea că "în sectorul de sănătate s-au produs dezechilibre structurale din perspectiva resurselor umane, migrația forței de muncă în străinătate atingând niveluri alarmante, în condițiile în care salariile medicilor sunt foarte mici, iar ale asistentului medical debutant sunt la limita salariului minim, deficitul de personal medical a devenit cronic, cca 40.000 de posturi fiind în prezent neocupate, iar atractivitatea intrării în sistemul medical este foarte redusă". Prin urmare, Curtea constată că luarea unor măsuri privind politica salarială în materia personalului din domeniul sănătății a fost pe cât de justificată, pe atât de necesară, situația critică în care se găsește personalul din domeniul sănătății afectând în mod direct modul în care se realizează ocrotirea dreptului la sănătate al populației, drept de sorginte constituțională. Așa fiind, Curtea apreciază că diferența de tratament instituită de dispozițiile articolului unic pct. 4 din Legea privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016

între personalul din domeniul sănătății și celelalte categorii de personal din sistemul bugetar este justificată rațional și proporțională cu situația avută în vedere de legiuitor, astfel că nu se încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție.

46. Cât privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor

art. 17 din Legea nr. 69/2010

a responsabilității fiscal-bugetare, care interzice promovarea unor acte normative care conduc la creșterea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, Curtea reține că reglementarea

art. 17 din Legea nr. 69/2010

își găsește fundamentul în istoricul unei practici politice cu un potențial ridicat de a afecta echilibrul bugetar și care constă în promovarea unor reglementări menite să atragă susținerea politică prin creșteri salariale sau ale pensiilor în perioada pre-electorală, altfel spus prin promovarea unei politici populiste cu avantaje imediate ca urmare a influențării opțiunii electorale, dar cu efecte bugetare negative pe termen mediu și lung, a căror sarcină o va suporta însă un nou Guvern. Adoptarea acestei reglementări a fost impusă în contextul crizei economice care a marcat România în perioada 2009-2010 și care a fost favorizată și de deficitul de cont curent și deficitul bugetar generat de adoptarea unor măsuri caracterizate de o dominanță a considerentelor politice pe termen scurt. Principalul obiectiv al

Legii nr. 69/2010 , consacrat în chiar art. 1 al legii, este acela de a asigura și menține disciplina fiscal-bugetară, transparența și sustenabilitatea pe termen mediu și lung a finanțelor publice, de a stabili un cadru de principii și reguli pe baza căruia Guvernul să asigure implementarea politicilor fiscal-bugetare care să conducă la o bună gestiune financiară a resurselor și de a gestiona eficient finanțele publice pentru a servi interesul public pe termen lung, a asigura prosperitatea economică și a ancora politicile fiscal-bugetare într-un cadru durabil.

47. În ceea ce privește calculul termenului de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, Curtea constată că stabilirea cu precizie a unei date de la care acest termen începe să curgă este dificilă. Astfel, potrivit art. 110 alin. (1) din Constituție, "Guvernul își exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale". Data validării alegerilor parlamentare generale trebuie interpretată ca fiind aceea la care sunt validate mandatele deputaților și senatorilor, după ce au avut loc alegerile parlamentare. Or, având în vedere că, potrivit art. 63 alin. (2) din Constituție, "Alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului", iar stabilirea certă a datei alegerilor prin hotărâre de Guvern se face cu cel puțin 90 de zile înainte de ziua votării [potrivit

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 208/2015

privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015], nu se poate anticipa cu exactitate începutul termenului de 180 de zile. Curtea reține că, deși scopul dispozițiilor

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 69/2010

este strâns legat de necesitatea ca instituirea unor cheltuieli bugetare cu un efect deosebit să fie asumată de către Guvernul care va avea responsabilitatea aducerii la îndeplinire a acestor angajamente, astfel că momentul expirării mandatului Guvernului dă sens reglementării, stabilirea unui termen al cărui calcul să poată fi efectuat cu precizie este necesară pentru a conferi dispozițiilor

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 69/2010

mai multă claritate și previzibilitate.

48. Curtea constată, însă, că dispozițiile

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 69/2010

nu au valoare constituțională, Legea fundamentală neprevăzând o astfel de interdicție, acestea dând expresie respectării unei bune practici în realizarea procesului legislativ. În consecință, Curtea nu poate primi critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 69/2010 .

49. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, prin nesocotirea art. 47 alin. (4), art. 50 și

art. 61 alin. (2) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Guvernul arată că, prin legea criticată, la

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , se introduc, după alin. (1^4) al art. 3^1 alineatele (1^5)-(1^12), deși prevederile art. 3^1 nu conțin alineatele (1^1)-(1^4). De asemenea, prin articolul unic pct. 4 din legea criticată, se prevede că, după alin. (6^2) al art. 3^2, se introduce alineatul (6^3), deși

art. 3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016

nu conține alineatele (6^1) și (6^2). Examinând această critică, Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare a fost supusă unor modificări succesive, astfel:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, a modificat art. 10 alin. (2), a introdus art. 3^1-3^6, art. 12^1, anexele nr. 1 și 2 și a abrogat

art. 4 alin. (4); Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016; prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, a modificat art. 3^1 alin. (1) și (8), art. 3^3 alin. (5) partea introductivă, art. 3^3 alin. (9), art. 3^4 alin. (2) lit. b), art. 3^5, art. 3^6, art. 12^1, a modificat și completat anexa nr. 2 și a introdus alin. (1^1)-(1^4) la art. 3^1, alin. (6^1) și (6^2) la art. 3^2 și anexa nr. 3;

Legea nr. 193/2016

pentru completarea

Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 2 noiembrie 2016, a abrogat art. 3.

50. Curtea constată că, între intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016

și momentul actual, dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015

au suferit modificări și completări, care, potrivit

art. 62 din Legea nr. 24/2000 , cu denumirea marginală "Efectele dispozițiilor de modificare și de completare", se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază -

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015

-, identificându-se cu aceasta. Este adevărat că, potrivit aceluiași text de lege, intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază, însă legea criticată este legea de aprobare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , care modifică și completează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 . Astfel, potrivit

art. 70 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 : "Republicarea actelor normative modificate sau completate prin ordonanțe ale Guvernului se face după aprobarea acestora din urmă prin lege, pentru a nu se crea eventuale discrepanțe cu actul de aprobare, în cazul în care acesta aduce alte modificări ordonanței supuse aprobării."

51. Așadar, Curtea constată că legea supusă analizei de constituționalitate modifică și completează dispoziții ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 , care, la rândul ei, modifică și completează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 , actul de bază, respectând cerințele referitoare la precizia, claritatea și previzibilitatea normelor de lege, astfel încât nu încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție.

52. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, formulată de 65 de deputați ai Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și de Guvernul României și constată că aceste dispoziții sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 decembrie 2016.